Connect with us

Divertisment

Spectacol culinar la Lugoj. Sebastian Paul aduce seratele culinare și în orașul de pe Timiș

Publicat

în

Vineri, 21 septembrie, pe terasa restaurantului Tivoli din Lugoj va avea loc prima ediție a proiectului “Serata Culinară”, susținută de bucătarul Sebastian Paul.

Va fi un eveniment privat unde bucătarul are o serie de invitați cu care va găti împreună, va schimba păreri, va degusta vinuri. Prima ediție se desfășoară doar pe baza de invitație, însă Sebastian Paul spune că seria seratelor culinare va fi deschisă publicului începând cu cea de-a doua ediție.

“Aceste serate sunt binevenite deoarece genul acesta de show culinar, în Lugoj, nu există. În al doilea rând, vrem să aducem și alte preparate decât cele cu care sunt obișnuiți lugojenii la târgurile și festivalurile care se organizează în oraș. Și în al treilea rând, dar nu în ultimul, vrem să aducem în fața lugojenilor și să promovăm bucătarii restaurantelor Lugoj, pentru ca lumea să știe și cine sunt cei care le găstesc, cei care fac totul pentru ca ei să aibă o ieșire reușită la restaurant”, a spus inițiatorul evenimentului.

Sebastian Paul este bucătar în Timișoara și este cunoscut pentru proiectul Bucătăria lui Paul, în care gătește cu public.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Divertisment

Leo Iorga nu mai ajunge la concertul de la Lugoj din cauza problemelor grave de sănătate

Publicat

în

Leo Iorga&PACIFICA aveau programat un concert la Lugoj, pentru joi, 20 februarie, de la ora 19.00. Din păcate, stare sănătăţii lui Leo Iorga s-a agravat si nu mai poate fi prezent la concert. Evenimentul va avea loc însă, spectacolul urmând să fie susţinut de Teo Boar-voce, chitara si Vlady Cnejevici-claviaturi, voce. Banii adunaţi vor fi donaţi în campanie de strangere de fonduri, demarată pentru artist.

“Dragi prieteni,

cu părere de rau trebuie să vă anunţăm că prietenul şi colegul nostru Leo Iorga nu va putea fi prezent la concertul programat datorită faptului ca în perioada 15 feb-15 martie va fi plecat la Hamburg unde va efectua intervenţiile şi tratamentul recomandat de medici pt. rezolvarea problemelor sale de sănătate.

În această situaţie, din respect pt. voi, fanii şi prietenii lui Leo şi ai trupei Pacifica, de comun acord cu organizatorul evenimentului am hotărât să susţinem acest concert în formula PACIFICA, adica Teo Boar-voce, chitara si Vlady Cnejevici-claviaturi, voce.

Dorim să vă anuntam că în seara concertului vor fi disponibile spre vânzare Cd-uri “Best of LEO IORGA & PACIFICA”, iar banii rezultaţi din vânzarea lor vor fi donaţi lui Leo pt. achitarea contravalorii intervenţiilor şi a tratamentului.

Deasemenea în cadrul concertului vom cânta, împreună cu voi, dragi prieteni, şi hit-urile rock nemuritoare consacrate de vocea inegalabilă lui Leo.

Pe această cale dorim să vă rugăm, pe voi prietenii şi fanii lui Leo, să îl sprijinim în campania de strângere de fonduri şi să ne rugăm pt. sănătatea lui.

Vă mulţumim pt. înţelegere, vă aşteptăm la concert şi va promitem o seară muzicală de înaltă calitate!

Cu respect,

Teo Boar & Vlady Cnejevici

PACIFICA”

Biletele se gasesc la casieria teatrului de luni pana sambata intre orele: 15-18.
Rezervari si informatii la tel: 0721.563.807.

Citiţi mai departe

Divertisment

VIDEO Laura Bretan, tânăra care a câștigat “Românii au talent”, vine să cânte la Lugoj

Publicat

în

Laura Bretan, tânăra care a uimit cu vocea sa întreaga lume, ajunge la Lugoj, unde va cânta la Biserica “Harul”.

“Este o ocazie specială pentru toți lugojenii să o audă interpretând piese pe care creştini de pe toate continentele le fredonează. Visul ei este acela de a reprezenta România la Eurovision şi de a aduce, anul viitor, această importantă competiție muzicală în țara noastră. Vă invităm duminică, 3 februarie, începând cu ora 10, pe strada Plopilor nr.10, la o întâlnire cu una din reprezentantele cele mai talentate ale tinerei generații, pentru a asculta piese muzicale care încântă sufletul şi ne ajută să ne găsim liniştea într-o perioadă istorică atât de agitată”, a declarat pentru Lugojeanul.ro, Ionel Tuțac, liderul Bisericii  Baptiste “Harul”.

Laura Bretan (n. 7 aprilie 2002) este o cântăreață de operă de origine română, originară din Skokie, Chicago, Illinois, SUA. S-a remarcat pe plan național și internațional, după ce a devenit câștigătoare a concursului Românii au talent, în sezonul 6. Ea a participat și la versiunea americană a concursului (America’s Got Talent) unde s-a calificat pe data de 27 iulie 2016 în semifinală și pe 30 august în finală.

Citiţi mai departe

Divertisment

Doru Octavian Dumitru, spectacol de comedie la Lugoj

Publicat

în

Unul dintre cei mai renumiți comedianți ai României poposește la Lugoj în acest weekend, pentru un spectacol de stand-up comedy ca în filme. Doru Octavian Dumitru este un One Man Show care invită, prin spectacolele sale, la destindere și terapie prin râs.

Artistul reușește, prin temele abordate, să îi surprindă plăcut pe toți cei care vin să petreacă o seară relaxantă alături de el. Despre Doru, publicul spune că este un om de calitate, căruia îi place să vadă zâmbete pe fețele oamenilor și care se bucură să audă râsul publicului prezent.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 decembrie, începând cu orele 20, la Grand Corso. Prețul biletului este de 35 de lei de persoană, sau 40 de lei dacă este  cumpărat în seara evenimentului. Rezervările se pot face și telefonic, la 0737.896.110 sau direct la cafeneaua Grand Corso.

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: