Connect with us

Social

Proiect transfrontalier al Institutul Intercultural Român, defăşurat la Măguri

Publicat

în

Zeci de copii din localitatea timișeană Măguri, acolo unde trăiește una dintre cele mai mari comunități de romi din Timiș, au fost incluși într-un proiect româno – sârb, cu finanțare europeană.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Proiectul își propune să faciliteze accesul tinerilor și copiilor din medii defavorizate la cultură și artă. În cadrul proiectului, astăzi a fost organizată o expoziție a lucrărilor realizate de copiii din Măguri.

 “În ultimele săptămâni, 30 de copii din Măguri au creat şi decorat căsuţe de păsări, cutiuţe pentru bijuterii, semne de carte, rame pentru fotografii şi alte obiecte care sunt foarte frumoase şi le dau mai multă încredere în ei şi în ceea ce pot să facă”, Oana Bajka, reprezentant al Institutului Intercultural Timișoara.

Ateliere de creație similare celor de la Măguri au mai avut loc în cadrul proiectului transfrontalier și în cartierele timișorene Kuntz și Iosefin, dar și în Banloc. Parteneri ai proiectului sunt Institutul Intercultural Timișoara, Asociația Nevo Parudimos  din Reșița, Primăria orașului Zrenjanin din Serbia și Centrul pentru Arte Fine și Aplicate Terra din Kikinda, Serbia.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Supermarket nou la Lugoj din această toamnă

Publicat

în

Supermarket nou la Lugoj din această toamnă. Lugojenii vor putea face cumpărăturile într-un nou supermarket începând cu această toamnă. Muncitorii sunt pe ultima sută de metri cu lucrările la noua locație, acolo unde au ajuns deja rafturile și se montează tavanul, casele de marcat și podeaua.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Noul supermarket va fi deschis sub brandul Profi, la parterul clădirii de pe strada Timișorii de peste drum de Sala de Sport “I.K. Ghermănescu”. Deocamdată nu se știe data exactă de la care magazinul va fi deschis clienților, însă cel mai probabil acest lucru se va întâmpla în această toamnă.

La doar câțiva metri de noua locație se află deja un supermarket Unicarm. Profi mai are patru locații în Lugoj, pe Alexandru Mocioni (centru pietonal) la intersecția de la Unic, în Micro 3 și în Cotu Mic. În zona noului supermarket de pe Timișorii șoferii se confruntă cu lipsa acută de locuri de parcare.

Citiţi mai departe

Social

Cei doi minori care au ucis taximetristul din Lugoj riscă să stea pe viață după gratii

Publicat

în

Cei doi minori care au ucis taximetristul din Lugoj riscă să stea pe viață după gratii. Ancheta în cazul celor doi criminali care l-au ucis pe taximetristul din Lugoj, pe raza localității Darova, a fost finalizată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Tinerii, de 15 și 17 ani, au ucis cu sânge rece taximetristul de 77 de ani, după ce l-au chemat la Darova pentru ceea ce părea o cursă ca oricare alta.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Criminalii sunt acum în arest preventiv și judecați pentru omor calificat, dar și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt calificat în scop de folosință și furt calificat. Pentru omorul calificat, tinerii riscă să își petreacă întreaga viață după gratii.

Procurorii timișeni au notat în probatoriul din cursul urmăririi penale că “în noaptea de 13/14.06.2018, după o înțelegere prealabilă privind uciderea unei persoane cu scopul de a obține un autoturism pentru a fugi de acasă, cei doi minori au comandat un taxi pe care l-au așteptat în fața parcului din localitatea Darova, din județul Timiș, iar după urcarea în taxi i-au aplicat conducătorului auto, în vârstă de 77 de ani, mai multe lovituri cu cuțitul în zona cervicală și în zona toracică, provocând decesul victimei. Ulterior, cei doi minori au plecat cu autoturismul condus de unul dintre aceștia, transportând trupul victimei într-o zonă forestieră din preajma orașului Buziaș, unde l-au abandonat, după care s-au deplasat cu autoturismul în municipiul Timișoara.”

Dosarul se află pe rolul Tribunalului Timiş.

Citiţi mai departe

Social

Curtea spitalului din Lugoj, loc periculos pentru pacienți

Publicat

în

Curtea spitalului din Lugoj a devenit loc periculos pentru pacienți. Spitalul Municipal din Lugoj deservește peste 120.000 de pacienți. Chiar și asa însă, curtea spitalului este mai nou o zona periculoasa, după ce tot mai multe incidente cauzate de pomii bătrâni au speriat bolnavii.

Potritiv Digi24, 180 de copaci din curtea unității sanitare, dintre care cei mai mulți aflați într-o stare avansată de deteriorare, cu crengi rupte sau înclinaţi de-a binelea, stau sa se prabuseasca peste trecatori și peste pacienții unității spitalicești.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Jurnaliștii au stat de vorbă cu toate instituțiile statului implicate în situație. Cei de la Direcția Silvică spun că arborii au fost marcați pentru tăiere la scurt timp după furtuna de anul trecut. Sunt într-o starea avansată de degradare, iar solicitarea unui aviz de tăiere de la Direcția de Mediu a fost, cel puțin până acum, un demers total inutil.

De la Agenția  pentru Protecția Mediului răspunsul a fost că printre cei 180 de arbori marcați pentru a fi doborâți sunt și copaci sănătoși. Din această cauză, avizul necesar nu a fost încă eliberat.

Nici primăria din Lugoj nu este scăpată de vină, susțin reprezentanții Agenției, deoarece municipalitatea nu a realizat până acum un plan cu o situație exactă a acestor arbori. Primăria spune că pentru inventariere are nevoie de o licitație, procesul fiind unul greoi.

Scandalul dintre autorități pune în pericol siguranța bolnavilor. Vezi întregul material de presă aici.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: