Connect with us

Social

Povestea fascinantă a lugojeanului care a făcut parte 16 ani din Legiunea Străină

Publicat

în

Legiunea Străină este o unitate a armatei Franceze învăluită dintotdeauna într-o  aură de mister. Legendele țesute în jurul acestei instituții militare sunt datorate în general, lipsei de transparență a acțiunilor sale. Ceea ce se știe însă cu siguranță este faptul  că legionarii sunt militari antrenați special pentru a face față celor mai grele situații existente în zonele de conflict. Pregătirea lor profesională, fizică și psihică ne face să-i privim pe acești oameni cu respect. Unul dintre aceștia este și bănăţeanul Cristian Dorin Bot.

De la Institutul de Minerit, la Legiunea Străină

Născut la 1 octombrie 1967 în Bocșa, județul Caraș-Severin, Cristian Dorin Bot, la vârsta de 9 ani se mută împreună cu familia în Lugoj, tatăl lui fiind dintr-o comună din apropierea orașului. După terminarea liceului s-a înscris la Institutul de minerit din Petroșani. Nu s-a regăsit în această specialitate și după un an și s-a orientat spre o altă facultate, la Timișoara. Revoluția din decembrie, ca la majoritatea tinerilor din vremea aceea l-a făcut să-și schimbe planurile de viitor și în anul 1992  plecă în Germania. După aproape doi ani, din cauză că viza de muncă nu i-a mai fost prelungită, se întoarce acasă. După câteva luni, pleacă în Franța și se înscrie în Legiunea Străină.

Fascinat de uniforma militară și animat de un puternic spirit de aventură, alege acest drum, conștient că numai aici va avea posibilitatea unică de a vedea lumea. Motivaţia materială nu era prea convingătoare dar celelalte avantaje compensau cu prisosință acest aspect. Dacă ar fi rămas în țară, posibilitatea de a se realiza era incertă.

În vara anului 1994, tânărul Cristian s-a prezentat la Dijon la un centru de recrutare și a solicitat înrolarea în Legiunea Străină. Candidatura i-a fost admisă și a urmat lungul șir al probelor de admitere. În urma lui se închidea ușa trecutului, deschizându-se cea a viitorului. A fost admis și repartizat la o unitate de încorporare și selecție din Aubanie, o localitate situată la 13 km de Marsilia. Erau aici candidați de pe toate meridianele globului. Toate rasele umane – albi, negri, galbeni.   Candidații erau supuși zilnic la teste medicale, psihologice, de logică sau sportive. Formularele  care trebuiau completate de obicei erau în limba maternă,  dar lui i-au fost date în limba germană, pe motiv că cele în limba română, momentan, lipsesc. Probabil  au vrut să-i testeze cunoștințele în germană, știind că a locuit în Germania aproape doi ani.

După o lună de zile i s-a comunicat că a fost admis. A urmat apoi perioada de instrucție. Patru luni, zi și noapte, un program intensiv de pregătire fizică, psihică și militară au supus la grea încercare pe viitorii legionari . Nu aveau nicio zi liberă. Activitatea era infernală. Marșuri de zi sau de noapte, trageri, cățărări pe stânci, poligoane cu obstacole, traversări de ape și alte probe extenuante  îi mențineau într-o veșnică alertă.

Erau sub o permanentă supraveghere a cadrelor. Cristian devenise o mașină care executa ordine. Dorința de a reuși era așa de mare, încât a trecut cu seninătate peste toate încercările. Oricum, nimeni nu mai putea da înapoi. Perioada aceasta era obligatorie. La șfârșitul ei puteai să te retragi sau să semnezi un contract pe cinci ani, dar până atunci funcționa deviza: Mergi sau crapă!

Plata se făcea în funcţie de cât de riscantă era misiunea

La sfârșitul celor patru luni de instrucție, mulți renunțau la cariera militară. Cristian a depus jurământul și a semnat un contract pe o perioadă de cinci ani. Devenind angajat al Legiunii Străine beneficia acum de un alt statut.  Instruia recruții și aștepta să fie trimis la specializare. După cele patru luni de foc a urmat o altă perioadă de specializare în cele patru discipline la alegere: infanterie, parașutism, geniu și geniu de munte. El a ales infanteria.

Specializarea a făcut-o la Nimes și astepta nerebdător să fie trimis în prima misiune. Erai plătit în funcţie de ceea ce făceai. Mai exact, în funcţie de gradul de risc pe care îl implica locul unde erai trimis. Cel mai mult contau sporurile ataşate salariului. Cele mai căutate erau posturile cu cele mai multe sporuri, însă fiecare era repartizat acolo unde putea face față. Se organizau diferite teste şi primeai doar domeniul pentru care aveai pregătirea necesară. Niciodată nu se discutau implicațiile politice ale acțiunii și nici cele morale. În cele din urmă a sosit și ziua cea mare. Unitatea a fost chemată în sprijinul trupelor ONU.

   ,,Pregătirea a fost scurtată din cauza evenimentelor din ex-Iugoslavia, unde am fost trimiși în sprijinul trupelor ONU. Dezintegrarea Iugoslaviei s-a produs deosebit de violent. Aici ne-am trezit în plin război. Într-o seară s-a dat alarma și am pornit spre Srebenica unde sârbii atacaseră localitatea. Aveam de parcurs aproximativ 200 de km. Dimineața când am ajuns acolo, măcelul încetase iar familiile au cules deja morții. Ici și colo mai zăreai câte un cadavru ciuruit de gloanțe. O mică parte din noi ne-am cantonat într-o vale, între cele două tabere beligerante, restul au ocupat alte dispozitive. Noaptea a urmat un atac furibund între sârbi și bosnieci. Era iadul pe pământ. Cerul era luminat de trasoare, de parcă erupea un vulcan. Nu se trăgea asupra noastră, dar situația putea degenera. Am deschis și noi un foc de intimidare spre dealul din dreapta, trăgând mult deasupra lor, dar nici nu cred că au sesizat acest lucru. Spre dimineață ne-au sosit ajutoare, dar focul încetase demult. Acesta a fost botezul focului. Războiul din ex- Iugoslavia cu ororile lui va rămâne mereu viu în amintirea mea“, povestește Cristian Bot

După primii cinci ani mulți se retrag din sistem de aceea se fac mereu înrolări.  Efectivul acestei armate este de aproximativ opt mii de militari și el trebuie menținut. Contractele celor care doresc să rămână se prelungesc la cerere, perioada limită fiind de 15 ani, după care te poți pensiona.

Misiuni în întreaga lume

Cristian  a rămas în Legiune 16 ani. În toată această perioadă a traversat continente și oceane spre obiectvele unde avea de îndeplinit diferite misiuni. A fost în Bosnia, în câteva insule din Polinezia Franceză, unde Franța are baze militare, iar legionarii trebuiau să le asigure securitatea, în Republica Djibouti, când s-a declanșat conflictul cu Etiopia, în Coasta de Fildeș când câteva triburi au declanșat o lovitură militară menită să-l alunge pe președintele pro-francez în Kosovo  și în alte multe locuri în care se declanșau acțiuni mai mult sau mai puțin secrete.

O misiune mai deosebită a executat în Mururoa, insulă unde Franța a testat bomba atomică în subteran între anii 1966 și 1996. Galeriile erau astupate cu clopote imense de beton dar trebuiau păzite de turiștii prea curioși care ar fi dorit să intre în catacombe. Gradul de radiație era în limita admisă dar legionarii dinaintea lor, care au păzit zona au avut serioase probleme de sănătate. Cristian spune că un militar din Legiune nu stă doar în tranșee și trage cu arma. Legiunea Străină nu este o unitate de asalt menită să cucerească, ea intervine doar acolo unde pacea și democrația este amenințată.

În anul 2010, după 16 ani de activitate Cristian Bot se retrage din activitatea militară. A mai rămas în Franța  până în anul 2014 apoi s-a întors în țară, desigur un alt om, cu o altă viziune despre viață și cu o altă percepere a realității înconjurătoare.  Actualmente trăiește la Lugoj, este căsătorit cu Mirela și au împreună o fată de zece ani, pe nume Hannah.

După două decenii de pribegie prin lumea largă, în bărbatul matur de astăzi nu se mai regăsește nimic din tânărul de odinioară.

„Personal nu mă simt schimbat dar cu siguranță că sunt un alt om. Cei 16 ani petrecuți în Legiune au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Am văzut locuri minunate, am participat la evenimente deosebite și am întâlnit oameni excepționali. Acum trăiesc sub codul onoarei, bazat pe o disciplină riguroasă, bucurându-mă de familia mea”, mai spune Cristian Bot.

 

Gammet 2000
Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Retim a cumpărat o mașină care spală pubelele de la populație, după ce le golește de gunoi

Publicat

în

Retim a introdus în zona de colectare zero, de care aparține Lugojul, Buziașul, Recașul și încă 20 de comune, o nouă mașină care pe lângă golirea pubelelor are și posibilitatea de a le spăla. Laurențiu Avram, responsabilul de zonă, din partea Retim, spune că mașina va circula pe rând pe toate trasele, până când toate pubele vor fi spălate.

„Mașina asta este adusă în zona Lugojului, în special, dar și a comunelor din zona zero. E o masina nouă, un pic mai specială, pentru că și golește gunoiul, și spală pubelele și le lasă curate. Sperăm să aducem mai multe în zonă, dar momentan asta face față la tot orașul pentru că noi nu vom lăsa nicio pubelă neagră nespălată”, spune Laurențiu Avram, responsabilul Retim pentru zona Lugojului.

Avram mai spune că pubelele vor fi spălate cel puțin odată pe trimestru, însă pe viitor vor fi achiziționate și alte mașini de acest fel.

Sursa TENTV
Citiţi mai departe

Social

Bătrân de 85 de ani de lângă Lugoj, în port popular, la protestul diasporei de pe 10 august de la București

Publicat

în

Fotografiile cu un bătrân îmbrăcat în costum popular care a participat la protestul diasporei de pe 10 august, în care s-au scandat lozinci împotriva celor care guvernează România, au devenit virale pe internet. Bătrânul, cu care internauții au socializat și aflat că are 85 de ani, a ajuns la București după un drum interminabil cu trenul, acesta fiind tocmai din Belinț.

Îmbrăcat într-un port popular bănățean, bătrânul a atras, prin simplitate și modul în care s-a purtat prin mulțime, toate privirile și admirația către el. La una dintre fotografiile cu localnicul din Belinț s-au adunat peste 1000 de distribuiri și sute de like-uri pe rețeaua de socializare Facebook.

“Omul acesta are 85 de ani şi a venit cu trenul, singur, tocmai din comuna Belinţ, judeţul Timiş. A venit la protest, ca şi anul trecut, pentru că s-a săturat de comunişti. A trăit din plin şi epoca Dej, şi epoca Ceauşescu, şi epoca neocomunistă a FSN-PDSR-PSD. E conştient că el nu mai apucă să vadă o altă epocă, dar se gândeşte la nepoţii şi strănepoţii lui. Când vezi un asemenea om, te simţi mic, laş şi nedemn”, a scris Simona Callas, cea care a postat fotografia, pe Facebook.

Un alt internaut care l-a pozat pe bătrânul de la Belinț la București a fost chiar Virgil Ianțu. Vedeta de televiziune și-a exprimat respectul față de protestatar.

“Văzându-l pe acest om frumos mergând spre protestele din Piața Victoriei, mă întrebam câte nedreptăți a văzut, câți oameni ai vremii care au condus țara asta împotriva ei i-au adus suferința și ce îl mâna astăzi (n.r., 10 august) să meargă să își spună păsul. Încă o lecție de democrație oferită de cei pe care ar trebui să îi ascultăm mai des până îi mai avem printre noi. Mulțumim, omule“, a scris Virgil Ianțu.

Citiţi mai departe

Social

Spitalul din Lugoj riscă să rămână fără oxigen și să îi fie blocate conturile din cauza unei datorii record

Publicat

în

Unitatea medicală a Lugojului este pe punctul de a rămâne fără oxigen, un element medical indispensabil mai ales la secția de ATI și pentru bolnavii aflați în stare gravă. De asemenea, spitalul poate să rămână nu doar fără elementul în sine, ci și fără instalația de oxigen, motivul fiind chemarea în instanță a unității de către furnizorul instalației, care cere spitalului să-și plătească datoria record de 2,5 miliarde de lei vechi. 

Pentru că spitalul nu poate plăti datoriile, unitatea s-ar putea trezi cu conturile bancare blocate, alături de o criză de oxigen fără de care unitatea nu ar putea funcționa normal. Conducerea spitalului spune că problema oxigenului este doar una dintre cele mai grave ale unității medicale

Toate datoriile s-au acumulat din cauza subfinanțării unității medicale, care primește bani pentru reabilitare. Banii pentru reparații nu pot fi însă utilizați din cauza procedurilor greoaie, iar datoriile la celelalte sectoare se adună până la sume colosale. Astfel, unii lugojeni ajung să reabiliteze saloane medicale din propriile buzunare.

“Datoriile vor acumula datorii în continuare, nu am cum să le achit în condițiile astea. Am lungit rahatul cât am putut de mult, ca să mă exprim direct. Am mai avut o chestie așa, tot cu oxigenul, dar oamenii nu mai vor acum să treacă cu vederea. Până la urmă e normal să te șantajeze, că ăsta e șantaj, nu e oxigenul meu, e pentru pacienți. Dacă primăria ar dori, ar putea să îmi dea bani din reabilitare, pentru că ei îmi dau bani de reabilitare pe care eu nu îi pot folosi. 

Ar putea face rectificare și să luăm de acolo și să plătim datoriile. La medicamente am datorii de 10 ori mai mari ca la oxigen. Nu au fost lipsuri mari în spital, de bine de rău am avut căldură și mâncare, am avut tot. Dar atât putem noi să facem, eu ca manager nu pot face mai mult decât mă ține plapuma”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Erwin Floroni, managerul Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” Lugoj.

Citiţi mai departe

Cele mai citite