Connect with us

Divertisment

Expoziţie de caricatură a lui Radu Clețiu, la English Pub

Publicat

în

Joi, 5 aprilie, de la ora 19 la English Pub va fi vernisată expoziția de caricatură a artistului timișorean Radu Clețiu.

Membru onorific al grupului CreARTiv3, timişoreanul are o experienţă în domeniu de peste 30 de ani. A debutat la doar 17 ani în revista „Urzica”.

A pus bazele revistei de caricaturi „Strada”, care timp de 6 ani, a circulat ca şi supliment al cotidianului „Renaşterea Bănăţeană”. În aceasta a avut timp de mai mulți ani serialul de benzi desenate “Hominid”.

Record în caricatură

A ilustrat numeroase volume de scrieri şi este realizatorul a cinci cărţi de colorat pentru copii. În anul 2005 la Salonul Internaţional de Caricatură din Saint Just Le Martel, a doborât recordul pentru cel mai rapid caricaturist portretist. A relizat 137 caricaturi într-o singură oră.

Evenimentul de joi va cuprinde și un recital Tania Ionescu și Eduard Argălaș.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Divertisment

Doru Octavian Dumitru, spectacol de comedie la Lugoj

Publicat

în

Unul dintre cei mai renumiți comedianți ai României poposește la Lugoj în acest weekend, pentru un spectacol de stand-up comedy ca în filme. Doru Octavian Dumitru este un One Man Show care invită, prin spectacolele sale, la destindere și terapie prin râs.

Artistul reușește, prin temele abordate, să îi surprindă plăcut pe toți cei care vin să petreacă o seară relaxantă alături de el. Despre Doru, publicul spune că este un om de calitate, căruia îi place să vadă zâmbete pe fețele oamenilor și care se bucură să audă râsul publicului prezent.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 decembrie, începând cu orele 20, la Grand Corso. Prețul biletului este de 35 de lei de persoană, sau 40 de lei dacă este  cumpărat în seara evenimentului. Rezervările se pot face și telefonic, la 0737.896.110 sau direct la cafeneaua Grand Corso.

Citiţi mai departe

Divertisment

Un lugojean va mânca cei mai iuți 10 ardei iuți din lume

Publicat

în

Concurs de mancat ardei iuti organizat la D`arc Cafe din Timisoara

Fie că îți lasă gura apă sau nu când auzi de ardeii iuți, cert este că un lugojean va gusta din toți cei mai iuți 10 ardei de pe glob. Încercarea nu va fi una prea ușoară, pentru că cei mai iuți ardei dintre cei iuți sunt… ei bine, extrem de iuți!

Lugojeanul, care probabil că nu va fi singurul din orașul de pe Timiș care va participa la încercare, va da tot ce are mai bun din el pentru a face față celor 10 ardei din Iad în cadrul concursului Chilli Eating Contest, programat sâmbătă, 27 octombrie, în curtea interioară de la localul D’arc. Doar 30 de alți fani ai ardeiului iute vor lua parte la concurs.

“Este pentru prima dată când particip și sincer am ceva emoții. Am încercat unii ardei foarte iuți cum este bhut jolokia, care are peste 1.000.000 de unități pe scara de iuțeală Scoville. Cel mai iute ardei are însă 1.5 milioane de unități, așa că… vedem ce putem face”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Emil, lugojeanul care a decis să ia parte la concurs.

Cele zece tipuri de ardei iuți pe care concurenții vor trebui să îi mestece și înghite sunt jalapeno, cherry bomb, serrano, lemon drop, cayenne red, purple haze, cayenne golden, habanero orange, fatalli white, habanero chocolate, naga bhut jolokia și carolina reaper, catalogat ca având 1.590.300 de unități pe scara Scoville.

Citiţi mai departe

Divertisment

Cinematograful din Lugoj a vândut peste 100.000 de bilete

Publicat

în

Cifră importantă atinsă de cinematograful din Lugoj în această perioadă. În urmă cu câteva zile a reușit să vândă biletul cu numărul 100.000 la trei ani și jumătate de la inaugurare. De pe 9 aprilie 2015, atunci când cinematograful își deschidea porțile cu primele proiecții ale peliculei “Insurgent”, zeci de mii de spectatori au cumpărat bilete și au ales să vadă cele mai noi apariții în orașul de pe Timiș.

“Suntem al doilea cinematograf din țară în lista cinema-urilor care nu fac parte din lanțurile mari. Am vândut peste 100.000 de bilete și ne bucurăm că lugojenii aleg să vadă filmele noi la ei în oraș, nu la Timișoara”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Francisc Boldea.

Cinematograful dispune de două săli de spectacole cu 96 și 60 de locuri, cu posibilități de redare 3D. La intrarea în incintă există o stație pentru popcorn, răcoritoare și dulciuri.

Cinematograful funcționează de joi până duminică și are în program două sau trei filme pe zi. Prețul biletelor este de 10 lei pentru filmele fără 3D și respectiv 15 pentru cele 3D. Cinematograful oferă reduceri de 50% pentru copii, elevi, studenți și pensionari.

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: