Connect with us

Cultură

Lugojeanca Aura Twarowska, invitată la Ateneu să ţină cursuri pentru cântăreţi de operă din toată ţara

Publicat

în

Filarmonica “George Enescu” în parteneriat cu Asociația culturală „Nirmal Art” organizează, în perioada 23 – 28 aprilie 2018, la Ateneul Român, cursurile de măiestrie vocală susținute de mezzosoprana Aura Twarowska. Concertul absolvenților va avea loc în data de 28 aprilie, ora 19.00.

“Încă de la începuturile carierei mele am fost invitată şi apreciată pe scena Ateneului. Am cântat nenumărate lucrări vocal-simfonice, alături de Corul şi Orchestra Filarmonicii G. Enescu, sub bagheta unor dirijori exceptionali: Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Cristian Macelaru, Jin Wang, Cristian Badea. Acum, la invitaţia Filarmonicii “G. Enescu şi a Asociaţiei Culturale Nirmal Art voi susţine un Masterclass de Canto şi Interpretare Vocală. Participanţii înscrişi sunt artişti lirici ai Operei Naţionale Bucureşti, Operei Naţionale Timişoara, Filarmonicii G. Enescu, Radiodifuziunii Române etc.Masterclass-ul se desfaşoară pe durata unei săptămâni şi se va încheia cu o Gală a Participanţilor, sâmbătă 28 aprilie, la Ateneu Român”, a declarat Aura Twarowska, pentru Lugojeanul.ro

Aura Twarowska, carieră internaţională prestigioasă

Cariera internațională a mezzosopranei de origine română Aura Twarowska include colaborări cu importanți dirijori de operă, cum sunt Seiji Ozawa, Zubin Mehta, Seiji Osawa, Donals Runickles, Franz Welser-Möst, Yves Abel, Pier Giorgio Morandi, Bertrand de Billy, Stefan Soltesz, Ulf Schrmer, Ernst Marzendorfer, Sebastian Weigle, Christian Badea sau Paul Nadler. A fost timp de zece 10 stagiuni solistă angajat al Operei de Stat din Viena. În acest teatru și în pe alte scene prestigioase, Aura Twarowska a fost partenerul de scenă al mai multor staruri internaționale: Anna Netrebko, Kiri Te Kanawa, Dimitri Hvorostovski, Roberto Alagna, Carlos Alvarez, Dolora Zajick, Tamar Iveri, Micaela Carosi, Patricia Ciofi, Nina Stemme Jose Cura, Neil Schikoff, Leo Nucci, Ferruccio Furlanetto, Samuel Ramey, Ramon Vargas, Simon Keenlyside, Bo Skovhus, Juha Uusitalo, Corneliu Murgu etc.

Vocea sa a fost aplaudată în teatrele din: Italia – Roma, Milano; Germania – München, Hamburg, Stuttgart, Manheim, Darmstadt, Düsseldorf, Heidelberg, Heilbronn; Spania – Barcelona, Madrid, Toledo, Cuenca; Franta – Paris, Orleans; Polonia – Varsovia, Radom; Bulgaria – Sofia, Russe; Slovenia – Maribor, Ljiubiana; Olanda – Haga, Rotterdam, Amsterdam; Cipru – Nicosia, Limassol; Asia – Shanghai, Singapore, Taipei, Seul, Tokyo.

A câștigat mai multe premii la concursurile internaționale de canto și a obținut Doctoratul cu teza „O viziune asupra structurilor teatrului muzical din perspectivă managerială”, în care sunt reflectate atât cunoștințele din domeniul muzical și economic (artista având și această specializare), dar și experiența sa în lumea internațională a operei.

Asociația „Nirmal Art” a organizat proiectele: Self Realization Tour, Romania 2012 şi 2013, 2013, anul Tagore. 100 de ani de la decernarea Premiului Nobel, Stagiunile de concerte Sangit Chamber Ensemble 2013-2017, Proiectele Glorie Mamei – 2015, a fost coorganizator pentru Atelier de meditaţie la Biblioteca Metropolitană, şi Junge Talent Masterclass, 2016 împreună cu Los Angeles – Moscow Music School  şi Austrian Imperial Arts și cele mai importante și managerul Turneului Național Comorile Persiei, al Galei Muzicilor Tradiționale 2017 și Festivalul Internațional Primăvara Spiritului 2016 – 2018

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură

Douăzeci de autoturisme retro româneşti şi poloneze ajung la Lugoj, în caravana GO Romania

Publicat

în

caravana-go-romania-transfagarasan-2017Astăzi, 11 iunie în jurul orei 13.00, sosește la Lugoj caravana automobilistică „GO Romania!”.  Evenimentul este organizat de Ambasada României la Varşovia şi Camera bilaterală de comerţ şi industrie polono-română în perioada 7-18 iunie 2019.

Proiectul  a ajuns în acest an la cea de-a treia ediție. Ediţiile precedente au presupus refacerea de către un grup de circa 20 de autoturisme istorice Dacia şi Polski Fiat (aproximativ 40 de participanţi) a itinerariului parcurs de turiştii polonezi spre Delta Dunării şi litoralul Mării Negre, în anii ’70 – ’80.

În acest an, 20 de autoturisme retro româneşti şi poloneze (Warszawa, Polonez, Polski Fiat, Nysa, Syrena, Dacia şi Oltcit, produse în perioada 1950-1989) se vor deplasa pe itinerariul Cracovia – Satu Mare – Oradea – Arad – Timişoara – Lugoj – Caransebeş – Drobeta Turnu Severin – Craiova şi retur, constituindu-se astfel, într-un eveniment de promovare a „Via Carpatia”, proiect rutier regional inclus în lista de priorităţi convenite la Bucureşti, la 17-18 septembrie 2018, în cadrul Summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).

Acest proiect inedit se înscrie în eforturile de consolidare a vizibilităţii şi atractivităţii României pe piaţa poloneză de turism.

La Lugoj, după ora 13.00 , autoturismele de epocă vor face un tur al orașului și vor staționa apoi pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, unde vor putea fi admirate de lugojeni.

Grupul de participanți la caravană va fi primit la ora 14.00, la Cinematograful „Bela Lugosi” de către prof. ing. Francisc Boldea, Primarul Municipiului Lugoj.

 

Citiţi mai departe

Cultură

Paradă militară la Lugoj, de Ziua Eroilor

Publicat

în

Joi, 6 iunie, cu ocazia Zilei Eroilor, Primăria Municipiului Lugoj şi Batalionul 183 Artilerie „Gen. Ion Dragalina” în colaborare cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor – Lugoj,  organizează manifestări, de omagiere a militarilor care și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru libertate și patrie.

Cu începere de la ora 12.00 la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial („Alfa şi Omega”) din Piaţa J. C. Drăgan se vor desfăşura evenimente comemorative, ceremonial religios si militar, depuneri de coroane iar în încheiere va avealoc defilarea militarilor de la Batalionul 183 Artilerie „Gen. Ion Dragalina”.

Manifestările vor continua la Monumentul Eroilor din Cimitirul Ortodox unde are loc de asmenea un ceremonial religios şi militar şi depuneri de coroane.

Sunt invitați să participe oficialităţi locale, reprezentanţii partidelor politice, consilieri locali, reprezentanţi ai instituţiilor din oraş și cadre militare.

Citiţi mai departe

Cultură

Ce pot face copiii de ziua lor la Lugoj. Manifestări pregătite de Clubul Copiilor

Publicat

în

Clubul Copiilor pregătește o manifestare de 1 Iunie pentru cei mai tineri lugojeni.  Ziua Copilul va fi sărbătorit în avans, vineri 31 mai, în Parcul „George Enescu”, între orele 11 și 14.  Organizatorii îi așteaptă pe copii cu surprize care mai de care mai inedite.

“Anul acesta vom avea pe lângă toate activitățile organizate și susținute de către copiii noștri: spectacole, picture pe față, ateliere creative, și câteva zone de mare, mare interes. Vom avea o zonă de jocuri, în care toată lumea de la cei mai mici la cei mai mari se pot juca, sunt jocuri simple, din lemn. Le vor găsi în mașina prieteniei, sunt niște parteneri din Arad care vin cu mare drag la acțiunile noastre. Pe scena din parc, pentru că anul acesta avem promisiunea că vom avea o scenă, astfel încât să existe vizibilitate, vom avea un spectacol de musical. Cinci soprane de la opera din Timișoara vor susține spectacolul Hensel și Gretel”, a declarat Simona Berghin, director Clubul Copiilor Lugoj.

De departe, atracțiile zilei se doresc a fi un show-ul de baloane de săpun și un autobus în care copiii se pot fotografia. Dulciurile și răcoritoarele vor fi de nelipsit.

“Tot pe scenă, în final, în jurul orei 12.30- 13, va avea loc un show de baloane de săpun. Este ceva nou. Noi am întrebat copiii și au fost destul de încântați. Baloane de săpun, acrobații, multe numere foarte interesante și drăguțe.  În parc, copiii vor găsi un autobus special amenajat, în care ăși vor face poze și vor primi amintiri, vor primi un cort, unde își pot procura toate baloanele dorite de ei. O să primească dulciuri și răcoritoare. Autobusul și dulciurile sunt asigurate de către un partener, o firmă multinațională din oraș care de câțiva ani ne sprijin”, a mai spus Simona Berghin.

Manifestarea este organizată de Clubul Copiilor Lugoj, în colaborare cu Primăria Lugoj, Asociația Smart Kreativ, Casa de Cultură a Municipiului și o multinațională din oraș. Evenimentul se va desfășura în Parcul “George Enescu” în cazul în care vremea va fi favorabilă. Dacă va ploua activitățile se vor muta la teatru.

SURSA TEN TV
Citiţi mai departe

Cele mai citite