Connect with us

Social

O familie cu șase copii are nevoie de ajutor

Publicat

în

Familia Popescu locuiește în comuna Victor Vlad Delamarina (jud. Timis) și are 6 copii. Pentru că nu au casa lor, de câțiva ani locuiesc în clădirea fostei farmacii din localitate. Primăria vrea însă să demoleze clădirea și le-a cerut să plece, oferindu-le un loc de casă în satul Herendesti, la 3 km de Lugoj. Tatăl copiilor lucrează ca și paznic la o firmă din comună, iar mama este femeie de serviciu. Trei dintre copiii familiei sunt premianți, doar cu note de 9 si 10.
 
Ca să poată să-și construiască o casă au luat un mic credit bancar, cu care inițial au ridicat două camere pe terenul primit de la primărie. Mai mulți constructori i-au ajutat la ridicarea locuinței la un pret mic și au acceptat sa primeasca banii în rate. Au mai primit sprijin să cumpere materiale de construcție pentru a mai face patru camere în plus, necesare având în vedere că au 6 copii.
 
Cei din familia Popescu sunt sprijiniți de către Asociația Speranța pentru România, care strânge bani și caută pentru ei persoane și firme care să-i ajute. “În urma apelului nostru, am găsit un sponsor din Timișoara, care le-a donat geamurile si ușile. O altă persoană, care vinde lemn pentru acoperiș, le oferă lemnul necesar și acceptă să fie plătit în rate. Cea mai mare nevoie acum este țigla pentru acoperiș care se ridică la un cost de aproximativ 1.500 de euro. Dacă vor reuși să acopere locuința, lucrurile vor merge mai ușor, iar ceea ce au făcut până acum nu se va degrada de la vânt, ploi, zăpadă și îngheț. Cei care doriți, puteți ajuta în mod direct și personal familia Popescu, cumpărand țigla necesară sau o cantitate mai mică și donând-o personal la fața locului familiei Popescu. De asemenea, puteți dona fonduri pentru cumpărarea țiglei necesare. Când vom strânge toată suma necesară, ne vom deplasa la familia Popescu, vom cumpăra țigla si vom filma întreaga acțiune, cât și un mesaj video de mulțumire din partea acestei familii”, arată Samuel Negoiescu, de la Asociația Speranța pentru România.

Honeywell

De curând, cei din familia Popescu si-au pierdut vaca, aceasta fiind foarte bătrână. Acest eveniment neplăcut însemnat pierderea unei surse de hrană pentru copii și a unei surse de venit.

Cei care doresc să-i sprijine pe cei din familia Popescu o pot face direct, contactându-i la numărul de telefon 0724.613.792 sau prin asociația umanitară pe site-ul www.sperantapentruromania.ro
 

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

“Doamna cu sapa”, femeia din Lugoj care terorizează un oraș întreg

Publicat

în

“Doamna cu sapa” din Lugoj a devenit subiect de discuție în tot orașul. De mai bine de o lună, mai mulți lugojeni se plâng că o femeie cu probleme psihice grave, care a mai fost în atenția autorităților și a presei în repetate rânduri, le cauzează neplăceri atât lor, cât și copiilor sau rudelor lor.

Honeywell

Ultima pățanie a fost cea a unei mame și a fiicei acesteia. Femeia, șocată de cele petrecute, a scris întreaga poveste pe Facebook, acolo unde a atașat și câteva imagini cu “doamna cu sapa” luate de pe camerele de supraveghere.

“O sperietură soră cu “doamna cu… sapa”. Postez această întâmplare deoarece evenimentul s-a întâmplat în zona parcului G. Enescu – Str. C. Wallisch (plină de copii). În jurul orei 10:30 azi, ieșind din curte, văd trecând prin fața casei o femeie cam la 50 de ani, păr blond-cărunt, în coadă, îmbrăcată în fustă lungă neagră, tricou negru, sandale. Nu dau inițial importanță însă îmi sar în ochi buzele vineții și faptul că ducea o sapă și avea privirea pierdută, mergea parcă teleghidată.

Nu ies bine din curte că o văd întorcându-se brusc și la 50 de centimetri de mine, privind fix în curte la mine. “Pot să vă ajut?” întreb. Moment în care ridică sapa. În o secundă am băgat-o pe fiica mea în curte, evident speriată. Am reușit cumva să intru și să încui, ea ținând pe exterior de ușă și repetând “Vine Adolf, se întoarce, știi?” “Cum ai intrat, ai acte?”

Nu a părut intimidată când i-am spus că sun la Poliție. Îndepărtându-se puțin, am ieșit, însă s-a întors, hoinărind cu sapa pe umăr. Am anunțat Poliția și e căutată. Biata femeie, dincolo de fi un posibil pericol, e clar suferindă psihic și are nevoie de medicație”, a scris pe Facebook Loredana, una dintre lugojencele care au întâlnit-o pe femeia cu probleme.

Lugojeanul.ro a stat de vorbă cu tânăra care a descris prin ce a trecut. Aceasta ne-a declarat că mai multe persoane, printre care mai ales vecinii femeii care locuiește într-un bloc din Zona Unic, au avut de furcă în nenumărate rânduri cu aceasta. Și aceștia au sunat la 112 când situația a devenit prea periculoasă.

Am cerut un punct de vedere și de la poliție.

“Pe numele acesteia a fost depusă o plângere. Polițiștii efectuează cercetări și o au în vedere. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită de persoana în cauză”, a declarat pentru Lugojeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Citiţi mai departe

Social

Proiect transfrontalier al Institutul Intercultural Român, defăşurat la Măguri

Publicat

în

Zeci de copii din localitatea timișeană Măguri, acolo unde trăiește una dintre cele mai mari comunități de romi din Timiș, au fost incluși într-un proiect româno – sârb, cu finanțare europeană.

Honeywell

Proiectul își propune să faciliteze accesul tinerilor și copiilor din medii defavorizate la cultură și artă. În cadrul proiectului, astăzi a fost organizată o expoziție a lucrărilor realizate de copiii din Măguri.

 “În ultimele săptămâni, 30 de copii din Măguri au creat şi decorat căsuţe de păsări, cutiuţe pentru bijuterii, semne de carte, rame pentru fotografii şi alte obiecte care sunt foarte frumoase şi le dau mai multă încredere în ei şi în ceea ce pot să facă”, Oana Bajka, reprezentant al Institutului Intercultural Timișoara.

Ateliere de creație similare celor de la Măguri au mai avut loc în cadrul proiectului transfrontalier și în cartierele timișorene Kuntz și Iosefin, dar și în Banloc. Parteneri ai proiectului sunt Institutul Intercultural Timișoara, Asociația Nevo Parudimos  din Reșița, Primăria orașului Zrenjanin din Serbia și Centrul pentru Arte Fine și Aplicate Terra din Kikinda, Serbia.

Citiţi mai departe

Social

Cât de mult rău ne face zahărul. Care sunt cele mai simple metode să-l înlocuim

Publicat

în

Dacă ne gândim la zahăr asociem imediat gustul lui dulce cu plăcerea, voia bună, serotonina (hormonul fericirii), prăjituri, bomboane, ciocolată – fără să ne gândim la ce se ascunde de fapt în spatele acestui ”aliment minunat” – obezitate, diabet zaharat, probleme digestive, risc de Alzheimer și lista e lungă. Se pare că balanța atârnă pe partea negativă.

Honeywell

Adevărul și cruda realitate este că este foarte greu să renunți astăzi la zahăr pentru că alimentația modernă îl adaugă aproape la orice.

Chiar dacă nu-l mai folosim noi propriu-zis, el apare în compoziția multor alimente pe care le cumpărăm din comerț. Așa că ar fi bine să învățăm să citim bine etichetele produselor alimentare.

Ce avem de făcut, pentru că în mintea noastră apare sincer întrebarea: „De ce să renunțăm la ceva „atat de bun”?, când corpul nostru și gustul îl cer cu atâta ardoare?

Aici intervine conștiința umană și MĂSURA.

Daca nu poți renunța cu totul la zahăr încearcă să îl folosești pe post de „condiment” – o linguriță, maxim două pe zi și asta doar în caz de necesitate

– fii atent la etichete și evită produsele care au adaos de zahăr – protejați-vă singuri!

– daca doriți să mâncați o prăjtură de poftă – încercați să nu depășiți maxim 40g sau 80g variantele de prăjiturele mici.

E o luptă cu tine însuți să mănânci doar puțin cât să te bucuri de gust. Dar este o luptă din care tu ieși învingător!

Căutați variantele de dulce natural:

– Fructe uscate – acum gasești rețete multe și ușor de făcut.

– Mierea de abine cu toate proprietățile ei benefice. Atenție însă – alegeți doar varianta naturală cumpărată de la un producător de încredere sau de la magazine naturiste unde puteți cere referințe exacte despre calitățile mierii.

– Îndulcitor din extract de ștevie – are proprietăți terapeutice, reglează glicemia și reduce pofta de dulce, este săracă în calorii. Poate fi folosită pentru prăjituri, îndulcit ceaiuri sau cafea, există și ciocolată îndulcită cu ștevie.

– Siropul de agave (extras din unele specii de fructe de cactus). Este mai dulce decât zahărul, deci cantitatea utilizată va fi mai mică pentru îndulcire. Conține inulina, prebiotic ce reface flora bacteriană și protejează de cancerul de colon.

Atenție! Specialiștii ne sfătuiesc să nu depășim 25 g zaharuri pe zi dacă vrem să ne ținem sănătatea sub control.

În concluzie – nu renunțăm la gustul de dulce dar îl ținem sub control prin ajustare cantităților, atenția pe care o acordăm produselor cu conținut de zahăr și încercarea de a alege dulcele din variante naturale – miere, sirop de agave, fructe uscate – alimente care pe lângă faptul că au gust bun au și proprietăți terpeutice atâta timp cât sunt consumate cu măsură!!!

Urmărește video-ul mai jos:

Vă sfătuiește cu drag, dr.Iren Alexoi

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: