Connect with us

Social

Imaginea zilei la Lugoj: N-au mai așteptat deschiderea ștrandului municipal

Publicat

în

Doi lugojeni n-au mai avut răbdare până vineri, când primăria a anunțat deschiderea ștrandului municipal pentru public. Toropiți de căldură, aceștia au sărit într-una dintre fântânile din centrul orașului, spre uimirea trecătorilor.

Cei doi nu s-au sfiit din a se bălăci în apa nicidecum plăcută ca aspect sau miros. Oamenii care traversau centrul și i-au văzut au început să râdă sau, din contră, să îi certe pe cei doi că s-au bălăcit într-o fântână publică.

Cei doi însă nu și-au întrerupt scăldatul doar pentru atât. Ștrandul municipal din Lugoj se deschide pentru public vineri, începând cu orele 10 dimineața. În primele patru zile de funcționare, intrarea este gratuită.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Un terapeut în terapia cu îngeri oferă doritorilor lugojeni o oră de meditație ghidată pentru liniște sufletească

Publicat

în

Lugojenii nu au dus de-a lungul timpului lipsă de terapii neconvenționale menite să le aline durerile fizice sau sufletești. De această dată, o femeie terapeut în ceea ce ea numește terapia cu îngeri le oferă doritorilor șansa să mediteze alături de ea și de îngeri pe parcursul a 60 de minute.

Meditația ghidată va fi condusă de Gina Dragomir, o pictoriță care s-a specializat în terapia cu îngeri. Potrivit acesteia, “terapia cu îngeri este o terapie alternativă, cu metode de vindecare ce implică comunicarea sau lucrul cu îngerii noștri păzitori și cu arhanghelii, în a rezolva diferite situații de viață, atât de sănătate, cât și de natură psihică, fizică, emoțională. Terapia cu îngeri este, de fapt, o meditație asistată de ghizi specializați (fiinte de lumina), care reprezintă canalele de comunicare cu îngerii.”

Gina Dragomir mai oferă și citiri angelice sau terapie prin pictură. Seara de meditație ghidată este programată la Lugoj pe 4 februarie. Pentru doritori, costul ședinței este de 50 de lei. Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului.

Citiţi mai departe

Social

O mână criminală aruncă otravă pe câmpul din apropierea Belințului. Au murit câini și păsări

Publicat

în

Uliu mort după ce a mâncat dintr-o coțofana

La ieșirea din Belinț, pe drumul care duce spre Babșa  își au sălașul câteva stâne. De câteva zile propietarii mioarelor  își găsesc câinii fără suflare, otrăviți de o mână criminală. Nu numai câinii sunt victimile acestui act barbar dar și păsările care sălășluiesc în acest habitat. Stanomirescu Ioan Cristian spune că de 30 de ani de când are stâna așezată în această zonă nu s-a întâmplat niciodată astfel de lucruri.

,, Mi-au murit patru câini otrăviți. Nu știu cine a aruncat otravă în acest loc. Am găsit pe dig o caserolă cu carne de pasăre pe care era presărat un praf roz. Câinii au fost otrăviți intenționat. Ba mai mult, câinele care este legat în stână a fost și el otrăvit. Deci i s-a aruncat și lui otravă. Nu am dușmani, nu m-am certat cu nimeni așa că nu pot să bănuiesc pe cineva. Am anunțat poliția dar pentru că eu am aruncat în foc carnea otrăvită care constituia o probă e greu de stabilit o pistă de cercetare”, declară Stanomirescu Ioan Cristian

Aparent răspândirea otravei în jurul stânelor pare lipsită de logică, putând fi cosiderată  acțiunea unui dement. Totuși gândindu-ne că de la o stână vecina s-au furat în ultimele săptămâni doi porci e clar că eliminarea câinilor se face cu un anumit scop.

,, Ieri când am venit la locul unde am o mică fermă am observat pe câmp o coțofană moartă din care se hrănea un uliu. N-am dat importanță acestui fapt dar la întoarcere am găsit uliul agonizând. După câteva zbateri convulsive din aripi, uliul s-a prăbușit lângă prada sa. Coțofana murise otrăvită iar uliul a avut aceiași soartă. Mi-a murit și mie recent un câine. Acum bănuiesc că a fost otrăvit. Mi-au dispărut și doi porci așa că cineva elimină paza ca să poată fura. Cred că organele abilitate ar trebui să cerceteze acest caz cu mare atenție”, spune, Ovidiu Valcan proprietarul fermei.

Citiţi mai departe

Social

Erwin Floroni cere demolarea spitalului din Lugoj şi construirea unuia nou. Decizia este însă a Consiliului Local

Publicat

în

Erwin Floroni, managerul Spitalului Municipal din Lugoj a lansat ideea construirii unui spital nou în oraşul de pe Timiş şi demolarea în timp a celui vechi. Dorinţa directorului nu este un moft, ci o necesitate, spune acesta, deoarece nu este zi în care să nu se strice ceva. Acest lucru este cauzat şi faptul că spitalul din Lugoj este mai vechi de 100 de ani, fiind construit în anul 1911.

“În fiecare zi se strică ceva. S-a reparat reţeaua de încălzire de la ginecologie de cinci ori în două săptămâni, în acest an. Se repară una, se strică alta. Mai acut am lansat această idee de când am devenit director. E nevoie de spitale noi în ţară. Dacă ne uităm, de la Revoluţie încoace, singurele instituţii noi care nu au fost construite sunt spitalele, în condiţiile în care medicina a evoluat foarte mult, mai mult decât alte domenii de activitate. Anul trecut, prima dată după mulţi ani, Primăria Mioveni a reuşit să obţină finanţarea pentru construcţia unui spital nou, ceea ce înseamnă că se poate”, a precizat Erwin Floroni, managerul Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei din Lugoj.

Până acum au fost investiţi mulţi bani în acest spital, pentru ridicarea standardelor, însă clădirile existente nu permit aducerea spitalului la un alt nivel. Mai mult decât atât, orice investiţie este efectuată în acest moment, va fi în zadar peste doi sau trei ani din cauza stării precare în care se află infrastructura (apă, canal, reţea electrică).

“Construcţia unui spital nou, pe lângă faptul că va fi la standarde actuale, va elimina viitoarele investiţii de rede reparaţii în spital în următorii 10-15 ani. Mai mult decât atât, circuitele conform normelor vor reduce numărul de personal angajat şi va creşte eficienţa muncii în timpul efectiv al programului”, este de părere managerul spitalului.

Până la urmă, decizia aparţine Consiliului Local, în subordinea căruia se află Spitalul Municipal din Lugoj.

“Am făcut solicitări în această direcţie, prin care i-am rugat să găsească o soluţie de finanţare europeană sau de altă natură (parteneriat public- privat) pentru această constructive. De asemenea, am luat legătura cu cei care s-au ocupat de proiectarea şi construirea spitalului de la Mioveni. Investiţia nu este una care să se facă peste noapte, e de durată, iar fondurile necesare sunt greu de obţinut”,  a conchis Erwin Floroni, managerul unităţii spitaliceşti lugojene.

Un spital nou, la cheie, cu toată aparatura necesară de ultimă generaţie ar costa aproximativ 70 de milioane de euro.

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite