Connect with us

Best

REPORTAJ: Mic Dejun la Margina, o experienta unica de trait pe viu si povestit pana in Mongolia

Publicat

în

Dupa un drum de nici 30 de minute de la Lugoj, ajungi la Margina, un sat linistit, care la prima vedere nu se diferentiaza cu nimic fata de oricare alt sat din Timis. Casele sunt aranjate la fel, strazile sunt asfaltate si nu prea, iar oamenii, oamenii ar da si haina de pe ei, doar ca sa te vada pe tine, vizitatorul, strainul, turistul, fericit si satisfacut dupa ce le vizitezi comuna.

Si totusi, ceva cu totul si cu totul deosebit si diferit fata de orice alt sat din Timis se intampla, aproape in fiecare dimineata, in micul sat de langa Faget, legat de Timisoara si de fapt de toata Europa prin autostrada recent inaugurata. Organizatorii, reprezentantii „Infocentrului Turistic Margina” ii spun simplu, „Mic Dejun la Margina”.

Din Mongolia, cu caruta in Margina

Ce e asa de interesant si inedit la un mic dejun intr-un sat oarecare din Timis? Urmeaza sa aflam, dar dupa importanta invitatilor din aceasta dimineata, pare-se ca vom participa la ceva special, mai ales ca grupul este format in mare parte din jurnalisti din Germania.

„Am avut turisti din toate colturile lumii la Margina. Au venit din Olanda, Germania, Norvegia, Statele Unite ale Americii, Portugalia, pana si de la granita Rusiei cu Mongolia am avut. Proiectul s-a lansat pe 29 aprilie, iar de atunci si pana acum am avut 180 de turisti. Sunt mai multe trasee, insa de obicei ziua incepe cu mic dejun si continua cu o tura cu caruta prin sat, la muzeu, la izvor si casa taraneasca” – Damaris Sivu, ghid Infocentru Turistic Margina.

Gazdele ne invita la masa, imediat dupa ora 9 dimineata, masa amenajata chiar in interiorul infocentrului. Din cate stim noi, putem afirma ca infocentrul de la Margina e singurul din Timis si poate din Banat in care se intampla ceva legat de turism, ceea ce ne dovedeste ca daca se vrea, se poate.

Masa e plina

Daca nu am sti, am crede ca suntem la ruga, nu la micul dejun. Carnati de casa, slanina, carne, oua proapete, eco, bio, adevarate, branza facuta la cativa kilometri departare, cu cateva zile inainte. Ardei proaspat culesi din gradina, ceapa verde si alte verdeturi colorate viu si natural, doar de soare, nu de vreun conservant. Paine de casa, unsa cu un strat gros de untura si tapetata cu boia iute.

Miere de stup si gem facute de localnici, pe care le mananci cu gura si le tii in suflet pe vecie. Nu iti poti explica gustul, nu au nimic „fals” sau „sintetic” in ele. Gustul e diferit, in cel mai bun mod posibil. Doar sa privesti o asemenea masa si deja te intrebi „ce am facut ieri ca sa merit un asa mic dejun azi?” Un mic dejun costa 15 lei, un pret exagerat de mic, avand in vedere ca tot ce bagi in gura e produs local, fara interventia vreunui robot fara viata.

Ne punem sa mancam si, cand simtim ca nu mai putem lua nicio alta imbucatura, ne indepartam de masa, certati de oamenii locului ca am mancat prea putin. Ne apropiem catre locul de vis, speriati sa nu incalcam vreun protocol nescris si continuam sa mancam, luand inghitituri mici din a treia, sau a patra, ca nimeni nu le numara, felii de paine cu untura.

Degeaba, e delicioasa!

Cand in sfarsit avem permisiunea sa ne ridicam de la masa, de parca eram niste avioane si trebuia sa asteptam „unda verde” pentru ca nu aveam destul kerosen pentru cursa, ni se prezinta programul pentru urmatoarele ore. Mai exact, ne vom plimba cu o caruta trasa de doi cai superbi, incet, domol, pe ulitele din sat.

„Am avut grupuri de turisti care au cautat doar aventura in salbaticie, altii au vrut sa mearga doar cu caruta trasa de cai, ne mulam dupa ce ni se cere. Facem totul cu oamenii locului, produsele sunt toate naturale, iar vizitatorii, de la copiii de gradinita la profesori universitari, apreciaza la maxim asta. Calitatea e inegalabila, dovada stand premiul de la Festivalul Ceaunelor de la Bethausen, unde am luat locul intai” – Damaris Sivu, ghid Infocentru Turistic Margina.

Ajungem si vorbim si cu localnicii, producatori de branza, legumicultori, oameni care indragesc doar doua lucruri in viata, pamantul si oamenii de langa ei. Unul dintre ei canta grupului la fluier, intr-un popas de la marginea satului.

La final de tur, se poate opta pentru un pranz la stana, cu ceaun si mamaliguta, placinta de mai multe feluri si rachiu. Costa 25 de lei si am fost asigurati ca e pur si simplu divin. Cat timp ne taie un junghi in coasta, in parte pentru ca nu mai apucam si pranzul, in parte pentru ca am mancat oricum prea cu pofta la micul dejun, spunem „nu-i nimic, mai vin ele drumurile catre Margina”.

Daca vreti sa participati la o asemenea excursie, mai ales daca veniti cu mai multi prieteni, puteti face o programare. Fie intrati pe pagina de Facebook a centrului, fie sunati la infocentru direct, acolo unde Damaris, ghidul si omul care stie cum sa uneasca traditiile cu mancarea si cu locurile, pentru o experienta unica, va va primi cu bratele deschise.

Puteti face programari la 0377 101 160 sau 0723 124 952, sau pe email la infocentrumargina@yahoo.com. Proiectul „Mic Dejun la Margina” este realizat in colaborare cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș (APDT) si Primaria Margina.

CONCURS: Foloseste-ti imaginatia si castiga doua tricouri pictate manual de Lady Blue

2 Comments

2 Comments

  1. Carina Stroe

    19 iunie 2017 at 17:10

    Un loc superb, felicitari celor care fac asemenea evenimente pentru turisti si nu numai, trebuie sa ne respectacm si sa pastram traditia pentru totdeauna!

  2. Marius

    21 iunie 2017 at 13:51

    In sfarsit o veste buna legata de turismul in Romania.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Best

Cea mai buna inghetata (ambalata) din Lugoj

Publicat

în

Aici va spuneam cum a ajuns cea mai apreciata inghetata din America la Lugoj, mai exact la Kaufland. Inca ne mentinem parerea, ca e bine si corect ca au asemenea sortiment de inghetata a ajuns in orasul nostru si ca inca e la vanzare la magazin, fapt ce arata ca e cumparat si apreciat. Totusi, am gasit o inghetata ambalata care credem noi ca este si mai buna decat Ben&Jerry’s.

Se numeste Helado Dulce de Leche de la Sol Mar, o firma care produce chestii doar pentru Lidl, pentru ofertele lor din Saptamana Iberica. Inghetata asta e foarte dulce, asa ca daca nu sunteti mari fani ai gustului extrem de dulce, nu o cumparati. E facuta din dulce de leche, asa cum ii spune si numele, care este un caramel dens si foarte puternic, facut din lapte.

Ca si consistenta, se apropie izbitor de mult cu cea a gelato-ului, ceea ce va va surprinde cel mai tare. E ideala ca desert servita simplu, sau de ce nu, alaturi de alte prajituri sau clatite. Costa 11,99 de lei si o gasiti pana la finalul lunii la Lidl, daca mai aveti noroc sa nu se termine. E delicioasa si e musai sa o incercati!

Cea mai buna inghetata proaspata din Lugoj o gasiti stiti voi unde.

Citiţi mai departe

Best

Saptamana Iberica la Lidl, ce am gasit interesant

Publicat

în

Cu mult curaj si clima data la maxim in masina, de parca eram intr-un avion, am pornit zilele trecute spre Lidl, acolo unde are loc Saptamana Iberica. Daca nu stiati, Lidl are periodic campanii cu produse din anumite zone ale lumii, denumite “Saptamana Iberica”, “Saptamana Scandinava”, Saptamana Americana” si asa mai departe.

De aceasta data, la Saptamana Iberica, adica dedicata Spaniei, au fost mai multe produse care ne-au facut cu ochiul, insa ne-am decis asupra a patru dintre ele: jamon iberic, inghetata cu Dulce de Leche, chorizo si un suc natural din ananas, pepene, struguri si lamaie.

Sa le luam pe rand, incepand cu cele mai bune, adica jamonul si inghetata. Jamonul, la 16 lei sfertul de kilogram, nu poate fi chiar jamon iberico, dinala atarnat prin macelariile din Barcelona, pentru ca acela e mult mai scump. Totusi, la gust, e asemanator cu un jambon (a se citi „sonc de casa”) de calitate facut acasa, asa ca isi merita pe deplin banii. E usor afumat si uscat, asa ca merge de minune la platourile cu mezeluri sau pentru servit alaturi de un vin rosu de calitate.

Inghetata cu Dulce de Lechee, care e un fel de caramel mai gros facut din lapte, este probabil cea mai buna inghetata din cate am gustat la Lugoj. E dulce pana la refuz, dar are si o consistenta speciala, ca de gelato, fapt ce o face deosebita. Costa 12 lei jumatate de kilogram, dar merita banii, parerea noastra.

Am cumparat si chorizo, care e mezelul favorit al spaniolilor. Il pun in paella, in oua la micul dejun, in orice preparat posibil, pentru ca gustul iute si bogat da oricarei mancari o savoare aparte. 5,5 lei a costat si sincer, nu a fost la fel de bun ca ultima data cand la Lidl a avut loc Saptamana Iberica. Gustul a fost mai “linistit”, aroma nu la fel de intensa, parca ii lipsea ceva din aroma.

Cel mai neobisnuit la gust a fost sucul de ananas, pepene, struguri si lamaie. O combinatie nefireasca, care nu a fost neaparat rea la gust, dar de la care, la 10 lei sticla de 0,75 de mililitri, aveam alte asteptari. Macar e suc 100% din fruct, sau cel putin asa spun producatorii pe ambalaj.

Voi ce ati incercat de la Saptamana Iberica?

Citiţi mai departe

Best

Bunatati incercate la Lugoj, editia iulie 2017

Publicat

în

Luna aceasta a fost una la fel de bogata in chestii pe care le-am incercat, in premiera sau a mia oara, la Lugoj. Se pare ca preferatele au fost vinurile, dar si cateva dulciuri si minuni gasite pe la magazinele din oras. Fara sa o mai lungim, ca e cald si vrem la piscina, sa incepem turul!

Fursecuri cu ciocolata si cocos de la Lidl, Saptamana Greceasca – Bune foarte moi, au mers la fix cu ceaiul lor de pere si caramel dimineata, vreo 9 lei cutia de 12 fursecuri;

Cappuccino Jacobs si Milka – gasite la magazinul de cartier, ieftine si cu gust bun, dar nerecomandate daca vrei sa bei un capucino cu adevarat bun;

Cozonac cu crema de cacao si alune Boromir – tot de la magazin de cartier, costa vreo 11 lei si e bun, desi se mai poate lucra la capitolul “cantitate de crema”;

Inghetata Mars si Bounty – luate de la OMV, ceea ce e o idee proasta, ca sunt foarte scumpe. Ca si gust, e ca si cand mananci un Bounty sau un Mars inghetat, deci bun de te lingi pe degete. Au fost 6 lei fiecare si le-am luat special pentru un review, nu ca ne era pofta…

Hamburger cu pui de la pocaitiil stiti deja, e 6 lei si e bun, orice ar spune nutritionistii;

Salata Eisberg cu dressing – combinatia preferata de vara, mai adaugi si o bagheta de la Kaufland, pe care o transformi in crutoane si gata, ai un pranz delicios la 6 lei;

Steak Black Angus – gasit la Kaufland, a costat vreo 30 de lei bucata din imagine si am scris pe larg despre cum sa o prepari sa arate asa. Acum au vita argentiniana, tot sub forma de steak, tot la vreo 90 de lei kilogramul;

Ice Wine Floare de dor – o minunatie de vin, cumparata din Selgros (ok, nu e din Lugoj, dar trebuia mentionat) si care te va da pe spate din start. Pretul e pe masura, 60 de lei sticla de 500 de mililitrii, dar gustul e… divin!

Rara Neagra de Purcari – un vin tare, cu gust intens si miros de toate fructele padurii, pe care sa il bei alaturi de o carne rosie, 35 de lei la Kaufland;

Somon cu legume la gratarincercat la J’adore, de departe cel mai bun somon din Lugoj.

Episodul anterior: Bunatati incercate la Lugoj, editia iunie 2017

P.S.: Observati va rog lipsa berilor sau a cidrului din editia iulie a acestui program televizat! Vin si cam atat. Oare incepem sa ne maturalizam?!

Citiţi mai departe

Cele mai citite