Connect with us

Administrație

Începe NEBUNIA cumpărăturilor de Paști! Acesta este programul supermarketurilor din Lugoj de sărbători

Publicat

în

CARREFOUR ORHIDEEA - CUMPARATURI DE SARBATORILE PASCALELanțurile de supermarketuri din România vor avea profituri uriașe în acest an de sărbătorile pascale, sau cel puțin la asta se așteaptă patronii acestora, deoarece populația va ieși la cumpărături diverse pentru a pune pe masa de Paști tot ceea ce se cuvine cu această ocazie. De pe masa de sărbători nu vor lipsi pasca, cozonacul, carnea de miel, ouăle roșii, dulciurile pentru copii și sucurile sau băuturile alcoolice, alimente ce vor fi permise după încetarea postului, adică după Sfânta Noapte de Înviere. Astfel, pentru a face față cererilor mari, magazinele din Lugoj au făcut stocuri în depozite și sunt gata pentru orice volum de cumpărători.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Patru din cele șase supermarketuri din oraș își vor închide porțile în ziua de Paști. Este vorba despre Lidl, Carrefour și Profi, la ultimul fiind vorba despre ambele unități din Lugoj, supermarketuri ce vor fi închise doar în prima zi de Paști și vor avea program redus în a doua zi. Penny rămâne, conform declarației unui angajat al magazinului, singurul supermarket cu program de Paști. Orarul complet este următorul:

Lidl: Vinerea Mare (3 mai): 8:00-22:00; Sâmbătă (4 mai): 8:00-22:00; Duminica de Paști (5 mai): Închis; Luni, a doua zi de Paști: 9:00-17:00.

Penny Market: Vinerea Mare (3 mai): 8:00-22:00; Sâmbătă (4 mai): 8:00-22:00; Duminica de Paști (5 mai): 8:00-20:00; Luni, a doua zi de Paști (6 mai): 8:00-22:00.

Profi: Vinerea Mare (3 mai): 7:00-22:00; Sâmbătă (4 mai): 7:00-20:00; Duminica de Paști (5 mai): Închis; Luni, a doua zi de Paști (6 mai): 10:00-18:00.

Carrefour: Vinerea Mare (3 mai): 8:00-22:00; Sâmbătă (4 mai): 8:00-18:00; Duminica de Paști (5 mai): Închis; Luni, a doua zi de Paști (6 mai): 9:00-18:00.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

VIDEO Ce răspuns a primit o femeie când a reclamat mizeria din centrul Lugojului

Publicat

în

sursa fotovideo Pika Danila/Facebook

O lugojeancă a postat pe pagina sa de Facebook o filmare cu mizeria din cel mai central punct al Lugojului: Pasajul pietonal Mocioni. Femeia povesteşte şi cum a fost pasată de la Primăria Lugoj, la Salprest şi invers când a reclamat problema.

Meridian 22 S.A. Luhoj

“Buna ziua dragi lugojeni. Aşa arată centrul Lugojului, luni dimineaţa, la ora 11.30. Am sunat la primărie, am relatat problema şi mi s-a spus că este vina Salprestului. Am sunat la Salprest de acolo am primit răspunsul următor: Sunaţi doamnă la primărie, că nu ne-au dat salariile de o lună jumate. Am revenit iar la primărie unde am fost transferată la un alt birou, la care un domn mi-a spus că o să vorbească la Salprest sa rezolve problema. Am să sun la Garda de Mediu, să vedem dacă ne rezolva ei problema. Aşa că, stimaţi cetăţeni plătiţi taxe şi impozite la primărie să stea angajaţii primăriei bine mersi pe bani contribuabililor să ne paseze de la un birou la altul şi problemele se rezolva NU”, a relatat lugojeanca.

Citiţi mai departe

Administrație

Se reabilitează Splaiul Morilor. Se circulă cu dificultate în zona autogării Atlassib

Publicat

în

Au început lucrările pentru reabilitarea Splaiului  Morilor din Lugoj, zona Podul de Fier – Autogara Atlassib.

Meridian 22 S.A. Luhoj

În urmă cu câteva luni, primarul Francisc Boldea promitea că după finalizarea acestui proiect, manifestările din centrul oraşului se vor muta în zona fostului bazar, unde se va amplasa şi o scenă pentru desfăşurarea acestor evenimente.

“Canalizare, apă, asfalt, 200 de parcări, loc pentru desfășurarea evenimentelor, în zona unde a fost cortul pentru piață, lângă Atlassib. Ce a fost anul acesta, de rugă, în centrul orașului, la anul se va ține acolo”, a declarant Francisc Boldea, pentru Lugojeanul

Citiţi mai departe

Administrație

Morții se înmulțesc, abureala rămâne! Autoritățile au uitat de sensul giratoriu de la Intersecția Ucigașă din Lugoj

Publicat

în

Au trecut aproape 3 ani de la o celebră întâlnire care a avut loc la Lugoj, mai exact la drumul care unește centura ocolitoare a orașului cu zona industrială Tapiei. Pe atunci, primarul Boldea, reprezentanți ai poliției lugojene, dar și șefii de la CNAIR și cei ai multinaționalelor din zonă s-au adunat, în fața camerelor de luat vederi, pentru a promite marea cu sarea șoferilor disperați. În intersecție și-au pierdut viețile, de-a lungul anilor, zeci de șoferi.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Primăria: asigurăm curentul pentru semafoare

Primăria Lugoj, prin vocea primarului Boldea, se angaja să sprijine montarea în intersecție, până la realizarea unui sens giratoriu, a unor semafoare inteligente. Primăria a fost de acord să suporte costurile electricității, dacă multianționalele se angajau să monteze semafoarele care să le permită muncitorilor să treacă în siguranță de intersecția periculoasă.

“Noi am fost singurii care ne-am ținut de cuvânt. Am tras curent până la stradă acolo, însă cei care s-au angajat să pună semafoarele au fost șefii de la Hella, de la multinaționalele de acolo. Nu a mai zis nimeni nimic. La sensul giratoriu la fel, este drum național și deci e în administrarea CNAIR, nu putem face noi sensul acolo. Au spus că îl fac în 3-4 ani. Trec în jur de 10.000 de mașini pe zi pe acolo, știți și voi câte accidente au fost”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Francisc Boldea.

CNAIR: sens giratoriu în câteva luni

La data întâlnirii din fața blitzurilor aparatelor de fotografiat ale presei, șefii DRDP Timiș promiteau că, prin CNAIR, vor urgenta cazul de la Lugoj și vor construi un sens giratoriu în doar câteva luni. Au trecut aproape trei ani de atunci și instituția nu a realizat nici măcar un marcaj în zonă. Am încercat să obținem un punct de vedere de la DRDP Timiș, subsidiară a CNAIR care ar fi trebuit să construiască sensul din Intersecția Morții. Purtătoarea de cuvânt a instituției este în concediu, iar la numărul pe care ni l-a oferit nu a răspuns nimeni preț de mai bine de o oră.

Multinaționalele: semnalizare inteligentă în intersecție

Șefii multinaționalelor din oraș care își desfășoară activitatea în zona Tapiei au promis că vor amenaja un sistem de semaforizare inteligentă în intersecție, până când cei de la drumuri vor construi sensul giratoriu. La aproape 3 ani de la întâlnire, semafoarele lipsesc cu desăvârșire și accidentele se țin și acum lanț în zonă. Chiar dacă anunță zi de zi că își măresc liniile de producție și produc bunuri de zeci de milioane de dolari pe an la Lugoj, multinaționalele din zonă nu au putut achiziționa până acum semafoarele care ar fi putut salva vieți omenești.

Poliția rutieră: radar “fake” îndreptat spre intersecție

Pentru că au rămas fără soluții și au fost aburiți, la fel ca și restul lugojenilor, de promisiunile autorităților, polițiștii rutieri au decis să amplaseze, mai ales în zilele în care traficul este unul ridicat, un radar fără agenți într-o parcare de lângă intersecție. Astfel, polițiștii speră să domolească vitezele de deplasare ale șoferilor care trec prin zonă. În ultimii 5 ani, peste 50 de evenimente rutiere au avut loc la intersecția centurii cu drumul Tapiei, iar în ultimii 3 ani, 5 persoane au murit în Intersecția Ucigașă.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: