Connect with us


Actualitate

Încă un monument din zona Lugojului va fi pus în siguranţă. Intervenţie de urgenţă a Ambulanţei pentru Monumente

Publicat

în

Voluntarii de la Ambulanța pentru Monumente Banat intervin din nou pentru salvarea unui obiectiv din zona Lugojului. Este vorba despre biserica de lemn de la Dragomireşti, Ştiuca. Aceasta datează din 1754, deşi există păreri că ea ar fi mai veche.

Începuturile acestei biserici, potrivit tradiției locale, trebuie căutate în localitatea Zorlențul Mare, județul Caraș-Severin. Aici a fost biserica construită, iar ulterior, spre mijlocul secolulul al XVIII-lea. A fost vândută satului Dragomirești, unde, așezată pe o mică colină poate fi găsită și în prezent.

Învelitoarea de şindrilă a bisericii, cât şi a micului turn de deasupra pronaosului, se găsesc într-un avansat stadiu de degradare. Ambulanţa pentru Monumente Banat, face apel la voluntari pentru a salva această frumoasă bisericuţă. Parohia ortodoxă ucraineană din Dragomireşti împreună cu Primăria Ştiuca, vor asigura cazarea, masa şi materialele necesare intervenţiei. Intervenţia va avea loc între 05-16 aprilie 2019.

“Dornici să salvăm monumentele din Banat căzute pradă degradării, mai mulți tineri arhitecți și studenți, am pornit într-o frumoasă aventură în care am cerut bănățenilor (și nu numai) să ni se alăture. Acționăm asemenea unei „ambulanțe” adevărate, doar că în cazul nostru „pacienții” sunt mori de apă, biserici de lemn sau cule bănățene. Proiectul nostru, Ambulanța pentru Monumente Banat, se bazează pe voluntariat și implicarea comunităților locale, pe care le sprijinim în realizarea intervențiilor. Anul trecut am avut 4 intervenții de urgență la monumente degradate iar acum suntem pregătiți de un nou „sezon!”.

Cei interesaţi să participe, să-şi aducă încălţăminte de lucru, sac de dormit, lanternă, izopren. Acceptăm şi voluntari pentru o perioadă mai limitată de timp.

Proiectul Ambulanţa pentru Monumente Banat este un proiect cultural fiind coordonat de Asociaţia pentru Patrimoniu Activ- PACT, în parteneriat cu Mitropolia Banatului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş- Severin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara.
Cei interesaţi să participe la această intervenţie sunt rugaţi să-şi confirme prezenţa la următoarele numere de telefon: stud.arh. Daiana Maciulschi 0756306007, stud. arh. Mădălina Nica 0732156597

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Colectarea deșeurilor periculoase se face separat de celelalte tipuri de deșeuri din gospodărie

Publicat

în

RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș doresc să informeze cu privire la colectarea deșeurilor periculoase că aceasta se efectuează separat de colectarea celorlalte tipuri de deșeuri din gospodărie – reciclabile, reziduale și voluminoase.

Deșeurile periculoase sunt: ambalaje de la produse de igienizare, baterii și acumulatori portabili, ambalaje de la vopseluri pe bază de ulei, ambalaje de spray-uri şi de la produse utilizate în amenajări interioare, etc.

În zona 0 a județului Timiș, în localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Costeiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina acestea se vor colecta separat în cadrul unor campanii de colectare trimestriale in perioadele:

  • 10 februarie – 23 martie 2020
  • 11 mai – 24 iunie 2020
  • 3 august – 14 septembrie 2020
  • 12 octombrie – 23 noiembrie 2020

RETIM va anunța în prealabil datele la care se efectuează aceste campanii în fiecare localitate prin intermediul canalelor mass media și prin distribuirea de fluturași și afișe în fiecare localitate. De asemenea, toate primăriile locale sunt informate despre efectuarea acestor campanii și pot oferi detalii despre calendarul organizării acetora.

Pentru colectare, aceste tipuri de deșeuri trebuie depuse prin aport voluntar la containerele care vor fi prezente in fiecare localitate la datele specificate în calendar.  Deșeurile periculoase nu trebuie amestecate cu alte categorii de deșeuri (reziduale, reciclabile, de construcții, etc.)

În cadrul acestor campanii nu se colectează deșeurile electrice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere, etc.)!

Deșeurile periculoase se păstrează în gospodarie până în momentul depunerii la punctul de colectare și nu se depun pe domeniul public în afara programului de colectare.

Prima campanie de colectare a deșeurilor periculoase din 2020 se va desfășura conform graficului de mai jos:

Citiţi mai departe

Actualitate

Zeci de morți și sute de răniți la Lugoj și în restul județului Timiș în 2019 din cauza accidentelor rutiere

Publicat

în

Anul 2019 a fost unul neiertător pentru șoferii care nu au respectat regulile de circulație aflându-se la volan. Inconștiența, neatenția, viteza și neadaptarea acesteia la condițiile de drum au fost principalele motive ce au stat la baza evenimentelor rutiere care, nu de puține ori, s-au soldat cu pierderi de vieți omenești.

Potrivit statisticilor IPJ Timiș, în 2019 au avut loc 205 accidente rutiere grave. În urma acestora și-au pierdut viețile 47 de persoane, iar 185 de persoane au fost rănite, scrie Opinia Timișoarei. Alte accidente, necontorizate de către IPJ, ci de către Poliția Autostrăzi, s-au petrecut pe A1 și A6. 

Statistica, deși tragică, este una mai bună decât cea din 2018. Acum doi ani mureau 77 de oameni pe drumurile din Timiș, fiind rănite grave 207 persoane.

sursa foto: arhiva Lugojeanul.ro

Citiţi mai departe

Actualitate

Un profesor din Lugoj este izolat la domiciliu pentru că a trecut prin oraşul unde a izbucnit coronavirusul din China

Publicat

în

Dumitru Palagniuc, profesor la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj, s-a întors, în 21 ianuarie, dintr-un turneu din China, împreună cu mai mulţi muzicieni de la Filarmonica Banatul dar şi din Arad, Oradea, Cluj, Brașov, București și Constanța. Turneul a durat 50 de zile, iar artiştii au concertat și în orașul Wuhan, considerat zona de unde a izbucnit virusul.

Profesorul şcolii lugojene spune că a fost în Wuhan la începutul lunii decembrie, însă acolo nu a aflat nimic despre acest virus.

„Nu am nicio problemă, dar am sunat şi m-am interesat unde se poate face un test. Am sunat la Lugoj, la spital, dar nu au ştiut să-mi spună şi apoi am sunat la Timişoara. Mi s-a sugerat să stau cât de mult în casă, izolat şi să evit zonele aglomerate. Pentru 14 zile, din momentul în care ne-am întors, practic mai am de stat o săptămână. Nu m-a consultat nimeni, doar telefonic. A fost o măsură de precauţie benevolă. Eu am decis să dau telefoane, că altfel nimeni nu mi-ar fi spus nimic.

Cei de la Timişoara, se pare că au fost anunţaţi să facă un control medical. Dar mă sună cineva regulat şi mă întreabă de sănătate, probabil de la DSP. Noi nu am ştiut nimic cât am fost acolo, poate au fost ştiri acolo, poate s-a anunţat, dar noi cum nu vorbeam chineză, nu am aflat nimic. Am aflat abia când am ajuns în ţară, am primit un mesaj de la un prieten. Acolo nu era panică, am văzut acum nişte filmuleţe apocaliptice, nici vorbă de aşa ceva”, spune profesorul.

Aproape 3.000 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar 80 au murit în China, conform celui mai recent bilanţ, dar alte câteva mii de suspecţi, între care câteva zeci în stare gravă, aşteaptă verdictul privind identificarea virusului responsabil.

Citiţi mai departe

Cele mai citite