Connect with us

Educație

Șeful catedrei de limba română de la o universitate din Seul, în vizită la “Brediceanu”

Publicat

în

Jeong O Park, şeful catedrei de limba română de la Universitatea de Studii Internaţionale Hankuk din Seul s-a aflat pentru mai multe zile într-o vizită, în România. Profesorul din Coreea de Sud s-a întâlnit și cu elevii unei clase de la Liceul “Coriolan Brediceanu” din Lugoj.

“Liceul nostru a găzduit marti, 29 ianuarie, un eveniment, pe atât de discret, pe atât de deosebit, pentru care ne-am simţit foarte onoraţi.  Elevii clasei a XII-a D au beneficiat de o lecție de patriotism și un schimb de impresii, constructiv pentru ambele părți, prin prezenţa în mijlocul lor alături, bineînţeles, de profesorul de la clasă, dna. prof. Dr. Mihaela Bînă, a domnului profesor universitar Dr. Jeong O Park, şeful catedrei de limba română de la Universitatea de Studii Internaţionale Hankuk din Seul.
Domnul profesor este specialist în Civilizația și cultura română, cu peste 100 de articole despre cultura, literatura și civilizația noastră, cu 13 cărți pe aceeași temă, cu o enciclopedie de peste 500 de pagini despre România şi a ales să ne viziteze în cadrul unui turneu personal de documentare în partea noastră de ţară”, arată reprezentanții liceului.

Gammet 2000
Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Educație

Aproape 30 de elevi au rămas pe dinafară la un liceu din Lugoj. Se așteaptă decizia Inspectoratului

Publicat

în

Chiar dacă majoritatea liceelor au finalizat înscrierea pentru elevii de liceu și școală profesională, la Lugoj, 28 de copii au rămas pe dinafară. Este vorba despre elevii înscriși pentru școala profesională de la Liceul “Aurel Vlaicu”. Aici s-au completat toate locurile pentru cele patru clase existente și au mai rămas 28 de elevi, pentru care nu au mai fost locuri.

Conducerea liceului a solicitat deja Inspectoratului Școlar Județean aprobarea pentru o nouă clasă, însă până în prezent nu a primit niciun răspuns.

“Știu situația de la Lugoj. O să facem redistribuiri de la clasele de profesională din județ, unde nu se ocupă toate locurile, că avem suficiente clase în județ. Nu se pune problema, o să le dăm o clasă în plus. Doar că lucrul acesta nu putem să-l facem până nu vedem cum se ocupă locurile în județ. Și chiar dacă se ocupă toate locurile din județ, tot o să le dăm o clasă în plus, că o să ne aprobe Ministerul Educației”, a declarat Aura Danielescu, șefa ISJ Timiș.

Citiţi mai departe

Educație

Un liceu din Lugoj a rămas fără director. Inspectoratul Școlar Timiș caută un înlocuitor

Publicat

în

liceu-lugoj

FOTO ARHIVA

Liceu Tehnologic “Aurel Vlaicu” din Lugoj a rămas fără director. Marcel Drăgan a anunțat că nu mai dorește să continue pe această funcție, din motive personale. Inspectoratul Școlar Județean, îi caută, în aceste zile, înlocuitor.

“Așa este. Domnul Drăgan nu mai dorește să continue. Momentan nu avem nicio soluție, dar până în data de 19 o să identific o colegă sau un coleg de la acest liceu, care doresc și pot să ocupe această funcție. În 20 august este ultima zi în care putem face nominalizările. După această dată vom anunța cine este noul director”, a declarat pentru Lugojeanul.ro, Aura Danielescu, inspectorul general al ISJ Timiș.

Citiţi mai departe

Educație

Un elev de lângă Lugoj a câştigat locul întâi la Olimpiada Naţională a Meşteşugurilor Artistice Tradiţionale

Publicat

în

Un elev de la şcoala “Sorin Titel” din Margina, judeţul Timiş, a reuşit să câştige faza naţională a Olimpiadei „Meşteşugurilor artistice tradiţionale”. Anul acesta manifestarea a avut loc în complexul muzeal Astra din Sibiu, în perioada 24 – 28 iulie 2019.

Bogdan Lucas Tudorescu (10 ani), elev în clasa a patra la şcoala din Margina, i-a uimit pe membrii juriului şi pe ceilalţi participanţi la olimpiadă, după ce în trei zile a reuşit să facă, singur 15 perechi de opinci pentru adulţi şi încă 15 pentru copii.

A concurat cu peste 250 de mici meşteşugari, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, atât de pe tot cuprinsul ţării, cât şi din străinătate şi a luat locul întâi. Bogdan a început să facă opinci în urmă cu un an de zile, însă i-a plăcut atât de mult această îndeletnicire că, în momentul de faţă, ştie totul despre acest tip de încălţăminte.

“Tot ce ştiu despre opinci ştiu de la domnul profesor, dar mi-a plăcut de la început să le fac. A fost puţin mai greu aici, la Sibiu, pentru că să stai trei zile, câte opt ore, în căldură, să faci opinci, nu-i uşor. Eu am făcut opinci şi le-am povestit o grămădă de lucruri despre opinci: din ce piele se fac, de când se fac, când s-au purtat opincile, modelele cum se făceau în fiecare regiune a ţării. M-au pus să lucrez acolo, să nu creadă că am venit cu ele făcute de acasă. Opincile pe care le-am făcut le-am luat acasă pentru că avem o expoziţie la Zilele Timişoarei şi eu plec în tabără, nu mai ajung să fac altele”, povesteşte Bogdan.

Profesorul său, Ciprian Mert, este cel care l-a instruit şi a fost alături de el la această olimpiadă. Ciprian este mândru că elevul său a reuşit să obţină primul loc pe ţară, în faţa unor elevi mult mai mari decât el.

„Noi nu am avut voie nici măcar să ne apropiem de ei. Au avut un spaţiu, un stand, unde au lucrat singuri. Pentru că anii trecuţi s-a constatat că au stat instructorii lângă ei şi i-au ajutat. Au fost în fiecare zi câte trei specialişti, care au venit şi i-au urmărit. Ei discutau direct cu copilul, care trebuia să-i explice ce face, de unde a învăţat meşteşugul, ce presupune ceea ce face acolo, de unde se trage obiceiul, deci foarte multe chestii care necesită şi cunoştinţe temeince. S-a lucrat de la nouă dimineţa, până la şase seara, cu o pauză de prânz. Bogdan vorbeşte într-una şi chiar a ştiut ce să spună pentru că ştie totul despre opinci”, ne-a declarat Ciprian Mert, instructorul elevului, care la finalulul concursului a obţinut primul loc.

Bogdan este este şi unul dintre cei mai buni elevi ai şcoli din Margina, excelează la toate materiile şi este un exemplu pentru colegii săi. Este pasionat şi de telefoane şi de calculatoare, însă cel mai mult este interesat de istorie şi tradiţii.

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite