Legenda vie Eddie Griffin, cel mai tare comedian negru de pe lumea asta, vine la Bucuresti pe 14 noiembrie. Eu am bilet, asa ca o sa fie o zi de neuitat, in care il voi vedea pe maestrul maestrilor in tot ceea ce inseamna comedia, de la cea filmata, la cea live, stand-up sau stand-down. N-am fost niciodata mai entuziasmat pentru un spectacol pana acum, pentru ca Griffin chiar e o legenda vie, asa cum apare scris si pe afis, „Living Legend Tour” fiind intitulat turneul lui prin toata lumea.
Eddie Griffin are o calitate pe care putini oameni din lumea asta o au: ma face sa rad orice ar scoate pe gura. Ma face sa rad chiar si daca tace, prin simplul fapt ca este acolo si ca „face frumos” pentru public. Ma face sa zambesc indiferent de situatie si ma aduce de la starea de nechef la cea de extaz, de bucurie si de pofta de viata.
Daca nu ai auzit de Eddie Griffin… esti praf! Glumesc, dar probabil ca l-ai vazut deja in filme precum Armageddon (1998), Deuce Bigalow: Male Gigolo (1999), preferatul meu Double Date (2001) Scary Movie 3 (2003), My Baby’s Daddy (2004), Deuce Bigalow: European Gigolo (2005) sau, tot preferatul meu, Date Movie (2006).
Numar deja zilele, orele, etc., ca nu mai am rabdare. Sincer, daca sunteti fanii comediei de calitate, chiar daca intreaga calatorie va poate costa ceva banuti, eu zic ca merita din plin si ca o sa ramaneti cu o amintire si poate si cu o poza pe care le veti putea pastra in suflete pentru totdeauna.
Pana la urma, nu de multe ori in viata ne este dat sa vedem o adevarata legenda vie, la doar cativa metri de noi.