Connect with us

Divertisment

Stufat din carne de miel. Care este amestecul de condimente care-i dă un gust incredibil

Publicat

în

Uica Mihai va invata sa gatiţi

Anul acesta, Paştele pică mult mai devreme, aşa că miei vor fi mult mai mici şi mai scumpi, dar carnea lor va fi foarte fragedă numai bună de gătit un stufat din carne de miel, aşa cum ne învaţă Uica Mihai, unul dintre cei mai cunoscuţi bucătari din Banat.

RETIM

Bucătarul bănăţean spune că din două pulpe de miel, bine condimentate, o să vă iasă un stufat excelent. Iată ce spune Uica Mihai că trebuie să faceţi.

Reţeta lui Uica Mihai pentru stufat din carne de miel

 „Să alegi cele două pulpe ale mielului şi să le împarţi în patru. Şi fă un amestec de sare, piper, cimbru, multă zeamă de lămâie în aşa fel încât toată combinaţia asta să fie mai mult noroioasă şi cu ea să freci până osteneşti carnea, mai înghesuind din noroiul aromat şi pe lângă osul ieşit în afară. Iar cărnurile să stea peste noapte puse la rece şi căpăcite în oală.
Îţi mai trebuie zece legături de ceapă verde, două de usturoi şi pre ele să le opăreşti scurt în apă îndoită cu vin sec. Apoi taie bucăţi lungi de o palmă, pune-le într-un vas de lut drept podea. Aşează carnea cu mirodeniile ei deasupra şi iară acoperă cu ceapă şi usturoi. Iar la urmă, pune peste tot felii de lămâie mai groase. Presară boabe de piper, câteva foi de cimbru şi mai două crenguţe de rozmarin.
Din zeama în care ai opărit ceapa şi usturoiul, să iei un polonic să îl torni în vas. Apoi dă la cutor cam un ceas şi jumătate. Şi mai aruncă un ochi în cuptor ca să nu se întâmple ceva nenorocire. Potriveşte focul în aşa fel încât să fie între 160 şi 180 de grade, iar la urmă, fă proba cărnii care trebuie să cadă uşor de pe os“, povesteşte bucătarul.
Mai multe reţete de la Uica Mihai, găsiţi pe blogul său

AUTOLIV

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Divertisment

Lugojeanca EMAA deschide concertele Coldplay de la București -VIDEO

Publicat

în

Trupa britanică Coldplay concertează în această vară pentru prima oară în România. Turneul a programat inițial un singur concert pe 12 iunie la Arena Națională, însă epuizarea în câteva ore a biletelor a determinat organizatorii să includă, pe 13 iunie, un extra date. EMAA este singura artistă româncă aleasă să cânte în deschiderea show-urilor, care vor mai cuprinde un recital al britanicei Maisie Peters.

RETIM

Emanuela Alexa pe numele său real, EMAA s-a născut pe 2 aprilie 1992, la Lugoj. A terminat liceul în orașul natal și s-a mutat la Timișoara, unde a studiat la Facultatea de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest. A început să cânte cu trupa de rock alternativ BAB din Timișoara, în calitate de compozitoare și solistă vocală. Din 2015, a început o colaborare pe termen lung cu Silent Strike și a lansat primul ei single, „Mâine”, cu Deliric. În 2018 a lucrat cu Silent Strike, Deliric, Seek Music și Paul Parker la coloana sonoră a serialului de televiziune Hackerville de la HBO. Lansarea piesei „Insula”, în colaborare cu The Motans în 2020 i-a adus colaborarea cu Global Records, cu care lansează primul album de studio, ”Macii înfloresc iarna”. În vara lui 2021, Carla’s Dreams lansează primul proiect cu EMAA, iar single-ul „N-aud” a intrat rapid în topurile muzicale din România și Republica Moldova.

“Simt cã tot ce-am construit până acum, e încă o dată rãsplãtit cu mult mai mult decât am cerut sau m-aș fi putut aștepta vreodată. Sunt recunoscătoare și știu că tot ce se întâmplă nu e doar datorită mie și parcursului pe care l-am avut, ci tuturor oamenilor care mi-au rămas alături, nu doar atunci când am fost pe plus, ci și atunci când devenea aproape imposibil de rămas. Le mulțumesc și vă mulțumesc și ne vedem pe Arenã în iunie!”, ne-a declarat EMAA.

AUTOLIV

Cea mai rapidă vânzare de bilete din România

Colplay a inclus Bucureștiul în Turneul ”Music of the Spheres World”, care promovează cel de-al 9-lea album, semnat de trupa britanica și lansat în octombrie 2021. Biletele au fost epuizate din prima zi în care au fost puse în vânzare, iar un al doilea concert, anunțat pentru 13 iunie, a fost, de asemenea, sold out în câteva ore, fiind cea mai rapidă epuizare din istoria industriei de live din România.

 

Citiţi mai departe

Divertisment

S-a deschis prima prăjitorie de cafea din Lugoj. Iubitorii licorii sunt așteptați la o degustare

Publicat

în

Duminică, 24 martie, la Gang Cafe din Lugoj (în Piața JC Drăgan), între orele 09.00-15.00, are loc o degustare specială de cafea, marcând deschiderea primei prăjitorii de cafea din oraș. Andrei Agache, proprietarul prăjitoriei de cafea, împreună cu prietena sa Timeea, își doresc să aducă o nouă senzație în lumea cafelei de specialitate, în Lugoj. Cei doi au pornit această afacere, cu gândul de a oferi o cafea de calitate celor care iubesc această licoare.

RETIM

„Împreună cu prietena mea am pornit o prăjitorie de cafea de specialitate. Această prăjitorie aduce în prim-plan cafeaua de specialitate, nu doar ca un termen, ci ca o realitate gustativă. Cafeaua aceasta de specialitate, nu-i doar un termen dat așa ca să sune bine. Trebuie să fie analizată de niște specialiști, oameni acreditați să de guste cafeaua și dacă primești un anumit scor, poți să o comercializezi”, a declarat Andrei Agache.

Ideea prăjitoriei le-a venit celor, după ce au băut o cafea în centrul Sibiului.

AUTOLIV

„Nu știam foarte multe despre cafea pe vremea aceea însă, meniul avea un fel de cafea de care nu mai auzisem până atunci: V60. Intrigați, am comandat-o. Încă ne aducem aminte de acea cafea din Ethiopia, o cafea naturală din Yirgacheffe, care ne-a dat total percepția despre cafea peste cap. Cafeaua aceasta nu avea gust de ceva băutură amară, cu vagi note de ciocolată. Cafeaua era o explozie de afine, cum n-am mai gustat până atunci. Aceasta a fost prima noastră experiență cu o cafea de specialitate. De atunci, totul este istorie. În 2021 am cumpărat primul nostru prăjitor de cafea. Un prăjitor mic, care era capabil de o șarjă de aproximativ 200 de grame. În decursul acelui an am prăjit atât pentru noi, cât și pentru familie. Prietenii au început să audă de pasiunea noastră, și încet încet am început să prăjim și pentru ei. În 2023, când deja micuțul nostru prăjitor de 200 de grame nu mai putea face față cererii, am luat decizia să investim într-un prăjitor mai mare. Astăzi, ne mândrim că putem lua parte în ritualul de dimineață a atâtor persoane. Prăjim și împachetăm cu mâinile noastre fiecare lot de cafea care ne iese pe ușă”, arată Andrei.

Evenimentul de duminică va fi o ocazie deosebită pentru lugojeni și nu numai să afle mai multe despre cafeaua de specialitate și procesul de prăjire. Andrei Agache spune: „Oamenii dacă vor să deguste, eu să pregătesc din toate sortimentele pe care le avem. Avem cafea din Kenia, din Columbia, din Burundi și din Brazilia, dar noi încercăm cumva în fiecare lună să aducem sortimente noi, ca lumea să încerce totul”.

Toți cei curioși sunt invitați să descopere procesul de prăjire a cafelei, să deguste diverse sortimente și să interacționeze cu fondatorii prăjitoriei. Duminică va fi o oportunitate unică pentru lugojeni să se bucure de cafea de cea mai bună calitate și să-și înceapă ziua cu un gust delicios și autentic! Cafeau de la prima prăjitorie din Lugoj poate fi comandată aici – https://maimucoffee.ro/

Citiţi mai departe

Divertisment

Topul 5 restaurante din Lugoj, conform celei mai mari platforme din lume din domeniul ospitalității

Publicat

în

Foto cu caracter ilustrativ/Pixabey.com

Dacă este să ne luăm după site-uri precum Tripadvisor, unde oaspeții localurilor lasă recenzii după experiențele proprii, turiștii și localnicii au avut preferințe variate. Iată care sunt primele cinci restaurante recomandate de platforma Tripadvisor, în Lugoj, pe baza notelor și recenziilor lăsate de oaspeți.

RETIM

Cu precizarea că notele primite de acestea sunt între 4 și 4,5, din 5 (maxim), iar cele mai multe recenzii sunt „extraordinare”, există și oameni care au plecat nemulțumiți din aceste restaurante de top. De aceea, am preluat, de pe Tripadvisor, câte o recenzie bună și câte o recenzie rea, pentru fiecare restaurant în parte, poate mai lucrează și proprietarii acolo unde sunt sesizate probleme. Iată topul:

AUTOLIV

  1. Pe primul loc se află Restaurantul Gasthaus. Cu un meniu din bucătăriile europene, dar și cu opțiuni vegetariene și vegane. În total are 65 de recenzii și nota 4,5 din 5.

„Restaurantul a fost cu adevărat grozav și prietenos. Tocmai am apărut și mi-au găsit loc. Mâncarea a fost foarte bună și cu bere locală. M-am întors de câteva ori”, este ultima recenzie, lăsată de PeterV, în decembrie 2023.

Una din cele două recenzii proaste datează din 2016. „Mâncarea a fost îngrozitoare, am avut supă de legume și pizza. A fost mai rău vreodată! Și în mod șocant… portocalele proaspete și smoothie-urile aveau suc artificial ieftin și dezgustător de la supermarket. Decorul este super urât. Pur și simplu am urât totul despre asta. Mai bine să moară de foame decât să mergi la acest restaurant. 🙁 Nu recomandăm, mâncare groaznică de foarte proastă calitate, în acord cu decorul kitchos de bodega”, a scris Di A.

Aceasta primit și răspunsul proprietarilor: „recenzia dumneavoastră este importantă pentru noi și ne pare foarte rău că ați avut o experiență atât de îngrozitoare în restaurantul nostru. Cu plăcere, clienții noștri sunt de obicei mulțumiți de mâncarea noastră, iar sucurile despre care vorbiți sunt printre cele mai bine vândute. Desigur, am aprecia dacă cuvintele dumneavoastră ar fi mai puțin jignitoare în ceea ce privește felul în care arată restaurantul nostru. Cu toate acestea, am dori să credem că suntem profesioniști, așa că sunteți bineveniți aici în fiecare zi și vom încerca să vă satisfacem solicitările. Vă stăm la dispoziție completă, în cazul în care aveți nevoie de orice alte informații.”

  1. Pe locul al doilea, Restaurantul J’Adore. Bucătăria este de tip european și românească, dar restaurantul este „prietenos cu vegetarienii”. În total are 34 de recenzii și nota 4,5.

Cea mai bună recenzie este lăsată de Tiberiu Baranyi, care printre altele a scris: „Sunt locuri în care mă întorc din când în când… și unul din acele locuri este restaurantul J’Adore din Lugoj… într-adevăr este într-un orașel aproape de Timișoara, dar ce mâncare servesc,…niciodată o dezamăgire… și cu siguranță nu la această vizită. Locație chiar la marginea orașului Lugoj la ieșirea spre Caransebeș. Cu o capacitate foarte bună de locuri – organizează și evenimente – așa că parcarea este imensă, dar așa este și capacitatea de locuri. Serviciu – excelent din toate punctele de vedere, chelnerița foarte atentă și un serviciu foarte rapid. Mâncare – ceva despre care să spun povești – prietena mea a avut o friptură de vită – nu este o friptură prin definiție – dar fac o friptură nebună de bună.”

O recenzie critică este a lui Sorin S: „Obișnuim să luăm desert pentru a merge de două ori pe săptămână din acest restaurant. Din păcate, ultima dată, dimensiunea tortului a fost mai mică de jumătate decât de obicei. O astfel de risipă de bani!”

  1. Pe locul al treilea, Restaurantul Ryno’s. Bucătăria este de tip mediteran, iar restaurantul este „prietenos cu vegetarienii”. În total are 21 de recenzii și nota 4.

Raluca a scris de bine de Restaurantul Ryno’s: „Gust grozav, farfuria arăta… uluitor – PURE ART și chelnerița a fost uimitor de drăguță. Cu siguranță un loc în care să te întorci.”

Printre altele, Gherasim a fost nemulțumit: „Voi începe să spun că acest așa-numit „Restaurant” nu merită statutul de restaurant. Voi începe cu problema principală și anume managementul prost al locației. Managerul locației nu știe nimic despre serviciul pentru clienți sau despre ceva privitor la clienți. Trebuie să spun că am intrat în locație de cinci ori și de patru ori a fost rău, dar ultima dată a fost cireașa de pe tort. Era vineri seara și am vrut să mâncăm ceva în orașelul nostru… idee proastă, pentru că am comandat un mușchi de porc cu piure, mușchiul a fost ok… dar piureul de cartofi a fost servit cu bucăți dintr-o altă farfurie, aproape mi-a rupt dinți (mărimea pieselor purtau ca mazarea). Imaginează-ți că comanzi piure de cartofi pentru copilul tău și vei găsi aceste bucăți de farfurii sparte. Nu mă voi întoarce și sper că vă veți instrui personalul, cum să faceți serviciul pentru clienți.”

  1. Pe locul patru se află Restaurantul Nomma. Bucătăria este de tip italian, internațional, mediteranean, european și românească, iar restaurantul este „prietenos cu vegetarienii”. În total are 18 de recenzii și nota 4.

Unmar scrie de bine, la recenzii: „Am fost acolo la cină, încercați Pastele pe care le pot recomanda, deoarece a fost foarte gustos. Serviciul, de asemenea, foarte bun, nu prea scump.”

Nu la fel scrie și utilizatorul Aventura: „Experiență proastă în general. Am așteptat mâncarea de peste 1 oră. când a ajuns în sfârșit, nu a fost de fapt ceea ce am comandat! Am comandat carne de porc la grătar, ne-a făcut o friptură la tigaie. Când am subliniat greșeala, singurul răspuns pe care l-am primit a fost o ridicare din umeri… nerecomandat.”

  1. Pe locul cinci, Restaurantul Doria. Bucătăria este românească, europeană și central-europeană. În total are 13 de recenzii și nota 4,5.

Cosmin a fost plăcut impresionat: „Atmosfera foarte confortabilă și personal amabil. Mâncarea a fost delicioasă și totul a fost foarte curat. Recomand cu încredere acest restaurant.”

Nu la fel a plecat și Jitoiu V: „Personalul a fost foarte nepăsător și mâncarea era proastă. Am comandat câteva feluri de mâncare, chelnerița a uitat să aducă salata. Unitatea este doar pentru fumători. Nu au camere pentru nefumători. Nu recomand acest restaurant.” Recenzia este din 2016, când încă se fuma în spațiile publice.

Citiţi mai departe

Divertisment

De la „Păcănele” la Pasiunea Românilor pentru Jocurile de Noroc Online

Publicat

în

Ce înseamnă „păcănele”?

Când vine vorba de jocurile de noroc, un cuvânt pe care îl auzim des în România este Winboss Casino. Termenul este utilizat pentru a descrie aparatele de tip slot machine sau sloturi video, în care jucătorii încearcă să obțină combinații câștigătoare pentru a primi recompense sub forma de bani sau premii. Dar de unde provine cuvântul „păcănele”? Este un cuvânt ce reflectă patrimoniul lingvistic și cultural al țării noastre.

RETIM

Originea Cuvântului „Păcănele”

Cuvântul „păcănele” are o origine neclară, dar se presupune că este un termen inventat sau adaptat din limba română pentru a descrie sunetele și zgomotele caracteristice pe care le fac aceste aparate atunci când rotiți rolele sau câștigați. Cu timpul, acest termen a devenit sinonim cu jocurile de noroc pe aparate și este larg utilizat în România pentru a se referi la ele.

Jocurile Preferate ale Românilor

Jucătorii de pacanele din România au o varietate de preferințe când vine vorba de jocuri de noroc online, dar trei dintre cele mai populare jocuri care continuă să captiveze inimile jucătorilor români sunt:

AUTOLIV

  1. Book of Ra:

Jocul „Book of Ra” este un slot video clasic care aduce elemente de aventură în lumea sloturilor. Cu tematica inspirată din Egiptul Antic, acest joc prezintă un cercetător aventurier care explorează misterele piramidelor. Caracteristica centrală a acestui joc este „cartea magică, ” care acționează ca un simbol wild și scatter în același timp. Acest lucru înseamnă că poate înlocui alte simboluri pentru a forma combinații câștigătoare și declanșează, de asemenea, runde de rotiri gratuite cu un simbol special extensibil, ceea ce poate duce la câștiguri impresionante.

  1. Sizzling Hot:

„Sizzling Hot” este un slot clasic cu fructe, preferat de mulți jucători români. Acesta păstrează o abordare simplă, cu simboluri de fructe, stele și șeptari. Cu un design retro și sunete familiare de cazino, acest joc aduce o notă de nostalgie. Ceea ce îl face atractiv este simplitatea sa, dar și potențialul de câștiguri rapide. Cu un mod de joc ușor de înțeles și un ritm rapid, „Sizzling Hot” rămâne în topul preferințelor jucătorilor.

  1. Mega Moolah:

„Mega Moolah” este un joc de noroc progresiv care atrage jucătorii români cu șansa de a câștiga jackpoturi imense. Acest joc de slot video cu tematică africană oferă o experiență captivantă, cu simboluri precum lei, girafe și maimuțe. Ceea ce îl face remarcabil este faptul că oferă patru niveluri diferite de jackpot, inclusiv jackpotul progresiv Mega Moolah, care a creat câștigători cu milioane de euro. Această perspectivă de a câștiga un premiu colosal face ca „Mega Moolah” să fie unul dintre cele mai iubite jocuri de pacanele printre jucătorii români.

Aceste jocuri reprezintă doar o mică selecție dintr-o mare varietate de opțiuni disponibile pe piața de jocuri de noroc online din România. Jucătorii români apreciază jocurile de pacanele pentru diversitatea lor și pentru senzația de distracție și anticipație pe care o oferă în fiecare rotire.

În ceea ce privește jocurile preferate de „păcănele” pentru români, există o varietate impresionantă de opțiuni disponibile pe platformele de cazinouri online. Printre cele mai populare jocuri de pacanele se numără sloturile video cu teme variate, precum cele cu fructe, aventuri, istorie sau filme. Această diversitate permite jucătorilor să aleagă jocurile care le atrag cel mai mult și să se bucure de o experiență personalizată.

Un motiv pentru care românii se apleacă cu pasiune către jocurile de pacanele este senzația de adrenalină pe care o oferă și șansa de a câștiga premii substanțiale. Cu grafică captivantă, efecte sonore impresionante și bonusuri atractive, jocurile de pacanele online oferă o experiență distractivă și potențial profitabilă.

Cuvântul „păcănele” reprezintă un termen specific limbii române și este simbolul jocurilor de noroc online, care au captivat mulți români. Originea sa poate să nu fie foarte clară, dar impactul său în industria de jocuri de noroc online este evident. În prezent, românii se bucură de o varietate de jocuri de pacanele online și sunt atrași de ele pentru senzația de distracție și câștiguri care le pot oferi. Cu atenție și responsabilitate, jocurile de pacanele pot deveni o formă de divertisment recreativ pentru cei care doresc să încerce norocul.

Citiţi mai departe

Cele mai citite