Joi apare a saptea editie a ziarului Cetateanul, insa numarul sapte nu e cel mai important aici, ci 100, pentru ca, cu ziarul de joi, am strans 100 de ziare in care am aparut ca autor. La multi ani mie, nu e nicio lauda, e doar o realizare si cam atat. Fie ca am scris doua sau trei sau cinci sau opt articole intr-un ziar, am ajuns la centenar, ca sa zic asa, motiv pentru care am decis sa va povestesc despre cum am intrat eu in presa, care a fost primul ziar la care am lucrat si cat de mult a contat pentru mine experienta de cateva luni de la primul loc de munca adevarat.
Era 12 noaptea cand am intrat in presa. Dupa ce am vorbit cateva ore cu un tip pe care nu il cunosteam prea bine pe internet, a tinut mortis sa vina pana la mine sa imi arate ceva si sa imi propuna ceva. Ciudat, stiu, dar curiozitatea era mare, eu vroiam sa stiu tot si pe atunci si am acceptat, desi era miezul noptii si la mine pe strada becurile erau stinse. Ce mi se putea intampla, doar nu avea sa imi recolteze organele in fata casei? 
Din fericire, nu s-a intamplat asta. Ce s-a intamplat a fost primul meu contact cu un ziar la care urma sa lucrez. Parca il vad in mainile tovarasului de suferinta: il chema „Revolutionarul” si da, era scos de revolutionarii lugojeni. Dar mie nu imi pasa, mie imi pasa ca urma sa fac ce credeam ca o sa imi placa si ca o sa fac toata viata, imi pasa ca o sa primesc niste bani, prima mea leafa pe bune, ca o sa am un loc de munca si ca o sa pot in sfarsit sa vad cum e treaba cu presa.
Atat mi-a trebuit! Microbul presei m-a cuprins iremediabil și, chiar daca sa scoti un ziar pe saptamana e greu in patru sau cinci oameni, am reusit sa facem asta mai multe luni, pana cand ziarul s-a oprit din a mai aparea. Nu a fost vina nimanui, noi am facut tot ce era de facut, am schimbat design, am schimbat politica editoriala, am facut reportaje (de care sunt mandru, pentru ca stiu ca am muncit si le-am documentat) si asa mai departe, insa atat a avut viata ziarul si… end of story.
Așa am intrat în breasla jurnalistilor, stiu, dar cred ca fiecare moment din viata mea de gazetar e de neuitat, de la prima zi in presa, la zilele in care am schimbat redactii, la noptile nedormite in care am scris sau documentat materiale, la diminetile reci in care asteptam mascatii sa sparga nenorocita aia de usa, toate inseamna pentru mine enorm de mult. N-as putea trai altfel decat in presa, inconjurat de subiecte, de informatie, de ziare si de oameni interesanti ale caror povesti merita spuse tuturor.
