Connect with us

Educație

Lugojeanul Sergiu Novac premiat, din nou, într-o competiţie internaţională

Publicat

în

FOTO Arhiva

În perioada 20 – 25 februarie a avut loc la Bucureşti cea de a XI-a ediţie a concursului internaţional de matematică Romanian Master in Mathematics, la care au participat peste 140 de elevi din loturile naţionale a 22 de ţări cu rezultate de top în matematică: SUA, Marea Britanie, Federaţia Rusă, China, Corea, Indonezia, Brazilia, Peru, Franţa, Georgia, Croaţia, Iran, Izrael, etc.

PNL Lugoj

Organizat de Institutul de matematică „Simion Stoilov” al Academiei Române, concursul constituie o bună ocazie pentru ca participanţii să-şi testeze nivelul de pregătire în perioada premergătoare etapelor specifice olimpiadelor naţionale de matematică, dar şi să realizeze schimburi interculturale de cunoştinţe şi să lege noi prietenii.

Lugojanul Sergiu Novac, elev al Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu”, un obişnuit de-acum al concursurilor internaţionale de matematică, aflat la prima participare la această competiţie prestigioasă, a obţinut o meritorie menţiune, dovedindu-şi încă o dată valoarea şi anticipând un parcurs ascendent şi în etapele olimpiadelor din acest an. Îl felicităm sincer şi călduros, îi mulţumim pentru că ne reprezintă mereu cu brio şi îi urăm succes în întrecerile ce vor urma.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Educație

O elevă de la Brediceanu, prima în Timiș la Olimpiada de Logică. Merge la faza națională

Publicat

în

Din nou, brediceniștii sunt primii pe județ la logică. Astfel, eleva Lobonea Aria (clasa a XII-a D) a obținut locul I și s-a calificat la faza națională. La prima participare, eleva Godeanu Ioana din clasa a X-a B a obținut locul II, având șansa de a participa la națională.

PNL Lugoj

De asemenea, elevele Moroșanu Raphaella (clasa a XII-a B) și Birgean Melinda (clasa a X-a B) au obținut mențiuni. Elevele au fost pregătite de profesoara Elena Lazăr.

Tot săptămâna trecută a avut loc olimpiada de istorie la care eleva Kristof Diana clasa a XII-a a obţinut menţiune. Eleva a fost pregătită de domnul profesor Bombescu Florin.

Alte rezultate pe judeţ:

– limba şi literatura română premiul II Antănaş Anastasia, clasa a XII-a pregătită de doamna profesoară Dr. Bînă Mihaela; menţiune Groza Loredana , clasa a IX-a, profesor Dr. Iakab Ela.

– fizică: menţiune la clasa a VI-a Palyo-Muset Andrei, clasa a IX-a elevii Bălănescu Geanina şi Rădinoiu Radu pregătiţi de prof. Boldea Lucia

– tenis de masă premiul III Ignat Alexandru clasa a XI –a prof. Becheru Călin

Domnul director prof. Dr. Aurelian Sima ii felicită şi pe elevi şi pe profesori şi le doreşte succes celor calificaţi la naţională.

Citiţi mai departe

Educație

Sergiu Novac, cel mai bun punctaj la olimpiada de matematică pe județul Timiș

Publicat

în

Etapa judeţeană a olimpiadei naţionale de matematică s-a desfăşurat sâmbătă, 16 martie 2019, dată stabilită nu întâmplător la numai două zile după ce întreg mapamondul a sărbătorit ziua numărului PI.

PNL Lugoj

Organizată după un regulament nou, cu reguli mai stricte şi care nu lasă loc interpretărilor subiective, această competiţie a oferit prilejul elevilor pasionaţi de matematică să îşi dovedească nivelul de pregătire şi să se întreacă în ingeniozitatea şi rigurozitatea soluţiilor oferite unor probleme cu un grad ridicat de dificultate.

Elevii Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” au participat în număr mare, ca de obicei, şi de această dată, şi au obţinut rezultate meritorii: Sergiu Novac, din clasa a XI-a, şi-a adjudecat, ca de obicei, premiul întâi cu cel mai mare punctaj din concurs, calificându-se detaşat pentru etapa naţională, dar şi pentru concursul interjudeţean „Traian Lalescu”. Elevul Brumar Sebastian, din clasa a IX-a, a obţinut premiul al doilea la concursul de matematică aplicată „Adolf Haimovici”, versiunea olimpiadei pentru elevii care studiază la alte profile decât matematică – informatică.

Lupulescu Robert, din clasa a V-a, Palyo-Muşeţ Andrei, din clasa a VI-a şi Feil Theodora, din clasa a IX-a care au obţinut menţiuni la olimpiadă, dar şi Botoş Luana din clasa a XII-a, care a obţinut menţiune la concursul „Adolf Haimovici”. Ei au fost pregătiţi de profesorii Mariş Adriana, Dumitru Ramona, Gheorghiţă Sebastian şi Mioc Ionuţ.

Aurelian Sima, directorului Liceului Teoretic Coriolan Brediceanu Lugoj a transmis printr-un comunicat de presă felicitări elevilor si profesorilor pentru eforturile depuse și rezultatele obținute

 “Numărul premiilor şi menţiunilor cu care s-au încununat şi de această dată elevii brediceni confirmă buna pregătire pe care aceştia o dobândesc la toate nivelurile şi constituie baza pe care se pot clădi viitoarele cunoştinţe la diferite discipline ştiinţifice, dar şi deprinderile de muncă susţinută şi accesul spre performanţe de nivel înalt”, se arată în comunicat.

Citiţi mai departe

Educație

Trei eleve de la Brediceanu, calificate în etapa națională a olimpiadei de limba germană

Publicat

în

Elevii Liceului Teoretic “Coriolan Brediceanu” din Lugoj au obținut rezultate foarte bune în urma olimpiadei de limba germană modernă. Oana Arpec, din clasa a IX a B, prof . îndrumător Țîntărean Adina , Theodora Feil din clasa a IX a B, prof. îndrumător Țîntărean Adina și Jessica Polk din clasa a X I a B , prof. îndrumător Lepcan Dagmar sunt calificate pentru etapa națională, care va avea loc anul acesta, în mai, la Brașov.

“Așteptăm confirmarea calificării la etapa națională și a elevelor noastre Știucă Miruna, din clasa a X a B si Lobonea Aria din clasa a XII a D  , prof. îndrumător Țîntărean Adina . Directorul școlii prof. dr. Sima Aurelian îi felicită pe elevii și profesorii îndrumători (prof. Tătar Astrid, prof. Lepcan Dagmar, prof. Țințărean Adina)”, arată reprezentanții liceului într-un comunicat de presă.

Rezultatele la olimpiada de limba germana moderna  martie 2019

Clasa Numele elevului Premiul Nivelul Profesorul indrumator
a IX a Arpec Oana Maria Premiul I A2 Tintarean Adina
aXa Cosma Tania Adelina Premiul II A2 Tintarean Adina
aXa Godeanu Ioana Maria  Premiul II A2 Tintarean Adina
aIXa Costi Andreea Mentiune A2 Tintarean Adina
aVIIIa Cadariu Andrei Premiul III A1 Tintarean Adina
aIXa Feil Theodora Premiul I B1 Tintarean Adina
aIXa Vuia Maria Medeea Premiul III B1 Tatar Astrid
aXa Stiuca Miruna-Andrada Premiul II B2 Tintarean Adina
aXIa Polk Jessika-Miruna Premiul I B2 Lepcan Dagmar
aXIIa Lobonea Aria-Serena Premiul II B2 Tintarean Adina
aXIIa Barbu Gloria Mentiune B2 Tatar Astrid
aXIIa Maranescu Iulia Mentiune B2 Tatar Astrid

 

PNL Lugoj

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: