Connect with us

Administrație

Nu va fi gata nici de Rusalii! La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se lucrează în ritm de nu prea…

Publicat

în

DSC_1116Schelele sunt goale sau foarte puțin populate, asta poate spune orice trecător care privește în sus, spre una dintre cele mai importante biserici din oraș, „Adormirea Maicii Domnului”, sau biserica cu două turnuri, cum este cunoscută printre lugojeni. Deși primarul Boldea anunța, într-o conferință de presă, că lucrările începute în urmă cu mulți ani se vor finaliza înainte de Paști, iată că nici măcar mâine, de sărbătoarea Rusaliilor, credincioșii nu vor avea bucuria să privească la o biserică renovată și impecabilă ca aspect.

În momentul de față, doar turnul stâng este finalizat, schelele fiind prezente în continuare pe cel drept și pe restul corpului lăcașului de cult. Chiar dacă prin schele se vede un oarecare progres, biserica este departe de a fi terminată. Astfel, probabil că vor mai trece câteva sărbători importante până la finalizarea restaurației, în ciuda promisiunilor administrației locale și a dorinței creștinilor ortodocși de a-și vedea biserica proaspăt vopsită și înfrumusețată.

Gammet 2000
Citiţi mai departe
4 Comments

4 Comments

  1. victor L

    23 iunie 2013 at 10:54

    Ajuns-am si la Rusalii, asa ca putem spune: n-a fost gata nici de Rusalii, inca o promisiune de politician onorata!
    Sa nu crezi in politicieni mai ales cind fac promisiuni 😛

  2. caius

    23 iunie 2013 at 13:39

    Ce rau imi pare de tine victor L.Boldea a sprijinit Mitropolia[titular de contract]ca de Rusalii ,turnul si fatada de catre Primarie sa fie terminate.Si sant terminate asa cum a promis Boldea ,cu care am discutat astazi in Biserica ortodoxa.Nu sti ca niste nemernici au furat acum o saptamana burlane si jghiaburi ce trebuie puse cu ajutorul schelei.Cum poti mintii in asemenea hal fara sa sti adevarul azi in zi de sarbatoare?

  3. victor L

    24 iunie 2013 at 11:00

    Vad ca Lugojeanul.ro mi-a sters un raspuns.
    Revin: @ caius,
    tu si alti logojeni sinteti setati dupa metoda Pavlov. Cum imi vedeti numele sariti sa ma muscati ca nu il laud pe primar.
    „Si sant terminate asa cum a promis Boldea ,cu care am discutat astazi in Biserica ortodoxa.”
    Daca tu si primarul ati hotarit asta in Biserica, pot io ca sa te contrazic?

  4. Pingback: Primarul explică de ce s-au întârziat lucrările de reabilitare la biserica „Adormirea Maicii Domnului” | Lugojeanul.Ro - Știi de la noi! Sursa ta de încredere de știri

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Consilierii locali, covocați pentru transferul terenului de la MApN. Ce ofertă de nerefuzat are Primăria

Publicat

în

Primarul Francisc Boldea i-a convocat pe consilierii locali, în 18 iulie, la o ședință extraordinară, pentru o nouă discuție privind situația transferului terenului ce aparține MApN, de pe str. Timișoarei.  Proiectul fost propus de nenumărate ori de primar și a fost respins, consilierii din opoziție nefiind de acord cu transferul.

Este vorba despre 8.250 mp, teren și clădiri, pentru care MApN cere la schimb 30 de apartamente la cheie. Până luna trecută, consilierii locali din opoziție au refuzat acest schimb, deoarece valoarea apartamentelor ar fi mult mai mare decât cea a imobilului pe care municipalitatea ar urma să-l primească.

La ultima ședință a Consiliului Local, de la sfârșitul lunii iunie, viceprimarul Cristian Galescu a anunțat că Primăria Lugoj a găsit o soluție pentru nemulțumirea consilierilor locali. Banii pentru construirea apartamentelor ar urma să fie alocați de Agenția Națională pentru Locuințe.

“Din punctul meu de vedere respingerea proiectului (n.r. la ultima ședință) a fost un lucru total nejustificat pentru că am încercat diverse soluții și de data aceasta chiar am găsit una favorabilă, dar din păcate un număr de consilieri locali au fost împotrivă și au considerat că nu trebuie să voteze acest punct. Soluția la care noi am ajuns, în urma consultărilor cu Ministerul Apărării Naționale, a fost ca dânșii să ne cedeze acel teren și clădirea de acolo, iar noi să le dăm un număr de 30 de apartamente, care nu vor fi făcute, cum era până acum, din bugetul local, ci cu bani de la Agenția Națională pentru Locuințe. Am discutat cu cei de la ANL, am găsit sprijin și înțelegere și ne-au spus că vor finanța pentru acel cartier un număr de 150 de locuințe.  Dintre acestea, primele 30 ar urma să fie acordate MApN-ului, conform protocolului. Astfel bugetul local ar fi degrevat de orice cheltuială și nu văd niciun motiv pentru care colegii consilieri să nu voteze acest proiect. Până acum, motivul a fost că este neavantajos pentru Lugoj. Acum Lugojul primește ceva de la Ministerul Apărării, în mod gratuit și cedează ceva care va fi făcut de către ANL, fără bani de la bugetul local”, a declarat viceprimarul Lugojului, la ultima ședință în care s-a discutat acest proiect.

Citiţi mai departe

Administrație

S-au încheiat lucrările la toboganul de la ștrand. Când ar putea fi dat în folosință

Publicat

în

Bazinul cu tobogane de la ștrandul din Lugoj rămâne închis cel puțin până la finalul lunii iulie. Reprezentanții Primăriei Lugoj a anunțat că în aceste zile că lucrările s-au încheiat și în prezent se află în probe.

„Pentru punerea în folosință a toboganului din incinta Ștrandului Municipal, precizăm că în această săptămână au fost finalizate probele la bazinul cu topogane, urmând ca săptămâna viitoare să se facă recepția și imediat darea lui în folosință”, au transmis reprezentanții Primăriei Lugoj, printr-un comunicat de presă.

 

 

 

Citiţi mai departe

Administrație

Șapte familii din Lugoj au primit locuințe ANL. Încă trei apartamente sunt libere

Publicat

în

Primăria Lugoj a anunțat printr-un comunicat de presă că s-a făcut repartizarea locuințelor vacante de la blocul ANL de pe strada Caransebeșului scara 1.

Au fost libere șapte apartamente, dintre care șase cu o cameră și un apartament cu două camere. Acestea au fost repartizate în funcție de pozițiile ocupate pe lista de priorități aprobată de Consiliul Local Municipal Lugoj.

„În ordinea punctajului, persoanele de pe lista aprobată de Consiliul Local, au fost contactate și chemate la sediul primăriei unde au putut să aleagă unul dintre cele șapte apartamente libere. Dintre cele 10 persoane care au venit, doar patru au acceptat repartiția, astfel încat, trei apartamente sunt în continuare libere. În perioada următoare procedura se va repeta astfel încât să se repartizeze și celălalte apartamente”, se arată în comunicatul de presă.

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite