Connect with us

Actualitate

NASA s-a interesat de invenția unui cercetător de la Tomești. Ce putere are piramida prezentată la Timișoara

Publicat

în

Ioan și Ciprian Davidoni

Piramida cuantică Davidoni, cea mai nouă invenţie a bănățenilor Ciprian şi Ioan Davidoni, a fost prezentată la Salonul Internaţional de Invenţii de la Timişoara şi a suscitat interes din partea NASA. Originari din Tomești, cei doi inventatori, tata și fiu au declarat pentru adevarul.ro, că descoperirea are rolul de a contracara efectele radioactivităţii.

“Piramida cuantică este un dispozitiv inovativ. Are o capacitate de a emite pe o rază de 200 de metri. Asta înseamnă că pe o rază de 200 de metri reduce radioactivitatea, reduce electrosmogul datorită vibraţiei înalte de frecvenţă. Sursele de bază sunt un amplificator cuantic la bază, folia coantică Davidoni, care amplifică efectul a ceea ce este înăuntru. În interiorul piramidei sunt granule magnetice şi în pereţi avem metale nobile, aur şi argint. Aceste ingrediente cuantice au o forţă foarte mare. Pentru această formulă cuantică am folosit peste un milion de măsurători timp de 25 de ani”, a explicat Ioan Davidoni, membru în Academia “Nikola Tesa” din Serbia, cu peste o mie de lucrări şi brevete şi inovaţii.

Piramida Davidoni este concepută pentru a fi pusă în orice locaţie, poate fi ţinută într-o locuinţă sau se poate purta chiar şi în buzunar. Interesul celor de la NASA Se pare că invenţia familiei Davidoni a suscitat interes şi din partea NASA. “Noi am trimis, acum aproape o lună, patru piramide prototip la un partener de-al nostru din Statele Unite ale Americii. Avem un contract de exclusivitate în America. Prin acest partener am ajuns la foarte multe institute de cercetare şi pentru celelalte produse ale noastre. În primele 24 de ore după ce au avut piramida în mână, au fost contactaţi de cei de la NASA, care s-au arătat interesaţi să afle mai multe detalii, să facă nişte măsurători şi cercetări”, a spus Ciprian Davidoni, fiul lui Ioan Davidoni.

Ioan Davidoni este unul dintre cei mai cunoscuți inventatori români. Are peste 900 inventii, inovatii si solutii tehnice inventive, pastrate intr-o evidenta clara, sustinute de brevete de inventie, certificate de inovatie, acte de constatare, articole in reviste tehnice, fotografii si filmari. Din acestea, 350 inventatorul le-a realizat practic. La Stitom S.A -Tomesti, unde inventatorul a lucrat 33 ani ca specialist metrolog si coordonator de metrologie pe fabrica, din 170 de solutii tehnice inventive propuse conducerii fabricii pe parcursul anilor, 90 s-au aplicat practic. Parte din acestea au fost inventii premiate, iar altele au fost atestate prin certificat de inovatie.

Citeste mai mult: adevarul.ro

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Vă mulțumim! Lugojeanul.ro, 500.000 de afișări în luna martie, sursa principală de informații a lugojenilor

Publicat

în

Lugojenii arată un interes deosebit față de criza coronavirusului prin care trece întreaga lume și caută mereu informații noi despre cum evoluează situația. În aceste condiții traficul publicațiilor online a crescut considerabil. Lugojeanul.ro a fost principala sursă de informare a lugojenilor odată cu începerea desfășurării pandemiei de coronavirus care, din nefericire, a ajuns și în orașul de pe Timiș.

În luna martie, pe site-ul nostru au intrat 112.000 de vizitatori unici, care au generat 506.573 de accesări, de patru ori mai multe accesări față de luna martie a anului trecut. Principalele evenimente urmărite de cei care ne-au citit au fost cele legate de pandemia de coronavirus, bilanțul celor infectați, situația de la spital, bâjbâiala celor de la primărie, precum și alte știri pe care portalul nostru le-a publicat în această perioadă.

Vrem să vă mulțumim pentru încrederea de care ați dat dovadă față de site-ul nostru de știri. Este foarte important pentru noi să ne asigurăm că avem parte de cititori informați și care pot să aibă încredere în noi. Din acest motiv, ne străduim ca și de acum încolo să vă oferim cele mai importante informații cu și despre această criză sanitară, dar și despre toate celelalte subiecte care prezintă interes pentru lugojeni.

Citiţi mai departe

Actualitate

Precizări ale companiei Autoliv, după ce Lugojeanul.ro a făcut public cazul muncitorului infectat cu coronavirus

Publicat

în

FOTO Arhiva

Reprezentanții Autoliv precizează într-un document transmis, în urmă cu câteva minute, că la Lugoj s-au luat toate măsurile pentru a evita răspândirea coronavirusului.

Lugojeanul.ro a anunțat încă de aseară că unul dintre muncitorii fabricii din Lugoj a fost confirmat ca fiind infectat (vezi stirea aici)Iată, mai jos, întregul comunicat.

„Având în vedere că în cursul zilei de vineri, 03.04.2020, s-a confirmat primul caz de Coronovirus în divizia Lugoj a societății Autoliv Romania, societatea aduce la cunoștința tuturor celor interesați că angajatul respectiv se afla la domiciliu încă din data de 27.03.2020, când a anunțat societatea că a intrat în contact cu o persoană suspectă de virusul Covid-19.

Încă de la acel moment, Autoliv a luat toate măsurile necesare pentru a-și proteja angajații, sens în care: li s-a transmis tuturor angajaților (întreg personalul de pe liniile de producție) care au intrat în contact cu colegul menționat să rămână în autoizolare, s-a efectuatat dezinfectarea halei de producție, precum și a autobuzului cu care se efectua deplasarea la locul de muncă.

De asemenea, situația de fapt a fost comunicată Direcției de Sănătate Publică Timiș, care a confirmat corectitudinea măsurile întreprinse de Autoliv.

Luând în considerare faptul că se decisese deja anterior ca în perioada 6-12 aprilie activitatea Autoliv Lugoj și Reșița să fie oprită, iar în intervalul 13-19 aprilie să se lucreze la capacitate minimă, în perioada următoare se va efectua o acțiune de dezinfectare generală a fabricilor din Lugoj și Reșița, procedându-se la fel și cu mijloacele de transport care asigură transportul salariațiilor Autoliv la spațiile de producție. Conducerea companiei ține legatura telefonic cu toti angajații care sunt acum în izolare, nefiind niciun semnal că ar exista simptome specifice noului virus.

La Autoliv acordăm o importanță deosebită relațiilor noastre cu angajații, familiile lor, furnizorii și partenerii noștri. Din acest motiv, ne simțim responsabili să acționăm transparent și să îi informăm constant pe toți cei care vor fi influențați în cazul în care se vor lua noi măsuri. Noi vom continua să luăm toate măsurile posibile pentru a proteja sănătatea și siguranța colegilor noștri și pentru a asigura sustenabilitatea business-ului în România, în aceste vremuri extrem de provocatoare.

Autoliv este liderul mondial în sisteme de siguranță auto, iar prin intermediul subsidiarelor sale dezvoltă, fabrică și livrează produse precum airbag-uri, centuri de siguranță, volane și sisteme de protecție a pietonilor, pentru cei mai mari producători din industria automotive. Autoliv are peste 65.000 de angajaţi în 27 de ţări, iar în România este prezentă din 1997, având circa 10.000 de angajați. În fiecare an, produsele Autoliv salvează peste 30.000 de vieți și contribuie la evitarea a de zece ori mai multe accidente grave. Angajații noștri împărtășesc pasiunea și viziunea noastră de a salva mai multe vieți, iar calitatea este elementul definitoriu pentru tot ceea ce facem.

Citiţi mai departe

Actualitate

Informați-vă doar din surse oficiale care mint, din nou! O nouă raportare falsă a Grupului de Comunicare Strategică

Publicat

în

Pe internet circulă furibund o campanie a Guvernului, sub sloganul „Informati-vă doar din surse oficiale”. Din păcate, ca de alte nenumărate ori, Grupul de Comunicare Strategică, singurul organ abilitat al Guvernului să transmită presei informații oficiale, dezinformează, din nou!

Vineri, 3 aprilie, GCS a comunicat numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus. Situația este din nou eronată. Timișul figurează doar cu două cadre medicale infectate, ceea ce este total fals. La fel stă situația și pentru alte județe, unde numărul raportat este mult mai mic decât numărul infectaților.

Doar la Lugoj sunt cel puțin șapte cadre medicale infectate: un medic și șase asistente. În tot județul sunt cel puțin 20 astfel de cazuri. Iată însă, cum arată raportarea GCS:

Număr cadre medicale
03.04.2020, orele 12.00

Alba total 2
Arad total 24
București total 65
Bistrița Năsăud total 3
Botosani total 1
Cluj total 3
Constanța total 1
Covasna total 8
Dâmbovița total 1
Galați total 7
Hunedoara total 24
Iasi total 5
Mehedinți total 1
Neamț total 7
Suceava total 318
Timiș total 2
Vrancea total 2
Total 474

Reprezentanții DSP Timiș au refuzat să explice de ce nu sunt raportate cifrele reale. „Ce pot să vă spun, cu siguranţă, e că cifrele comunicate de către noi sunt corecte. Am transmis de fiecare dată, pe cale ierarhică toate problemele dumneavoastră (n.r. ale presei). chiar şi când m-aţi sesizat vizavi de cifrele greşite. Repet, noi comunicăm corect toate datele. Nimeni nu se joacă de-a raportările”, a transmis purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Cornelia Bubatu.

Citiţi mai departe

Cele mai citite