Connect with us

Sport

Fostele glorii ale handbalului revin în faţa publicului lugojean

Publicat

în

Fostele glorii ale handbalului lugojean, care în urmă cu 40-50 de ani au făcut performanță la cel mai înalt nivel, vor fi recompensate simbolic în cadrul unei ceremonii care va fi găzduită duminică, 22 august de Sala Sporturilor “Lavinia Milosovici” din Lugoj.

Evenimentul care se numește “Gala foștilor handbaliști de succes ai Lugojului” va începe la ora 10, iar diplomele vor fi înmânate foștilor mari sportivi de către Marius Maier, directorul Clubului Sportiv Municipal. Manifestarea este organizată și finanțată de fostul mare jucător Ioan Wibiral, ajutat de antrenorul echipei de handbal a CSM Lugoj, Dorel Pavel. Vor fi sărbătoriți 18 foști mari handbaliști, printre care se numără Iosif Sauer, Iosif Brendian, Ioan Mihali, Niculaie Teodorescu, Ioan Godeanu, Marius Grasu, dar și alte nume sonore care au dus în trecut handbalul românesc pe cele mai înalte culmi. Mulți dintre hanbaliștii sărbătoriți au evoluat în prima ligă a țării și au făcut parte din echipa națională care a dominat handbalul mondial în acea vreme.

“Am ținut să facem evenimentul acesta. L-am gândit împreună cu domnul Wibiral, un fost antrenor și jucător de aici din Lugoj care locuiește în Germania și a rămas să organizăm și sperăm că totul va fi bine. Vă invităm duminică la ora 10 la Sala “Lavinia Miloșovici” să ne întâlnim cu cei care ne-au făcut cinste. Vor fi premiați 18 sportivi. Aceștia mai sunt în viață, pentru că mulți au decedat și o să ținem un moment de reculegere pentru ei”, a declrat Dorel Pavel, antrenor al echipei de handbal CSM Lugoj.

După festivitatea de premiere a handbaliștilor, va urma un meci de hanbal, în care actuala generație de sportivi ai Lugojului va juca un meci în Campionatul Județean, în compania celor de la Periam.

Alina Damian

 

 

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport

Al doilea meci al CSM Lugoj amânat săptămâna aceasta

Publicat

în

CSM Lugoj nu va disputa niciun meci săptămâna aceasta. De vină pare a fi lipsa de comunicare între formația noastră și Știința Bacău. Voleibalistele noastre urmau să dispute două meciuri în următoarele zile împotriva acestei echipe.

Prima partidă, cea de campionat programată sâmbătă, 19 ianuarie, a fost amânată pentru ca moldovencele să poată juca în cupele europene. Astăzi, oficialii de la clubul sportiv au anunțat că și partida de mâine, 16 ianuarie, a fost amânată. Motivul acum ar fi condițiile meteo care fac imposibilă deplasarea celor de la Știința Bacău la Lugoj.

După jocul de campionat de sâmbătă, 19 ianuarie, echipa din Bacău a solicitat și amânarea partidei de Cupa României. Aceasta era programată miercuri, 16 ianuarie 2019.

“Motivul care stă ca bază a amânării se leagă de condițiile meteo, improprii, conform reprezentanților echipei din Bacău, efectuării deplasării. Din păcate nu vă putem oferi volei în această săptămână și ne cerem noi scuze pentru lipsa de comunicare a echipei din Bacău, care nu a discutat în nici un moment cu CSM Lugoj, astfel încât clubul nostru a tipărit și publicat deja afișele de meci. Este cel puțin curios modul în care Știința Bacău alege să își trateze partenerii de competiție!” scriu cei de la formația de volei pe pagina de Facebook a clubului.

Fanii voleiului sunt așteptați la sală spătămâna viitoare. Pe 26 ianuarie, lugojencele joacă împotriva formației CS “U” NTT Data Cluj.

sursa foto: CSM Lugoj volei

Citiţi mai departe

Sport

CSM Lugoj, meci amânat în campionat cu Știința Bacău

Publicat

în

Meciul de campionat cu Știința Bacău al fetelor de la CSM Lugoj a fost amânat. Partida urma să se desfășoare sâmbătă, 19 ianuarie, cu ocazia debutului returului de campionat. Decizia a venit după ce moldovencele au cerut amânarea partidei, jucătoarele fiind angrenate în meciurile din Cupele Europene.

Totuși, partida de volei de Cupa României împotriva Științei se va desfășura după program, adică în această miercuri. Jocul începe la orele 18:30, la Sala Sporturilor “I.K. Ghermănescu” de pe Timișorii. Partida este una vitală, urmând să decidă una dntre cele patru finaliste ale Cupei României.

În clasamentul actual, CSM Lugoj ocupă locul al 7 din cele nouă echipe rămase în campionat, adunând 8 puncte până acum. Știința Bacău este pe locul al treilea, cu 15 puncte adunate până la această dată.

Citiţi mai departe

Sport

Administraţia locală negociază un schimb de terenuri care să aducă “un stadion nou” pentru Lugoj

Publicat

în

Stadionul din Lugoj a fost, de mai multe ori, subiectul unor scenarii privind reabilitarea. De la schimburi de teren, până la reabilitarea pe fonduri europene, în ultimii ani edilii locali au prezentat tot felul de variante. În ciuda promisiunilor, stadionul a rămas în aceeaşi stare de paragină.

La început de an, primarul Francisc Boldea anunţă că stadionul din Lugoj va fi refăcut în totalitate. Edilul-şef susţine că există o variantă, în care, Primăria să nu cheltuie niciun ban de la bugetul local, însă momentan nu poate dezvălui amănunte. De fapt, este vorba de un schimb de terenuri, în urma căruia administrația locală să cedeze terenul pe care se află stadionul și un investitor să construiască un stadion nou, care să revină orașului.

”E ultima dată când mai încercăm cu stadionul. Am încercat mai multe variante, există şi acum o variantă, un schimb în aşa fel încât să avem un stadion nou. Deocamdată însă nu putem să spunem nimic, dacă nu se concretizează îl vom reface aşa cum putem, cu bani de la bugetul local”, a declarat Francisc Boldea.

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: