Connect with us

Administrație

Primăria Lugoj vrea să înființeze un serviciu propriu pentru menținerea curățeniei în oraș

Publicat

în

Primarul Francisc Boldea susține că a găsit soluția pentru a rezolva mizeria din oraș. Edilul Lugojului afirmă că Primăria Lugoj va înființa un serviciu propriu pentru măturarea străzilor și întreținerea curățeniei. Acest serviciu ar urma să ia locul actualei societății Salprest, aflată în insolvență, care aparține tot municipalității, având ca unic acționar Consiliul Local Lugoj.

„Tot ce ține de gunoiul din oraș, de măturat, de ridicat gunoiul, va fi un serviciu al Primăriei. Vor avea toți salariile asigurate și un șef care stă cu ei pe stradă, care să verifice cum își fac treaba. Că acum degeaba, noi plătim un miliard pe lună(n.r. lei vechi) și mătură doar un pic pe centru și gata. Așa nu mai merge, trebuie făcut curat în tot orașul!”, a declarat primarul Boldea, la postul local de televiziune.

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Lugojul este legată de asigurarea curățeniei în oraș. După ce Retim a preluat ridicarea gunoiului de la populație, Salprest nu a mai avut venituri să reziste pentru a desfășura activitatea de măturat stradal și curățeniei în oraș și a intrat în insolvență.

Între timp, conducerea Salprest a acționat în instanță Primăria Lugoj pentru mai multe facturi neplătite, însă a pierdut procesul. În momentul de față, după mai multe valuri de concedieri, Salprest nu mai are numărul necesar de angajați pentru a mai putea să mențină curățenia în oraș. Societatea de află în insolvență și are imobilele scoase la licitație, iar surse din cadrul administrației locale susțin că se îndreaptă spre faliment.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Le-au pornit deja, ca să fie siguri. La Lugoj s-au aprins luminițele de Crăciun

Publicat

în

Mai mulți lugojeni spun că luminițele de Crăciun se aprind deja în fiecare seară de aproape două săptămâni. Luminile s-au aprins pe străzile 20 Decembrie 1989 (spre primărie) și Splaiul Coposu.

Nu este prima dată când primăria din Lugoj “fură startul” împodobirii orașului înainte de Crăciun. Și în anii precedenți, luminițele s-au aprins cu mult înainte de 1 decembrie, dată la care marile orașe ale țării pornesc instalațiile pentru sărbători. Ca și acum câțiva ani, explicația autorităților a fost că se fac teste pentru a depista luminițele care nu funcționează.

Luminițele de Crăciun de anul acesta vor fi aceleași de anul trecut. Primăria nu a mai achiziționat alte elemente de iluminat.

Citiţi mai departe

Administrație

Cât costă închirierea patinoarului la Lugoj pentru sezonul rece și unde va fi amplasat

Publicat

în

Lugojenii vor avea și în acest an patinoar în orașul lor. Fanii datului pe ghețuș trebuie să știe însă că patinoarul nu va mai funcționa în locația de până acum, adică Parcul “George Enescu”, ci se mută în Piața “Iosif Constantin Drăgan” din oraș. 

Patinoarul va fi închiriat de la firma din Odorheiu Secuiesc, acolo de unde primăria îl închiriază de ani buni. Suma alocată pentru închirierea patinoarului pentru lunile iernii este de 134.000 de lei sau 28.165 de euro.

Piața “Drăgan” va fi transformată de Crăciun într-un loc special dedicat sărbătorilor, aici urmând să se desfășoare un târg cu lumini specifice, căsuțe cu produse tradiționale și o mică scenă pentru concerte de colinde.

Citiţi mai departe

Administrație

Meridian face încă un pas spre faliment. Cum se îngroapă societatea în datorii

Publicat

în

Meridian 22 trece printr-o nouă situație care în loc să o salveze îi agravează situația. Penalitățile date de Apele Române Banat pentru faptul că de la stația de epurare se deversează apă care poluează râul Timiș au ajuns în faza de plată. Doar o parte din ele, cele pentru care Meridian a pierdut procesele în instanță și acum trebuie să le plătească.

În momentul de față, Meridian are de achitat sancțiuni de 583.709 lei.

Conducerea Meridian a obținut o eșalonare pentru plata acestei sume, urmând să achite până în 2025, o rată lunară care să ducă la achitarea sumei menționate mai sus. Problemele au apărut în momentul în care, Meridian a trebuit să depună o perioadă de garanție pentru această eșalonare. Cum nicio bancă nu a acordat această scrisoare, din cauza situației financiare prin care trece societatea, Meridian a apelat la un IFN (instituție financiară nebancară), cu comisioane extrem de mari. De altfel, specialiștii avertizează că împrumuturile de la IFN-uri nu sunt recomandate din cauza dobânzilor extrem de mari.

În momentul de față, se cunoaște doar numele IFN-ului care a acceptat să gireze plata sancțiunilor primite de Meridian 22, însă nu sunt cunoscute exact condițiile, directorul societății urmând să informeze Consiliul de Administrație al societății asupra acestora.

Numai că problemele Meridianului nu se opresc aici. Suma de 583.709 este doar valoarea sancțiunilor pentru care Meridian a pierdut procesele prin care contestă procesele verbale. Penalitățile date de Apele Române sunt mult mai mari, în jurul sumei de trei milioane de lei. În momentul când vor fi pierdute și restul proceselor, Meridian va trebui să achite și restul banilor.

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite