Connect with us

Administrație

VIDEO Guvernul promite că cea de-a doua autostradă care ajunge la Lugoj va fi gata în cinci ani

Publicat

în

FOTO ARHIVA

Autostrada Sudului, care are ca punct final Lugojul, se află printre cele cinci proiecte strategice pe care Guvernul promite să le finalizeze în următorii cinci ani. Aşa a anunţat, marţi, vicepremierul Viorel Ştefan.

Lugojeanul - Anunturi online

În baza noii legislaţii privind parteneriatul public-privat (PPP), Guvernul va construi autostrăzile Alexandria-Lugoj, Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi Ploieşti-Râşnov, dar şi Spitalul Republican, şi va lansa în operare 15 spitale CFR, a spus vicepremierul Viorel Ştefan.

Autostrada Sudului, în lungime de 550 km, are un potenţial economic uriaş, a precizat el. „Este un proiect important pentru foarte mulţi investitori care au deja investiţii mari în zonă şi mă refer în primul rând la Craiova, dar şi la celelalte zone limitrofe”, a spus Ştefan.

Autostrada Sud (A6) este o autostradă propusă iniţial încă din 2004 pe traseul Bucureşti – Alexandria – Craiova – Calafat, cu extindere spre Drobeta Turnu Severin – Lugoj (pentru joncţiunea cu Autostrada A1 pe traseul Lugoj – Timişoara – Arad – Nadlac). Primii 11 kilometri ce fac legătura dintre A1 (Balint) şi centura Lugoj au fost deschişi în decembrie 2013.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Parcurile din Lugoj, în şantier. Administraţia locală începe lucrările, dar nu este în stare să le finalizeze

Publicat

în

Primăria Lugoj a cumpărat mai multe elemente de mobilier stradal, bănci şi coşuri, pe care urmează să le amplaseze  în zona centrală şi în parcurile din municipiu. Primarul Francisc Boldea a anunţat cu acestă ocazie începerea reabilitării parcului din Ştrand.

Lugojeanul - Anunturi online

“Săptămâna aceasta am cumpărat 40 de bănci, 15 o să le punem la gară. Vrem să începem cu parcul de la Ştrand, să-l punem mai mult în valoare, că era un loc de agrement foarte frumos în trecut. 30 de coşuri de gunoi am cumpărat, 20 o să le punem în zona centrală, pentru că sunt puţine,  iar 10 le punem Ştrand”, a declarant Francisc Boldea.

Parcul Ştrand este cel de-al treilea în care încep lucrări de reabilitare, în stadiu de şantier fiind cel de la gară şi Parcul “George Enescu”. Din păcate, lucrările sunt prelungite chiar şi cu ani de zile. De exemplu, reabilitarea Parcului “George Enescu” a început în urmă cu trei ani de zile. Termenul în care trebuia finalizat proiectul era de o lună de zile, iar suma alocată a fost de 140.000 de lei.

 

Citiţi mai departe

Administrație

SURSE Staţia de Epurare a Lugojului ajunge la DNA. Curtea de Conturi a sesizat instanţa

Publicat

în

Scandalul de la Staţia de Epurare a Lugojului e departe de a se stinge. Conform unor surse din administraţie, după controlul efectuat la Lugoj, inspectorii Curţii de Conturi au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, chiar dacă conducerea Primăriei Lugoj nu recunoaşte, în momentul de faţă, că ar exista un prejudiciu la acest obiectiv.

Lugojeanul - Anunturi online

De fiecare dată când a fost întrebat de această situaţie, primarul Francisc Boldea a declarat că prejudiciul găsit de Curte este de 267 de lei, valoarea a două furtune.  Numai că inspectorii Curţii de Conturi au lăsat în sarcina Primăriei să stabilească întinderea prejudiciului total şi să dea un răspuns oficial. Primarul Francisc Boldea a declarat pentru Lugojeanul.ro că, zilele trecute, a trimis informarea către Curtea de Conturi şi că nu există un alt prejudiciu decât cel stabilit, adică valoarea celor două furtune.

Nu de aceeaşi părere sunt şi inspectorii Curţii de Conturi, care în sesizarea trimisă instanţei arată că în urma controlului există indicii de săvârşire a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art.298 Cod Penal, într-o lucrare în care antreprenorul SC Confort SA&BETONUT  ZRT SRL, în calitate de prestator, având ca obiect – executarea lucrării: “Modernizarea Staţiei de Epurare – Execuţie”, se angajează să realizeze lucrările contractate, la valoarea contractului de 16.6893.076,91 de lei, la care se adaugă 3.171.684,61 de lei TVA.

Documente care confirmă prejudiciul

În fapt, e vorba de neurmărirea recuperării garanţiei de bună execuţie la obiectivul Modernizarea Staţiei de Epurare, pentru lucrările neremediate semnalate pentru punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, consemnate şi de expertiza tehnică realizată de firma de expertiză Prefcon SRL. În expertiză se menţionează că lucrările nu au fost terminate complet, existând de asemenea unele instalaţii şi echipamente care nu au fost testate şi/sau nu au funcţionat niciodată, chiar dacă în Procesul Verbal de stingere a Anexei 2 se menţionează că au fost remediate şi completate.

Conform expertizei valoarea investiţiei necesare pentru punerea în funcţiune a staţiei este de 15-20% din valoarea proiectului iniţial, de unde rezultă o valoare estimată a prejudiciului de 2.503.961 de lei(15% din valoarea contractului) la care se adaugă TVA.

Pe de altă parte, când au făcut sesizarea inspectorii au ţinut cont şi de oferta solicitată şi primită de Primăria Lugoj de la societatea Kematronic pentru lucrările de remediere, completare, actualizare, terminare şi montaj, probe, valoarea fiind stabilită la suma de 399.240 de euro.

Francisc Boldea a declarat pentru Lugojeanul.ro, că nu a aflat de sesizarea Curţii de Conturi. “Nu ştiu nimic de această sesizare şi pe ce nu ştiu nu pot să cometez. Dar, legal, ar fi fost să facă sesizarea atunci, după efectuarea controlului, nu la şase luni după. Asta e”, a spus primarul Lugojului.

Citiţi mai departe

Administrație

COLAPS Cu o datorie imensă şi tot mai puţini angajaţi, Salprest anunţă că nu va mai putea mătura străzile oraşului

Publicat

în

Lugojeanul - Anunturi online

 

Proaspăt câştigătoare a licitaţiei pentru salubritatea în oraşul Lugoj, măturat străzi şi întreţinut parcuri, societatea Consiliului Local, Salprest S.A. anunţă că se află într-o situaţie critică şi se îndreaptă cu paşi repezi spre faliment.

Dezastrul din curtea Salprest a început în momentul în care a pierdut contractul de preluare a deşeurilor menajere de la populaţie. De la 1 mai, societatea timişoreană Retim a preluat această sarcină, după ce a câştigat licitaţia pentru zona zero a judeţului, în care intră şi oraşele Lugoj şi Buziaş.

Salprest, fosta societate de salubritate a Lugojului, a rămas fără obiectul muncii, chiar dacă unele activităţi privind curăţenia oraşului le gestionează în continuare. E vorba despre măturatul şi spălatul străzilor, curăţare şi transportul zăpezii pe timpul iernii, dezinsecţia şi deratizarea, lichidarea depozitelor clandestine de deşeuri şi colectarea şi transportul deşeurilor din construcţii etc. Însă toate aceste activităţi nu asigură veniturile pe care Salprest le încasa de la populaţie pentru serviciul de colectare a gunoaielor. La această lipsă de venituri se adaugă şi datoriile de peste 1,5 milioane de lei cu care societatea a rămas.

Despre toată această situaţie, Consiliul de Administraţie al Salprest a trimis o informare către Consiliul Local. Mircea Ghera directorul general Salprest spune că salvarea societăţii nu mai depinde el, în momentul de faţă.

“Nu ştiu, să decidă Consiliul de Administraţie şi acţionarii. Eu sunt un angajat, nu eu sunt cel care trebuie să decid ce se va întâmpla”, spune Mircea Ghera.

Primarul Lugojului susţine că Salprestul trebuie să se descurce cu veniturile pe care le va obţine din activităţile prestate pentru Primărie.

“Rămâne cu muncitorii proporţional cu activitatea pe care o are. Ei având acum doar activităţile de la primărie, în funcţie de suma alocată în buget îşi dimensionează personalul”, spune primarul Boldea.

Cu alte cuvinte, Salprest va trece printr-o nouă tranşă de concedieri. În documentaţia trimisă Consiliului Local, care este actionar unic al societăţii, conducerea a cuprins şi o organigrama de 30 de persoane, ceea ce înseamnă că va trebui să facă o nouă rundă de concedieri. De la 68 de angajaţi, la 30. Societatea a mai concediat în luna aprilie aproximativ 50 de persoane. Din acelaşi document reiese însă că, personalul rămas nu va mai putea executa lucrările de măturat stradal, pe care Primăria le comandă.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: