Connect with us

Actualitate

FOTO S-a reabilitat Muzeul de Locomotive de la Reşiţa. Merită vizitat!

Publicat

în

Aflat într-o avansată stare de degradare, muzeul în aer liber format din 16 dintre cele mai vechi şi valoroase locomotive care au circulat vreodată în România are din nou ce arăta.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Locomotivele de epocă de la Reşiţa au fost curăţate de rugină, reparate şi vopsite. Toate lucrările au costat aproximativ 120.000 de lei şi au fost suportate de către Fundaţia Domeniile de Fier si Uzinele Reşiţa, de care apaţine muzeul în momentul de faţă.

“Le-am curăţat, le-am vopsit, le-am readus într-o stare vizuală normală. Am făcut reparaţiile la socluri, instalaţia de iluminat ornamental. La instalaţie mai avem puţin de lucru. A durat foarte mult pentru că noi eram pregătiţi anul trecut să facem aceste lucrări, dar până am primit toate autorizările, pentru că e vorba de un monument din tezaurul national. Practic nici nu aveam nevoie de autorizări, pentru că erau nişte operaţiuni de conservare activă, însă până au venit aceste răspunsuri a durat extrem de mult”, spune Walter Fleck, purtătorul de cuvânt al Fundaţiei Domeniile de Fier şi Uzinele Reşiţa.

Prima locomotivă construită în Estul Europei se află în muzeu

Muzeul este format din 16 locomotive cu abur din diverse epoci de construcţie, dintre care 14 produse la Uzina Constructoare de Maşini din Reşiţa (UCMR). Vedeta muzeului reşiţean este, fără îndoială, locomotiva Resicza.

Este prima locomotivă cu abur construită în spaţiul est european, la Reşiţa, în 1872, după modelul locomotivei Szekul, care fost proiectată de către John Haswell şi adusă la Reşiţa în 1871, unde a fost pusă în circulaţie cu numărul 1. Resicza a fost în serviciu cu numărul de circulaţie 2, între 1872 şi 1937. Avea o greutate, în stare goală, de 9,05t, iar greutatea de serviciu era de 11,5t. Diametru roţilor este de 711mm, iar forţa de 1.125 kg. Avea doi cilindri şi funcţiona cu cărbune, iar ecartamentul era de 948 mm.Lungimea locomotivei este 4,470 m.

Au existat încă două locomotive cu abur similare, construite în 1872-1873, Bogsan şi Hungaria, cea din urmă fiind prezentată la Expoziţia Universală de la Viena din 1873. Până în 1964 au fost construite, la Reşiţa, 1461 de locomotive cu abur.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Un bătrân s-a împușcat în cap cu un pistol de epocă pentru că era grav bolnav

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din judeţul Timiş, care ar fi fost diagnosticat recent cu cancer s-a sinucis, împuşcându-se cu un pistol vechi din anul 1940, pe care îl păstra în locuinţă de mai multă vreme.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Potrivit poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 82 de ani a aşteptat un moment în care familia sa nu era în preajmă şi, marţi dimineaţa, în jurul orei 7.00, a ieşit în curtea locuinţei sale din localitatea Belinţ şi s-a împuşcat în cap.

Rudele au auzit zgomotul armei şi s-au dus să vadă ce s-a întâmplat, găsindu-l pe bătrân prăbuşit, cu arma lângă el.

Bărbatul a folosit un pistol vechi din anul 1940, pe care îl păstra în locuinţă.

La locul incidentului a sosit şi un echipaj medical, dar medicii nu au avut ce face decât să confirme moartea.

Familia bătrânului le-a spus poliţiştilor că acesta fusese diagnosticat cu cancer, recent, iar acesta ar putea fi motivul sinuciderii.

Localnicii din Belinţ spun că bărbatul era respectat în comună, mai ales că acesta a fost fiul unui primar din localitate.

sursa: romaniatv.net

Citiţi mai departe

Actualitate

Romii care au incendiat casa rivalilor din Lugoj, arestaţi pe 30 de zile. Riscă 7 ani de puşcărie

Publicat

în

FOTO Arhiva

Doi membri ai clanului Căldăraş au fost arestaţi şi au primit mandat pentru 30 de zile de arest, pentru că la sfârşitul săptămânii trecute, au stropit cu benzină şi au dat foc unei case a membrilor clanului rival. Doar intervenţia rapidă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu ia proporţii.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Cei doi au fost identificaţi rapid de către poliţişti, pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Au fost arestaţi preventiv pe 24 de ore, după care au primit mandat de 30 de zile de arest.

Cei doi indivizi, care au 23 şi 29 de ani, urmează să fie judecaţi, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi vor fi condamnaţi pentru distrugere si tentativa de omor şi pot primi până la 7 ani de închisoare.

Citiţi mai departe

Actualitate

Festivalul papricaşului şi vinului, la doi paşi de Lugoj. Şapte bucătari au gătit o omletă din 1001 ouă

Publicat

în

Astăzi a început la Buziaş Festivalul Papricaşului şi Vinului, organizat în Parcul Central de către Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș și Consiliul Județean Timiș.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Momentul culminant al zilei de sâmbătă a fost “Găigana uriaşă”, care a fost făcută la iniţiativa bucătarului Paul Sebastian din 1001 ouă şi la gătitul căreia au participat şapte bucătari printre care şi cunoscutul Uica Mihai. Găigana uriaşă a fost împărţită gratuit participanţilor la festival, care au fost prezenţi în număr mare, probabil încurajaţi şi de vremea frumoasă de afară.

Pentru cei care doresc să ajungă la festival sâmbătă sau duminică, e important să ştie că organizatorii le-au pregătit şi momente artistice care se vor desfşura pe scena din Parcul Central.

Sâmbătă, de la ora 16, vor concerta cei de la Vest Phoenix Cover, Phaser, Ștefan și Ana Maria Colombar, Aleksandar Aca Ilic și Biljana Jevtic, Marinko Kokvic și orchestra condusă de Misa Mijatovic. Duminică vor urca pe scenă, de la ora 13, ansambluri folclorice și artiști de muzică populară și va avea loc un show de iluzionism cu Lorenzo Cristian.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: