Connect with us

Cultură

Începe un festival simbol pentru Lugoj. Participă coruri din România și încă patru țări

Publicat

în

Festivalul Coral Internațional “Ion Vidu, ediția a – XXIII – a, va avea loc la Teatrul Municipal din Lugoj, în perioada 22-24 iunie 2018, în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, cu sprijinul Primăria Municipiul Lugoj, Consiliul Local Lugoj și Consiliul Județean Timiș. Directorul festivalului este Tudor Trăila, iar director artistic Lucian Onița.

PNL Lugoj

Ediţia din acest an se va bucura de una dintre cele mai bogate participări internaționale, fiind invitate să concerteze pe scena festivalului, alături de formații din România, coruri din patru țări europene: Bulgaria, Polonia, Ungaria și Serbia. Prezența concertistică a festivalului va fi completată de patru coruri din țară, din Timișoara, Jimbolia, Călărași și, firește, Lugoj.

În cei 48 de ani de la înființare, Festivalul ”Ion Vidu” s-a bucurat de prezenţa a numeroase şi valoroase formații corale din Franţa, Italia, Germania, Grecia, Ungaria, Serbia, Japonia şi România, fiind totodată un excepțional ambasador al culturii și artei lugojene și românești în lume. Începând cu anul 1970, bienal, festivalul omagiază personalitatea marelui compozitor şi dirijor Ion Vidu.

Programul festivalului

Vineri, 22 iunie 2018, ora 18.00

COLOCVIU. EXPOZITIE DOCUMENTARA, LANSARE DE CARTE:
Constantin-T. STAN: George ENESCU. Consonanțe bănățene – cronici, evocări, interviuri, omagii, mărturii, ediția a II-a.
Prezintă: prof. univ. dr. Elena CHIRCEV, conf. univ. dr. Laura MANOLACHE, prof. Simion DĂNILĂ Coordonator proiect si moderator: Constantin-T. STAN

CONCERT VOCAL-INSTRUMENTAL:
Andrei BECHERU vioară, Alexandru MOŢ – pian, Ana-llinca PFEIFFER – pian, Eusebiu-Thomas FLOREA – pian, prof. Dumitru PALAGNIUC – flaut, prof. Raluca MICLAUŞ – pian, prof. Andreea FLOREA pian, prof. Lavinia FURDUI vioară, Evelyn BORDEA – vioară.

ÎSI DAU CONCURSUL:
Aura TWAROWSKA – mezzosoprană, lect. univ. dr. Cristina-Alina MĂLĂNCIOIU – vioară, lect. univ. dr. loana Mia IUGA – soprană, lect. univ. dr. Silviana CIRDU pian, lect. univ. dr. Simona NEGRU soprană, asist. univ. drd. Victor-Andrei PĂRĂU – pian, Alexandru MANOLACHE – pian.

INVITAȚI DE ONOARE:
prof. univ. dr. Elena CHIRCEV, prof. unlv. dr. Dumitru JOMPAN, conf. univ. dr. Laura MANOLACHE, lect. univ. dr. GabrieI MALANCIOIU, prof. Simion DĂNILĂ, dr. lonel BOTA, Simona STOIŢA.

Sâmbătă, 23 iunie 2018, ora 11.00

SALA DE CONSILIU A TEATRULUI MUNICIPAL “TRAIAN GROZAVESCU”
SIMPOZION: MUZICA CORALĂ ÎN CONTEXTUL ACTUAL. ÎNTÂLNIRE A DIRIJORILOR DE COR DIN FESTIVAL

Sâmbătă, 23 iunie 2018, ora 18.00

CUVÂNT DE SALUT:
prof. ing. Francisc Boldea – Primarul Municipiului Lugoj

CONCERTE ÎN FESTIVAL:
Corul Mixt „dr. Gyorgy Mihalka” din Mako – Ungaria, Dirijor: Ildiko Gilinger
Corala Bărbătească Ortodoxă „Epifania” din Timișoara, Dirijor: Florin-Nicolae Şincari
Corul Mixt „Pannonica” din Zrenjanin Serbia, Dirijor: Zorica Kozlovacki
Corul „Camerata Danubii” din Călărași, Dirijor: Diana Vieru Burlescu
Corul Mixt „Slavej” din Harmanli – Bulgaria, Dirijor: Mladen Stanev
Corul Mixt „Floris” din Jimbolia, Dirijor: losif Todea
Corul „Echo Gorczanskie” din Nowy Targ – Polonia, Dirijor: Piotr Augustyn
Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj Dirijor: Lucian Oniţa

Prezentatori: Clistina VELICI şi Constantin ILIE

Duminică, 24 iunie, ora 12.00

CATEDRALA GRECO CATOLLCA LUGOJ
CONCERT DE MUZICĂ RELIGIOASĂ
Corul „Echo Gorczanskie” din Nowy Targ – Polonia, Dirijor: Piotr Augustyn

 

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură

Manifestare culturală inedită la Lugoj. Lugojenii sunt invitați la o discuție despre turism și istorie locală

Publicat

în

Vineri, 22 martie, de la ora 18.00, lugojenii sunt invitați la o manifestarea inedită, la Casa Bredicenilor din Lugoj. Este vorba despre o serată cultură sub marca “Ariergarda”. Tema întâlnirii este despre “Patrimoniul bănățean prin turism, istorie și muzică”.

PNL Lugoj

Vor participa Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Ovidiu Forai, Ioan Gropșian, Luminița Walner-Bărbulescu, Oliver Gaidoș și Henrieta Szabo.  Momentele muzicale vor fi asigurate de elevii de la Școala de Muzică “Filaret Barbu” Lugoj.  În program mai e cuprinsă o proiecție de film despre turismul cultural Oravița-Anina, o tombolă care va avea ca premiu o carte bibliofilă și târg de carte bănățeană din colecția Ariergarda.

Citiţi mai departe

Cultură

NovaFM devine JoyFM. Postul lugojean a fost preluat de reţeaua din Arad

Publicat

în

Începând din 15 martie postul de radio Nova FM se transformă în Radio JoyFm. Arădenii de la Joy au preluat licenţa postului lugojean.

PNL Lugoj

“Va fi un post de radio generalist cu muzică bună, pe formatul adult contemporary. Vom avea jurnale locale de ştiri, dar vor fi şi emisiuni locale, în care ascultătorii vor putea să intervină telefonic”, a declarat pentru Lugojeanul.ro, Stefan Festo, coordonatorul postului de radio.

JoyFM mai emite în zona Aradului, pe 93,4 MHz, dar și în Republica Moldova: în Chișinău pe 92,8 MHz, Rezina Râbnița pe 91,7 MHz, Bălți 97,8 MHz, Tighina Tiraspol 95,9 MHz, Cahul 101,4 MHz, Sângerei 93,10 MHz, Nisporeni 97,00 MHz.

“Vrem să ne extindem tocmai pentru ca și comunitatea JoyFM să crească. Din luna iunie 2017, JoyFM se aude și în Republica Moldova, mai exact sunt 7 frecvențe care acoperă aproape 80% din teritoriul Republicii Moldova, dar credem că este important ca bucuria să îi unească pe toți românii, de aceea ne dorim și extindere în Romania, tocmai pentru a extinde puterea bucuriei nu doar dincolo de granițe, ci și în interiorul țării. Vrem să creăm o comunitate a oamenilor care se bucură de viață și învață să vadă și lucrurile frumoase din țara noastră, din cultura noastră și din viața lor personală.

Suntem prezenți în Arad de aproape 5 ani de zile și am primit foarte multe feedback-uri pozitive cu privire la activitatea noastră. Astfel, ne-am dat seama că oamenii vor altceva, vor un post de radio care să le vorbească direct despre ce îi afectează, despre ce se întâmplă în orașul lor, în țara lor, dar și despre ce înseamnă că trăiești o viață frumoasă și cum pot fi mulțumiți cu ceea ce au. Majoritatea instituțiilor de mass-media caută senzaționalul sau scot în evidență lucrurile negative sau ciudate pe care le vedem în jurul nostru. Însă, oamenii au nevoie și de un post de mass-media care să le vorbească de bine, de faptul că viața poate fi bună și frumoasă, despre puterea de a vedea ce e pozitiv în viața noastră chiar și atunci când întâmpinăm probleme, despre frumusețea de a avea o familie și dragoste, dar și despre cum poți să fii împlinit atunci când rămâi singur. Credem că oamenii au nevoie de altceva decât oferă piața de mass-media momentan. Și noi încercăm să creăm această alternativă și să dezvoltăm o comunitate de oameni bucuroși, împliniți și mândri de faptul că sunt români”, arată reprezentanţii postului.

Anul acesta, în luna august postul lugojean de radio împlineşte 25 de ani de existenţă.

Citiţi mai departe

Cultură

Filarmonica “Banatul” revine la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu”, cu un recital de pian şi oboi

Publicat

în

Mica stagiune cu care Filarmonica Banatul este prezentă pe scena Teatrului Municipal Traian Grozăvescu din Lugoj continuă, în martie, cu un recital de oboi și pian. Pe data de 18 martie, de la ora 19, lugojenii sunt aşteptaţi la un recital cameral sub titlul “Ce înseamnă frumuseţea muzicii”. Invitaţi sunt Sorin Petrescu, la pian şi Laurenţiu Baciu, oboi şi acordeon.

PNL Lugoj

Programul va conţine piese de J.S. Bach – Coral; Anonim sec XVIII – La Follia; W.A. Mozart – Rondo; F. Chopin – Nocturnă; T. Brediceanu – Două jocuri din Banat; G. Enescu – Carillon nocturne; C. Silvestri – Baccanale; G. Faure – Pavana; A. Piazzolla – Trei tangouri; E. Satie – Hamalul de pietre mari; C. Debussy – Grădini sub ploaie şi G. Gershwin – Suită din opera Porgy and Bess

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: