Connect with us

Politică

Părăseşte Boldea PSD? Victor Ponta vorbeşte despre relaţia pe care o are cu primarul Lugojului

Publicat

în

Mai mulţi primari PSD din Timiş şi Caraş-Severin s-au întâlnit în ultimele două zile cu Victor Ponta, liderul partidului PRO România. Aceştia sunt apropiaţi ai fostului premier şi mulţi dintre ei ar putea să părăsească PSD pentru partidul lui Ponta. Reţeta urmată ar fi ca primarii să rămână în partidul de guvernământ până la următoarele alegeri, ca să nu-şi piardă mandatul, după care să candideze din partea PRO România.

PNL Lugoj

În acest context, Victor Ponta a dat exemplu relaţia cu primarul Lugojului. “Ştiţi foarte bine, eu pe primarul din Lugoj îl iubesc. M-a ajutat, mi-a făcut campanie în 2008, 2012, 2016. Îl consider un prieten de familie. Nu o să mă duc la Lugoj, să zic că primarul de la PSD e rău, dimpotrivă nici primarul de la Lugoj nu o să zică despre Ponta că e rău. Noi nu ne ducem să ne luptăm cu primarii din PSD. Ei sunt prietenii mei, m-au susţinut au făcut campanie pentru mine, cum să zic eu ceva de rău despre ei?”, a declarat Ponta, la Timişoara.

Francisc Boldea, în relaţii reci cu PSD

Lugojeanul a încercat să-l contacteze şi pe Francisc Boldea pentru un punct de vedere privind apropierea de Ponta şi o eventuală trecere la formaţiunea acestuia, pentru următoarele alegeri. Primarul nu a răspuns la telefon.

Francisc Boldea se află în relaţii destul de proaste cu organizaţia locală a PSD, mai ales după scandalul balurilor pentru care Curtea de Conturi i-a obligat să înapoieze banii Primăriei Lugoj. De o bună perioadă nu mai participă nici la şedinţele filialei lugojene, iar relaţia cu presedintele PSD Timiş şi al Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra este strict oficială, asumată doar prin obligaţiile de serviciu.

Citiţi mai departe
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Francisc Boldea nu pleacă din PSD

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Primul independent care îşi anunţă intenţia de a candida pentru funcţia de primar

Publicat

în

Petru Madroane, fostul director al Şcolii Gimnaziale de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj şi-a anunţat intenţia de a candida pentru cea mai importantă funcţie din administraţia Lugojului. Madroane a dezvăluit pentru Lugojeanul.ro, că va candida ca independent. “Dacă vreun partid vrea să mă sprijine, o poate face.  Am destule mesaje de la oameni care s-au săturat de partide şi de clientela partidelor. Aţi observat şi la şedinţa consiliului, că nu sunt în stare ca să muncească şi să facă ceva pentru Lugoj şi lugojeni. Au doar interese de partid”, spune Petru Madroane.

Acesta consideră lucrurile nu s-au desfăşurat cum ar fi trebuit în ultimii ani, în administraţia Lugojului.  “Nu o să dezvălui programul meu, deocamdată. Dar, în primul rând vreau să schimb mentalitatea. Un primar trebuie să fie primar pentru toţi lugojenii nu doar pentru gaşca de partid sau gaşca de interese pecuniare. Vreau să fac echipe de proiecte la Primărie. O consultare permanentă cu cetăţenii şi o înfrumuseţare a Lugojului. În ultimii ani s-au făcut multe lucruri aiurea, fără cap coadă! Şi acuma, vedeţi reţelele de apă schimbate dar nebranşate de ani de zile. Carosbilele făcute, sunt străzi unde s-a asfaltat doar pe doi metri lăţime, iar normativele prevăd şase, şapte metri şi strada ar fi permis. Însă s-a făcut economie. Vreau să sprijin tinerii şi să-i promovez. De ani de zile şi în primărie şi în alte instituţii sunt aceiaşi oameni, iar mulţi nu îşi fac treaba. Eu cred că sunt capabil să-i fac pe consilierii locali, indiferent de partid, să lucreze împreună pentru lugojeni”, a mai declarat candidatul independent.

Fost director la mai multe şcoli

Petru Madroane vine după o carieră de 40 de ani în Educaţie, din care 26 de ani director.

“Am construit Centrul de Educaţie <<Alexandru Roşca>>, de pe strada Făgetului. Clădirile de acolo au fost construite cât eu am fost adjunct, împreună cu Vali Gaşpar. Tot ce am construit acolo a fost fără niciun ban de la stat. Cu bani de la diverse asociaţii, din Marea Britanie, Danemarca şi Germania.  Ne-au ajutat cei din şcolile internaţionale, au venit şi au muncit la ridicarea acelor clădiri. Apoi am venit director la Şcoala de Muzică, din care am făcut o şcoală modernă. Am ajuns să concurăm la acelaşi nivel cu cei de la Vidu, din Timişoara şi s-a auzit de noi în întreaga Europă. Am promovat tinerii şi am făcut cu ei turnee în afara ţării, în Franţa,  Germania, Ungaria,  Serbia. Pe toate scenele au fost aplaudaţi şi apreciaţi. În toată cariera mea am ştiut să relaţionez cu oamenii şi chiar dacă am stat în umbră am reuşit să formez colective care să muncească. Eu am muncit în rând cu ei, pe proiecte. Am căutat întotdeauna să-i promovez pe cei cu care ma lucrat şi eu am stat mai mult în spate. Asta vreau să fac şi la Primăria Lugoj”, spune Petru Madroane.

Acesta spune că, deşi şi-a anunţat de puţin timp intenţia, a primit deja foarte multe mesaje de încurajare şi felicitare.

PNL Lugoj

Citiţi mai departe

Politică

Apel către români, de la Lugoj. Orban și Bogdan îi cheamă pe români să-i sprijine

Publicat

în

Liberalii au ajuns la Lugoj,  vineri după-amiază. În frunte cu Ludovic Orban și Rareș Bogdan, candidații la europarlamentare au susținut și o conferință de presă, în care au abordat mai multe subiecte.

Presedintele PNL, Ludovic Orban a declarat că PNL a strâns și depus cele mai multe semnături pentru listele de candidați și că este convins că și după alegeri, partidul se va situa pe primul loc în privința rezultatelor obținute.

“Avem cea mai bună listă de candidați care pot să reprezinte România la nivel european. În fruntea listei se află Rareș Bogdan și suntem extrem de bucuroși că a intrat în prima linie a bătăliei. Avem pe lista de candidați oameni cu performațe extraordinare în administrația locală.

Îl susținem pe primarul de la Alba Iulia, de asemenea pe lista de candidați este domnul Vasile Blaga, fost ministru, un om cu o experiență politică și administrativă extrem de prodigioasă și care evident are o misiune extrem de importantă, în primul an de la preluarea guvernării, intrarea în spațiul Schengen. Tot pe lista de candidați se află europarlamentari cu experiență, care au reprezentat și mandatul trecut România cu rezultate excepționale.

Este vorba dsepre Siegfried Muresan, despre care vă dau doar o singură informație. Desi ministrul Daea și ministru Teodorovici nu au solicitat de la U.E. sume pentru fermele care au fost afectate de pesta porcină, Siegfried Muresan a reușit să obțină o finanțare de 28 de milioane de euro, din bugetul Uniunii Europene. Pe listă se află și doamna Adina Vălean. Dacă vă aduceați aminte, până în urmă cu trei ani de zile, vorbeam la telefon în străinătate cu prietenii și rudele și trebuia să plătim acea taxă de roaming. Această taxă a dispărut, iar un merit foarte mare îl are europarlamentarul Adina Vălean, care a fost raportor la regulamentul pentru scăderea, până la dispariția taxei.

Pe lista de candidați se află și Marian-Jean Marinescu, un europarlamentar c u o vastă experiență, care este vicepreședinte al Grupului Partidului Popular și care chiar în aceste zile este implicat într-un lobby foarte puternic pentru pachetul pe mobilitate, un set de reglementări la nivel european pe circulație și care riscă să creeze efecte extrem de negative transportatorilor români.

Avem un candidat din zona de vest, primarul Aradului care este deja extrem de implicat la nivel european el fiind de 9 ani în Comitetul Regiunilor. La ora actuală, există un singur partid din România care este respectat și a cărui voce contează la nivel european, iar acest partid este Partidul Național Liberal. Cu cât va fi mai puternic și mai bine reperzentat la nivel european, cu atât România va fi mai bine reprezentată”, a declarat Ludovic Orban.

Apel pentru Kovesi

Rareș Bogdan și-a început discursul de la Lugoj cu un subiect fără legătură cu campania electorală. A cerut românilor să se solidarizez cu Laura Codruța Kovesi.

“Asistăm poate la cea mai gravă situație din ultimii doi ani, în care un cetățean român este îngenuncheat pentru că a avut curajul să lupte cu corupția și să pornească o acțiune anti-mafie împotriva unor lideri politici. Calitatea dânsei în momentul ieșirii din secția specială, acest adevărat Gestapo, aflat în mâinile partidului Social Democrat este foarte periculos și ne arată că acesta este un caz școală în care poate fi pus orice cetățean român în momentul care i se opune lui Liviu Dragnea”, a spus Bogdan.

Acesta a explicat apoi motivele care l-au făcut să se alăture PNL-ului și să cadideze pe listele acestui partid.

“Sunt de două săptămâni și o zi în politică, în care nu am stat o zi. Am revenit în politică, după 99 când am ieșit din politică și am intrat în afaceri. Nu mi-am pierdut legătura cu oamenii și am realizat, acum, când mă trezesc la 7.30, și nu stau o clipă. Am văzut mii de oameni, am strâns mii de mâini, am fost în piețe și mă uimește reacția oamenilor foarte caldă. În același timp mi-am dat seama că emisiunea pe care am păstorit-o a fost mai importantă decât mi-am închipuit și o spun cu modestie. Reacțiile sunt grozave și oamenii se mobilizează.

Vin cu experiența mea și energia mea debordantă și vă spun că am energie să fac aceste două luni de campanie, doar să se ține de mine, dar în același timp îmi e și ușor. Vin la un partid cu o istorie fanstastică, un partid care are primari, primar de Timișoara, de Reșița, care a adus zeci de milioane de euro într-un oraș care era aproape abandonat, de Cluj, de Alba, de Arad, de Oradea, de Suceava, oameni care au adus sute de milioane de euro. Adică le arăți oamenilor, dacă la Reșița, la Mangalia, la Arad, la Timișoara oamenii aștia au reușit voi de ce refuzați la Craiova, la Slatina, la București să aveți aceeași viață, de ce să refuzați oameni care vă pot schimba nivelul de trai”, a mai spus Rareș Bogdan.

Liberalii vor avea sâmbăta la Timișoara, la Sala Olimpia, prima întâlnire mare cu alegătorii din această campanie electorală.

PNL Lugoj

Citiţi mai departe

Politică

Ludovic Orban şi Rareş Bogdan vin să se întâlnească cu simpatizanţii din Lugoj

Publicat

în

Liberalii au început un tur al ţării. Ludovic Orban şi Rareş Bogdan vor ajunge vineri şi la Lugoj, unde vor susţine o conferinţă de presă şi de la ora 17.00 o întâlnire cu simpatizanţii, la sala de conferinţe a Hotelului “Dacia”.

Înscrierea lui Rareş Bogdan în PNL, pare să fi resuscitat acest partidul. De altfel, presa centrală a relatat mai multe ieşiri ale fostului realizator tv în interiorul partidului. Acesta şi-a criticat deja colegii pentru că nu se implică suficient.

„Number one”, de pe lista liberalilor pentru alegerile europarlamentare, a avut un discurs extrem de dur în şedinţa care a avut loc la grupul parlamentar al PNL din Palatul Parlamentului, la care au participat peste 50 de lideri ai partidului. „Nu înțelegeți încă faptul că voi puteți fi partidul care să câștige alegerile!?! Jumătate dintre voi vă comportați ca membrii unui partid balama, 30% nu vreți să deranjați pe nimeni și nu vreți să fiți deranjați, iar 20% abia dacă ați intrat în campanie și înțelegeți miza acestor alegeri”, le-ar fi spus Rareș Bogdan celor din BEx.

 

PNL Lugoj

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: