Connect with us

Social

Relicva Sfântului Anton de Padova, ajunge la Lugoj

Publicat

în

Episcopia Romano Catolică din Timişoara anunţă un pelerinaj cu relicva Sf. Anton de Padova pe teritoriul Diecezei de Tmișoara, în perioada 7 mai – 13 iunie, organizat de către Provincia Franciscană „Sf. Iosif” a Fraților Minori Conventuali din România.
Organizatorii anunţă că programul va începe cu Sfânta Liturghie luni, 7 mai, la Arad, în biserica greco-catolică „Naşterea Sfintei Fecioare Maria”.

Marți, 8 mai 2018 relicva va fi purtată la Timișoara, și va fi primită la orele 8.30 la biserica romano-catolică ”Millennium” din Fabric (Piața Romanilor Nr. 2). Urmează Litania Sf. Anton și diferite rugăciuni, în biserică. Relicva va fi expusă permanent spre cinstire în biserică, până la orele 18.00, când va începe Sf. Liturghie solemnă. După Sf. Liturghie, până a doua zi dimineața, în data de 9 mai 2018, biserica va fi deschisă și relicva va fi expusă spre cinstire.

Miercuri, relicva Sf.Anton ajunge la Lugoj

Miercuri, 9 mai 2018 pelerinajul antonian va continua la Lugoj, în catedrala greco-catolică „Pogorârea Spiritului Sfânt”, și la Reșița, în biserica romano-catolică „Maria Zăpezii”. Aici relicva va fi primită la orele 16.30, iar începând cu orele 19.00 va avea loc o Sf. Liturghie solemnă. După Sf. Liturghie biserica va rămâne deschisă în noapte, atât timp, cât vor fi credincioși, urmând ca dimineața pelerinajul să continue la Doman, în biserica greco-catolică „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.

Tot în aceași zi, 10 mai 2018 relicva va fi purtată la Caransebeș, și va fi primită în biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire a Maicii Domnului” la orele 15.00. Sfânta Liturghie solemnă va începe la orele 18.00. După Sf. Liturghie biserica va rămâne deschisă până seara târziu, atât timp, cât vor fi credincioși, anunță Episcopia Romano-Catolică de Timișoara.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Mondial Lugoj organizează cel mai important concurs de alergare din vestul ţării

Publicat

în

Compania Mondial organizează cea de-a doua ediție a concursului “Cupa Mondial Lugoj”. Evenimentul care va avea loc duminică, 10 iunie, se anunță a fi cel mai important concurs de alergare din vestul țării din această perioadă.

Evenimentul a fost creat din dorința de a aduce în centrul atenției publicului lugojean sportul și un stil de viață sănătos.

“Într-un oraș al bicicliștilor și al iubitorilor de activitate fizică, un concurs de alergare este mult așteptat și binevenit. Nu în ultimul rând, “Cupa Mondial Lugoj” este vocea orașului Lugoj care se face auzită și în ceea ce privește valorile locale și oamenii talentați și bine pregătiți pe care îi are acest oraș. De aceea, fondurile adunate pe baza înscrierii la cea de-a doua ediție a Cupei Mondial vor merge către echipa de gimnastică juniori a Clubului Sportiv Școlar Lugoj”, arată organizatorii.

Echipa antrenată de Adrian Meleancă se remarcă prin rezultate excelente dobândite de-a lungul mai multor ani. Recent, băieții au obținut la Campionatul Național de Juniori 4 medalii de aur, 4 de argint și 3 de bronz. Pentru aceste rezultate, cei de la Mondial au ales să aducă un omagiu excelenței în activitatea micilor sportivi.

Înscrierile au început deja și continuă până în 1 iunie, iar taxa de înscriere este de 50 de lei pentru adulți. Pentru copii, participarea este gratuită. Cei înscriși la una dintre cele 4 probe (semimaraton – 21 km, cursă intermediari – 14 km și cursă începători – 7 km, respectiv cursa pentru copii) vor avea șansa de câștiga premii în valoare totală de 3600 € oferite de Marmot.

Participanții sunt așteptați duminică, 10 iunie, începând cu ora 08:00, pentru a le fi înmânate kit-urile de concurs. Programul continuă cu încălzirea condusă de PowerGym, de la ora 09:00, iar startul concursului se va da la ora 09:30.

Mai multe detalii despre concurs, cât și înscrierea se efectuează accesând site-ul oficial al companiei Mondial: http://mondiallugoj.ro/ dar și pe pagina de Facebook facebook.com/MondialLugoj/

 

 

Citiţi mai departe

Social

Care este suma cu care apare Lugojul pe “harta şpăgii” din spitale

Publicat

în

În spitalele din România, pacienții oferă bani personalului medical atât din proprie inițiativă, cât și la cererea cadrelor medicale – medici, asistente, infirmiere și chiar liftieri. “Șpăgile” merg de la câteva zeci sau sute de lei pentru consultație sau pur și simplu pentru “a fi băgat în seamă” până la mii de euro în cazul unor operații complicate, arată Hotnews.ro, într-un articol care prezintă informaţii preluate de pe Piatadespaga.ro, platformă creată din inițiativa organizației non-guvernamentale Funky Citizens, prin care pacienţii pot spune unde au dat şpagă şi pentru ce.

Şpaga la Lugoj

Spitalul din Lugoj apare pe platforma respectivă, cu o sumă de 200 de lei pentru asistenţi sau medici. În alte spitale, pacienţii au reclamat că au oferit şi sume mult mai mari. La Spitalul de Cardiologie din Timişoara, spăgile sunt şi de 1.000 de euro. Una dintre cele mai mari sume pe care un pacient spune că a oferit-o este de 10.000 RON pentru operație la inimă la Spitalul Clinic Doctor C.I. Parhon din Iași.

Dacă aţi dat şpagă în spitale, în ultimii ani puteţi să sesizaţi acest lucru pe plaforma construită de cei de la Funky Citizens, aici

Citiţi mai departe

Social

Turiştii vin într-un sat, nu departe de Lugoj, să dea cu sapa şi să strângă fânul

Publicat

în

.Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Timiş, alături de Primăria Margina şi Centrul Turistic Margina au extins proiectul „Mic dejun la Margina” cu o nouă componentă.
Sub denumirea „Hai să strângem fânul!” – care promovează turismul rural în judeţul Timiş. Acesta va oferi o serie incitantă de experienţe turiştilor. Cei interesaţi să petreacă o zi în gospodăria unui sătean pentru a afla cum trăiesc şi muncesc bănăţenii, vor putea să deruleze alături de proprietarii unei gospodării activităţi specifice.
Vor putea să hrăneacă animalele, să ia micul dejun, să meargă la cosit sau săpat pe răcoare – dimineaţa la 5 -, apoi să participe la pregătirea prânzului şi la odihna de după masă, la activităţi precum adunatul sau împrăştiatul fânului, la hrănirea păsărilor din curte şi la pregătirea cinei. Pentru început, această zi se va petrece în gospodăria lui badea Ion Popa, arată adevarul.ro
Mai mult, tot din acest an, datorită numărului mare de grupuri de copii care vin din şcolile timişene să viziteze Margina, reprezentanţii locali au decis să ofere acestora posibilitatea de a vizita un ţarc cu animale domestice, pe care copiii să le poată atinge şi despre care să afla mai multe informaţii, interacţionând cu ele. Plimbări cu căruţa până în judeţul vecin.

Campanie de succes

Tot din această vară, se vor putea efectua plimbări cu căruţa până în judeţul Hunedoara , cu plecare din Coşteiu de Sus spre biserica de lemn din Coşevita, iar la finalul ieşirii vor putea fi organizate foc de tabără pe dealurile Coşteiului de Sus şi o degustare de produse tradiţionale. Această variantă se adresează grupurilor până în şase persoane pentru că  sunt disponibile doar două căruţe cu câte un cal fiecare.
“Mic dejun la Margina” a fost lansat în primăvara anului 2017. Campania presupune organizarea unor excursii de aproximativ 4-5 ore pe un traseu parcurs în căruţe trase de cai. Traseul cuprinde o serie de opriri şi activităţi la o parte dintre obiectivele turistice ale zonei şi servirea unei mese tradiţionale în zonă. În cele şase luni de derulare a proiectului, un număr de aproape 600 de turişti au vizitat Margina şi împrejurimile din judeţul Timiş. Anul acesta, de la începutul sezonului, un număr de în medie 300 de turişti vizitează Margina şi împrejurimile.
Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: