Administrație
Filme 3D la Lugoj in 2014! Vezi in ce luna se deschide cinematograful
În cadrul proiectelor importante pe care primăria lugojeană le vrea finalizate cât mai curând, cinematograful din centrul orașului reprezintă poate cel mai așteptat punct de divertisment pentru toți lugojenii. Fiind nevoiți să se deplaseze până la Timișoara pentru a urmări un film pe marele ecran, investiția care trebuia inaugurată la final de 2013 a suferit câteva modificări și inaugurarea a fost astfel amânată, însă veștile sunt bune pentru începutul de an. În acest sens, administrația locală a anunțat că cinematograful va fi dat în utilizare în luna martie.
Dotat cu două săli, una 2D și una 3D, de 60 și respectiv 90 de locuri, dar și cu un loc pentru copii, viitorul cinematograf va fi mobilat cu fotolii de cea mai bună calitate, cu suport pentru pahare și dotat cu aparatură performantă similară cu cea de la cinematografele din Timișoara și de asemena cu o zonă de bar, de unde lugojenii își vor putea cumpăra tradiționalul popcorn și răcoritoarele înainte de intrarea la film. Deocamdată nu se știe cât va costa un bilet pentru vizionarea unei pelicule, însă tot primăria a declarat că prețurile se vor situa în jurul valorilor biletelor ce se practică în prezent la cinematografele timișorene.
Cinematograful nu este singurul proiect pe care municipalitatea este hotărâtă să îl finalizeze în 2014. Astfel, și podul pietonal va fi inaugurat, a declarat primarul lugojean într-o conferință de presă de la finalul lui 2013, în luna mai, dar și bazinul acoperit, care va fi dat în utilizare în luna iunie, ştrandul, ce urmează să fie deschis în luna august, dar și piaţa agroalimentară „George Coșbuc”, ce se va deschide sub noua înfățișare în luna octombrie a acestui an.
Administrație
Austriecii de la Trodat s-au apucat de construirea noii fabrici din Lugoj
Trodat, fabrica de ștampile care are închiriat un spațiu de producție în Lugoj, pe str. Caransebeșului, construiește o hală nouă la Lugoj. Austriecii au solicitat Primăriei un teren, unde să ridice noua fabrică.
În ședința Consiliului local, din 29 septembrie 2022, consilierii au aprobat vânzarea mai multor loturi de teren pe strada Timișoarei. SC Trodat Production SRL a achiziționat unul dintre cele mai mari loturi, în suprafață totală de 19.708 mp. Pentru acest teren Primăria Lugoj a încasat suma de 1,9 milioane de lei. Conform declarațiilor anterioare date de reprezentanții administrației locale, cei de la Trodat vor să extindă zona de producție și doresc să facă și o zonă de depozitare. Pentru început, circa 200 de muncitori urmează să lucreze în noua fabrică.
Astăzi, Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar Bogdan Blidariu a anunțat că austriecii au început lucrările pentru ridicarea fabricii.
„În urmă cu trei ani am demarat procedurile de atribuire de loturi de teren pentru investitorii interesați. Compania Trodat este primul investitor care a început construcția unei noi facilități de producție. Municipiul Lugoj a finalizat studiile de fezabilitate pentru introducerea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, urmând să demarăm licitațiile pentru proiectare și execuție. În același timp, licitația pentru introducerea rețelelor de energie electrică a fost încheiată, contractul de execuție a lucrărilor fiind deja semnat”, arată Buciu
Administrație
RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 0 a județului Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 0 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.
Tarifele de facturare aplicabile pentru întreaga Zonă 0 Timiș, începând cu 1 ianuarie 2024, vor fi cele prezentate mai jos. Diferențele de tarif pentru perioadele deja facturate vor fi cuprinse în următoarea factură.
- Pentru populație – tarife exprimate în lei cu TVA
Tarif – populație | U.M | Tarif actual – LEI cu TVA – | Tarif nou – LEI cu TVA – | |
POPULAȚIE URBAN | lei/persoană/lună | 19,00 | 19,75 | |
POPULAȚIE RURAL | lei/persoană/lună | 6,47 | 6,72 |
- Pentru persoane juridice – tarife exprimate în lei fără TVA
Tarif – persoane juridice | U.M | Tarif actual – LEI fără TVA | Tarif nou – LEI fără TVA | ||
Rezidual | Reciclabil | Rezidual | Reciclabil | ||
Agenți economici și Instituții Publice | lei/tonă | 434,78 | 375,94 | 457,18 | 391,02 |
Agenți economici și Instituții Publice – urban | lei/mc | 165,45 | 27,03 | 173,98 | 28,11 |
Agenți economici și Instituții Publice – rural | lei/mc | 166,77 | 28,69 | 175,36 | 29,84 |
Localitățile care aparțin Zonei 0 a județului Timiș sunt următoarele: Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Buziaș, Chevereșu Mare, Coșteiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Lugoj, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Recaș, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina.
Administrație
Primăria Lugoj are voie să organizeze o nouă licitație pentru spital. Instanța a respins decizia de reevaluare a ofertei SSAB AG
Noul Spital Municipal va dispune de facilități de ultimă generație, inclusiv sectoare dedicate spitalizării continue, spitalizării de zi, chirurgiei de zi, ambulatoriului, serviciilor de diagnostic și tratament, precum și un compartiment de primiri urgențe, un bloc operator cu 5 săli, servicii de Anestezie și Terapie Intensivă și alte funcțiuni adiacente, având o capacitate totală de 256 de paturi.
Ofertele pentru acest proiect vor fi evaluate în funcție de preț, experiența echipei de proiect și graficul de eșalonare a lucrărilor, urmând să fie deschise și analizate până la data de 17 mai.
Administrație
Primăriile se vor putea împrumuta până la un miliard de lei din Trezoreria Statului, pentru cofinanțarea proiectelor europene
Guvernul României a aprobat proiectul de act normativ propus de Ministerul Finanţelor pentru ca unitãţile administrativ-teritoriale (UAT-uri) sã poatã solicita, în cursul anului 2024, pânã cel târziu 30 septembrie, contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei.
”Prin contractarea acestor împrumuturi se asigurã cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeanã, finanţarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor şi sumele necesare implementãrii proiectelor finanţate prin PNRR, aflate în sarcina bugetului local, evidenţiate distinct în fiecare contract”, anunţă, vineri, Ministerul Finanţelor, într-un comunicat de presă.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a precizat că mecanismul era extrem de important, pentru a continua proiectele europene.
”Ceea ce mulţi nu înţeleg este cã, atunci când implementezi un proiect din bani europeni, trebuie sã asiguri o parte de prefinanţare sau cofinanţare din buzunarul tãu. Pentru a sprijini unitãţile administrativ-teritoriale sã termine proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, inclusiv cele care beneficiazã de fonduri prin PNRR, precum şi pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene, am identificat mecanismul de împrumuturi din veniturile din privatizare. De asemenea, le vom permite sã poatã efectua trageri din finanþãrile rambursabile contractate sau care urmeazã a fi contractate. Ne asigurãm astfel cã primarii nu rãmân cu proiecte blocate şi cã nu ajungem la dezangajarea sumelor alocate de cãtre Comisia Europeanã, pe care ar însemna sã le suportãm din bugetul de stat”, a explicat ministrul Marcel Boloş.
- Politicăo săptămână în urmă
Derapaje electorale, la Lugoj. Doi candidați la funcția de primar, schimb incredibil de mesaje: tumoră, măcelar de copii
- Administrațieo săptămână în urmă
Lugojul nu va avea ștrand nici în acest an. Cum ar putea avea orașul o astfel de facilitate
- Sporto săptămână în urmă
O nouă săptămână cu meciuri extrem de disputate, în voleiul feminin. Lugojul continuă lupta pentru locul cinci
- Socialo săptămână în urmă
S-a adoptat legea funcționării sălilor de jocuri de noroc. Care sunt localitățile unde vor fi interzise
9 Comments