Connect with us

Social

Mai multe localități din Timiș sunt inundate. Unde intervin pompierii

Publicat

în

ISU Timiș a transmis un comunicat de presă în care face publică situația din județ. În mai multe localități s-au înregistrat inundații, apa intrând în casele oamenilor. Iată mai jos situația prezentată de cei de la ISU

„La nivelul I.S.U. Timiș s-a intervenit pentru evacuarea apei din case, curți și gospodării cu următoarele forțe și mijloace, după cum urmează:

1. Localitatea Bara:
În urma scurgerilor de pe versanți au fost inundate 20 gospodarii.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forte: 2 ofițeri, 13 subofițeri, 1 maistru militar și 2 elevi.
– Mijloace: 6 Autospeciale de intervenție, 2 bărci, 6 motopompe, o electropompă, un microbuz de transport personae și o autospecială SMURD.

2. Localitatea Făget:
În urma precipitațiilorau fost inundate 2 gospodării.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forte: 5 subofițeri;
– Mijloace: 2 autospeciale de intervenție, 2 motopompe și o electropompă (din cadrul Stației de Pompieri Făget).

3. Localitatea Cladova:
În urma scurgerilor de pe versanți au fost inundate 30 gospodării.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forțe: 8 subofițeri.
– Mijloace: 2 autospeciale de intervenție, 3 motopompe de mare capacitate și o barcă.

4. Localitatea Ierșnic:
În urma scurgerilor de pe versanți au fost inundate 25 gospodării.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forte: 2 ofițeri, 13 subofițeri și 2 elevi.
– Mijloace: 4 autospeciale de intervenție, o autospecială de serviciu, 2 bărci, 3 motopompe de mare capacitate, o electropompă și un generator electric

5. Localitatea Sânnicolau Mare:
În urma precipitațiilorau fost inundate 2 case.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forte: 1 ofițer 2 subofițeri și 2 elevi.
– Mijloace: o autospecială de serviciu, o autospecială de intervenție, 2 motopompe și o electropompă

6. Localitatea Ohaba Lungă
În urma precipitațiilorau fost inundate 30 gospodării și 15 case.
S-a intervenit cu următoarele forțe și mijloace:
– Forte: 2 ofițeri, 13 subofițeri.
– Mijloace: o autospecială de serviciu, 2 autospeciale de intervenție, o barcă, o motopompă și o electropompă.

Pentru gestionarea eficientă a intervențiilor, la nivelul ISU Timiș, a fost activată Grupa Operativă și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor. De asemenea, pe tot parcursul nopții situația din teren a fost atent monitorizată, pompierii fiind pregătiți să intervină în orice moment.

Având în vedere faptul că ploile continuă şi astăzi, iar la nivelul județului este valabil un Cod Galben de averse descărcări electrice și intensificări ale vântului, pentru a împiedica inundarea gospodăriilor şi pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale, recomandăm populației să asigure curățarea șanțurilor și a rigolelor de scurgere.

Totodată, avertizăm cetățenii ca pe timpul manifestării fenomenelor meteo periculoase să limiteze activitățile în aer liber, iar în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenții de apă (pietonal, cu căruțe sau alte mijloace de transport) și să se adăpostească în zone înalte și sigure”

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Protest aprobat de primărie la Lugoj. Când are loc și pentru ce vor scanda participanții

Publicat

în

Primăria Lugoj a aprobat singura manifestație pentru care s-a cerut aviz din partea organizatorilor în oraș din 2019. Este vorba despre inițiativa unui lugojean care organizează un protest împotriva sălilor de jocuri de noroc din vecinătatea școlilor la Lugoj. În ultima perioadă, sălile de jocuri s-au înmulțit simțitor în orașul de pe Timiș. Cum era și de așteptat, multe dintre sălile noi sau vechi se află chiar lângă școli sau licee.

Inițiativa este a lugojeanului Ștefan Dãnut Szentpéteri, care a decis să înceapă o luptă cu sălile de jocuri prin organizarea unui miting de protest în centrul orașului. În documentul depus la Primăria Lugoj, Szentpéteri solicita aprobare pentru protest pe data de 14 decembrie, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Protestul a fost aprobat pentru data cerută, între orele 14:00 și 16:00. 

Legea care prevede ca sălile de jocuri de noroc să fie amplasate la cel puțin 200 de metri de orice unitate școlară preuniversitară este deocamdată în parlament și nu a fost încă votată.

sursa foto: arhivă

Citiţi mai departe

Social

Photoshoot de Crăciun, ultima idee a fotografilor din Lugoj pentru sezonul de iarnă

Publicat

în

Fotografii lugojeni au venit cu o nouă idee pentru clienții lor în acest sezon rece. Chiar dacă iarna nu au prea mult de muncă datorită postului Crăciunului, în care nu se pot organiza nunți sau botezuri, fotografii din Lugoj au venit cu o idee prin care nu doar să își rotunjească veniturile în extrasezon, ci și să ofere familiilor cu copii mici amintiri de neuitat, pe model american.

În America, în fiecare an familiile cu copii fac celebrele “Christmas postcards”, în care se pozează alături de copii în haine tradiționale și mai apoi transformă fotografiile în cărți poștale sau tablouri pe care le trimit rudelor. În același stil și fotografii lugojeni îi invită pe doritori la un Christmas Photoshoot.

Mai exact, doritorii au la dispoziție un studio realizat chiar de către fotografi, decorat cu tematică de Crăciun. Aici, copiii sau chiar familii întregi se pot fotografia și păstra o amintire unică din perioada iernii. 

“Pachetul nostru cuprinde 50 de fotografii în format digital, o fotografie printată 20x30cm, cinci fotografii printate 10x15cm și un stick cu carcasă personalizată. În cadrul shooting-ului vrem să surprindem magia Crăciunului într-un decor de basm pentru cei mici și cei dragi lor, pentru ca aceștia să aibă amintiri de neuitat pentru când cresc mai mari și își aduc aminte cu drag de copilărie. În trei zile de când am început promovarea pe Facebook am primit deja 20 de cereri”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Silviu Boian, fotograf.

Prețurile pentru un pachet de acest pornesc de la 150 de lei, în funcție de cerințele clientului. Pentru programări, fotografii pot fi contactați pe Facebook direct pe paginile personale.

Citiţi mai departe

Social

Un lugojean deschide primul restaurant cu bucate tradiționale românești din complexul Iulius Town Timișoara

Publicat

în

Unul dintre lugojenii care a redefinit conceptul de catering la nivel local și regional deschide primul restaurant tradițional românesc din complexul Iulius Town, cea mai modernă și râvnită zonă de shopping, birouri și apartamente din Timișoara. Este vorba despre Octavian Batori, patron la Catering Octavian și la cea mai cunoscută firmă de pompe funebre din vestul țării.

Batori a cumpărat recent brandul Ana Lugojana, acesta urmând să fie și numele viitorului restaurant. Localul este la doar câteva zile înainte de deschidere, astfel că pofticiosii în ale bucătăriei românești se pregătesc deja să încerce preparatele. Meniul cuprinde și o secțiune specială dedicată Contelui Dracula.

“Vineri, 8 noiembrie, de la orele 19 deschidem restaurantul printr-un eveniment pe bază de invitație. De sâmbătă programul va fi normal. Vom avea mâncare tradițională din Banat pe brandul nostru, Ana Lugojana. Dorim să promovăm produsele tradiționale din zona noastră și din bucătăria austro-ungaro-sârbă, bucătăria bănățeană. Produsele sunt în stil bănățean, supă, sarme, crumpi cu carne. Toate produsele sunt fără sosuri prefabricate și fără produse de stil vegeta sau supco. Ce reiese din pământ, gustul alimentelor, alea vor predomina, aia va simți clientul în farfurie. 

Vrem să ținem linia asta de tradițional, pentru că și noi avem ce vinde, nu doar bucătăriile italiene sau mexicane, care te miri ce fac acolo, produse prefabricate de trei-patru luni făcute prin China. Noi facem produse simple și tradiționale din pământul nostru. Vrem ca brandul Ana Lugojana să promoveze în țară și în lume ideea de mâncare curată, proaspătă și gustoasă”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Octavian Batori.

Cei mai mari dintre pofticioși vor putea mânca pe săturate la restaurant, datorită unui meniu inedit de tipul all you can eat (mananci cât poți, tr.) disponibil la prânz.

“Vom avea un meniu all you can eat la orele prânzului cu mai multe feluri de ciorbă, mai multe feluri principale, desert și apă cu Ph 9,2 făcută de noi inclusă în preț. După prânz avem meniu a la carte cu scenă și muzică populară bănățeană seara. Vrem să promovăm astfel și muzica și dansul, dar și spiritul nostru prietenesc, un exemplu de spirit cosmopolit între toate națiile din zona noastră”, a mai precizat Batori. 

Restaurantul, amplasat în aripa de sud a mall-ului, lângă Starbucks și vis-a-vis de showroom-ul eMag, va fi deschis zilnic între orele 8:00 dimineața și 02:00 noaptea. Meniul cuprinzător al restaurantului conține zeci de preparate tradițioanle, de la aperitive ca salata de ciuperci, cârnați afumați, tobă, ceafă sau jumări, la ciorbe cum sunt cea de burtă, de văcuță sau teiței, la feluri principale delicioase precum ciolan cu fasole, pomana porcului, ardei umpluți sau teiței cu branză, precum și deserturi sau preparate vegetariene.

Citiţi mai departe

Cele mai citite