Connect with us

Lugoj

Mihai Stoichescu, locul 1 cu doua ture avans in prima etapa a campionatului national de motorcross

Publicat

în

mihai stoichescu valea lui mihai etapa intai campionat national motorcross romaniaNicio emoție pentru lugojeanul Mihai Stoichescu, multiplu campion național la motorcross, care a câștigat prima cursă a acestui sezon la două ture distanță de următorul clasat pe pista de la Valea lui Mihai din Bihor, acolo unde la sfârșitul  săptămânii trecute a început o nouă ediție a Campionatului Național Individual. Pilotul de la Moto Extrem a ajuns la Valea lui Mihai hotărât să se instaleze pe primul loc încă din prima etapă, sâmbătă având loc antrenamentele oficiale, iar duminică cele două manșe ale cursei.

“Mihai a făcut spectacol și pot spune că astăzi chiar a arătat ce poate și ce știe. A câștigat cursa având două ture în fața locului doi, iar în fața ultimului clasat a avut cinci ture. A combinat foarte bine viteza cu tehnica și a dat și publicului un motiv de mulțumire că venit la această etapă. A făcut și câteva sărituri de au rămas toți uimiți. Pot spune că a alergat cam cum se face în Mondial”, a declarat Liviu Jigmond, antrenorul sportivului din Lugoj.

La sfârșitul acestei săptămâni, la Copșa Mică are loc cea de-a doua etapă a Campionatului Național Individual de Motocros. Clubul Moto Extrem va fi prezent doar cu pilotul Mihai Stoichescu, la MX 1- profesioniști, pentru că cel de-al doilea pilot, Vlad Roșu, la MX 1 – amatori, nu și-a revenit după ce în urmă cu două săptămâni și-a rupt mâna la Motocross Cup, desfășurată la Ciolpani.lugojeanul-news-everywhere,-everytime-bannerA apărut „We are Happy in Lugoj”! LIKE&SHARE

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lugoj

Primăria Lugojului vrea finanțări europene de peste 11,6 milioane de euro

Publicat

în

Viceprimarul Lugojului, Cristian Galescu a anunțat că, în acest an, Primăria vrea să obțină finanțări nerambursabile în valoare totală de 54.401.620 lei. Banii ar fi necesari pentru realizarea a patru proiecte

“Pe finalul anului 2018 Primaria Municipiului Lugoj a depus 4 noi proiecte pentru finantare din fonduri europene nerambursabile , speram ca anul 2019 să aducă aprobarea şi începerea implementării lor precum şi a următoarelor proiecte pe care le avem în vedere pentru a fi depuse pe parcursul acestui an”, a arătat Galescu.

Este vorba despre proiectul privind cumpărarea a nouă autobuze electrice, cu trei stații de încărcare lentă și nouă stații de încărcare rapidă, în valoare proiect 20.645.000 lei. Un alt proiect este pentru Centru Cultural Multifuncțional de la fosta cazarmă de pe strada Banatului. Valoare este de 23.205.672. Al treilea proiect privește realizarea Ghișeului Unic la Primăria Municipiului Lugoj și are o valoare de 3.999.951 lei. Ultimul proiect este pentru contruirea unei noi sali de sport la Colegiul Tehnic Valeriu Braniste, în valoare de 6.550.997 lei.

Citiţi mai departe

Actualitate

Când încep lucrările la magazinul Dedeman din Lugoj

Publicat

în

Magazinul Dedeman din Lugoj se construiește în sfârșit. După mai multe încercări eșuate de începere a ridicării magazinului la Lugoj, frații Pavăl care conduc lanțul de retail Dedeman se pregătesc de pornirea lucrărilor. Informațiile despre motivul pentru care s-a amânat atât de mult începerea lucrărilor sunt neclare.

De vină se pare că ar fi fost o investiție uriașă făcută de cei de la Dedeman la București. Din cauza acesteia, mai multe magazine care urmau să fie ridicate în țară în 2018 nu au mai primit finanțarea necesară. Aceste lucrări au fost amânate pentru 2019. Unul dintre primele magazine care se vor ridica este cel de la Lugoj.

“Eu am înțeles de la colegi, pentru că ei au vorbit cu directorul zonal, că vor începe construcția în luna martie-aprilie la Lugoj. Vă dați seama că e importantă lucrarea, va da valoare zonei aceleia a Lugojului. S-a amânat din cauza unei investiții mari a Dedeman la București. Asta nu s-a mai finalizat din câte știu. Acum se reiau construcțiile în toată țara”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Titu Bojin, patron la Lugomet.

Și magazinele Altex și Pepco urmau să se deschidă la Lugoj în 2018. Reprezentanțele trebuiau ridicate pe locul unei foste clădiri demolate de pe strada Timișorii, din vecinătatea clădirii Butan Gas. Despre cele două magazine nu se știe dacă vor mai fi sau nu deschise la Lugoj.

Citiţi mai departe

Lugoj

Casieria Retim, închisă două zile din cauza problemelor cu energie electrică

Publicat

în

FOTO arhiva

Din cauza problemelor cu furnizarea curentului electric în oraș, casieria RETIM din Lugoj va fi închisă luni și marți, 17 și 18 Decembrie 2018.

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: