Connect with us

Actualitate

Doi lugojeni au fost pedepsiţi aspru pentru că s-au pus “martori mincinoşi” într-un proces

Publicat

în

Două persoane au minţit într-un proces şi acum au de achitat o sumă enormă ca pedeapsă primită de la judecători. Dacă nu vor plăti amenda riscă să ajungă la închisoare. Zilele trecute, Curtea de Apel s-a judecat contestaţia împotriva senţinţei, însă aceasta a fost respinsă.

“Judecătoria Lugoj, în baza art.  396 alin. (1) și alin. (2) C.p.p. și la art. 61 alin. (2) și (4) lit. c) C.p., l-a condamnat pe inculpatul M.M.R., la o pedeapsă de 9.000 lei amendă penală (300 zile-amendă*30 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 273 alin. (1) C.p.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) C.p.p., l-a condamnat pe inculpatul S.S. I., la o pedeapsă de 9.000 lei amendă penală (300 zile-amendă*30 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 273 alin. (1) C.p.

Le-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 63 C.p. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării, cu rea credință, a pedepsei amenzii”, se arată în sentinţa dată de judecători.

Au vrut să-şi scape prietenul de la închisoare

Cei doi s-au pus martori pentru un prieten care a fost prins de poliţişti că a condus fără documente şi număr de înmatriculare un autoturism adus din Germania.

„Prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, și înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj, B.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare și uz de fals. Ulterior, B.C. a prezentat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, din conținutul acestui înscris rezultând că a achiziționat autoturismul pe care îl conducea de la un anume T. A., domiciliat în localitatea Lovrin. În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că în baza de date a poliției nu există nicio persoană cu datele de identificare susmenționate, iar la domiciliul din localitatea Lovrin, nr. 56.

Au fost audiați în calitate de martori S.S.I și M.M.R, care au dat declarații necorespunzătoare adevărului, încercând să-1 favorizeze pe numitul B.C. Astfel, inculpatul M.M.R a precizat în faza urmăriri penale în mod detaliat cum a vândut autoturismul marca VW Golf neînmatriculat lui B.C. (pe care îl cunoștea), iar ulterior, în faza cercetării judecătorești, și-a schimbat depoziția (fără un motiv plauzibil), declarând că de fapt autovehiculul susmenționat l-a înstrăinat unei alte persoane, și nu lui B. C. (f. 22-25).

Celălalt inculpat, S.S.I., a relatat în mod mincinos că ar fi asistat la achiziționarea autoturismului marca VW Golf pe care B.C. l-a achiziționat de la o persoană având vârsta între 40-45 ani (f. 26-27).

Pe baza tuturor probelor, Judecătoria Lugoj a dispus condamnarea lui B.C. la 5 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1), art. 334 alin. (2) și art. 323 C.p., concluzia instanței fiind în sensul că declarațiile lui M.M.R. și S.S. I. nu corespund adevărului, prin acestea încercându-se favorizarea lui B.C. pentru a îl exonera de faptele ce i s-au imputat”, se arată în sentinţă.

Dacă nu vor achita amenda de câte 9000 de lei, fiecare, cei doi martori mincinoşi vor ajunge pentru 300 de zile în spatele gratiilor.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Controale drastice la Târgul de Crăciun, în piețele, magazinele, supermarketurile și restaurantele din Lugoj

Publicat

în

Venirea sărbătorilor înseamnă creșteri semnificative în industria comerțului și alimentației. Din acest motiv inspectorii OPC se pregătesc să lanseze o campanie de controale drastice la cei care vând diferite produse de consum, fie că o fac în magazine, piețe sau restaurante.

Până și Târgul de Crăciun din Lugoj, precum și supermarketurile și restaurantele din oraș vor fi verificate de către inspectorii de la Protecția Consumatorului. Aceștia vor verifica întâi de toate condițiile în care cei care vând anumite produse sau alimente le păstrează, condițiile de igienă, termenele de valabilitate și multe alte aspecte care țin de siguranța clienților.

Totodată, inspectorii vor verifica dacă supermarketurile care oferă reduceri de sărbători o fac în conformitate cu legea și dacă reducerile sunt într-adevăr reale sau doar menite să atragă și mai mult clienți. Vor fi verificate cu prioritate cărnurile de porc, pui sau vită, la mare căutare în această perioadă a anului. Nu doar la Lugoj vor avea loc controale amănunțite, ci și la magazinele și piețele din restul județului.

Citiţi mai departe

Actualitate

Jumătate din incendiile din luna noiembrie din Timiș au fost cauzate de improvizații electrice

Publicat

în

Număr de intervenții record al pompierilor de la ISU Timiș în luna noiembrie a anului curent. Salvatorii au participat la peste 1500 de intervenții în doar 30 de zile, adică peste 50 pe zi, potrivit publicației Tion. Pompierii au avut de-a face nu doar cu incendii, ci și cu intervenții pentru comunitate, de salvare sau de degajare a unor persoane rămase blocate în autoturisme sau locuințe.

Potrivit sursei citate, în luna noiembrie pompierii și paramedicii timișeni au fost implicați în 1552 de misiuni specifice, cu o medie de 51.73 pe zi. Dintre acestea, 330 au fost de competența pompierilor militari, cu o medie de 11 intervenții pe zi. Cele mai multe dintre situațiile cu care s-au confruntat salvatorii au fost acțiunile de protecție a comunităților, 92 la număr, urmate de incendii, incendii de vegetație uscată, asanarea munițiilor neexplodate, salvarea de animale și alte misiuni specifice.

“Pe timpul intervențiilor pompierilor timișeni au fost salvate 125 de persoane, 4 animale și bunuri în valoare de aproximativ 9359000 lei”, transmit reprezentanții ISU Banat citați de Tion.

Paramedicii de pe autospecialele SMURD au intervenit de 1222 de ori în noiembrie. Doar 982 din cele 1216 persoane la care s-a intervenit au și acceptat într-un final transportul la o unitate medicală. Totodată, aproape jumătate dintre incendiile la care au fost chemați pompierii au avut ca și cauză instalații electrice defecte sau improvizații. Salvatorii fac apel la timișeni să exploateze corect instalațiile electrice și să evite improvizațiile.

sursa foto: arhiva Lugojeanul.ro

Citiţi mai departe

Actualitate

Lugojeni cu care România se mândrește: Gala Premiilor Lugojene – Premiile „Josif Constantin Drăgan”, la ediția a IX-a

Publicat

în


Fundația Europeană Drăgan și Primăria Lugoj, împreună cu publicația Lugojeanul organizează cea de-a IX-a ediție a manifestării Gala Premiilor Lugojene – Premiile “Josif Constantin Drăgan. Evenimentul va avea loc vineri, 13 decembrie, începând cu ora 18:00, la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” din Lugoj.

La fel ca în fiecare an, vor fi premiați lugojenii care au excelat în domeniile lor de activitate. Se vor acorda premii în Educație, Cultură, Social, Administrație, Economie, Sport și Marele Premiu “Josif Constantin Drăgan”.

“Gala Premiilor Lugojene – Premiile Josif Constantin Drăgan a devenit o manifestare de tradiție pentru municipiul Lugoj, în care dorim să evidențiem elitele orașului, care duc Lugojul înainte. Un oraș fără elite nu poate exista, nu poate progresa. Sunt oameni de valoare, pe care nu-i găsim nici în piața publică, nici în Parlamentul României. Sunt oameni care studiază, cercetează și se pregătesc neîncetat în domeniul în care activează. Am găsit mai multe domenii în care să acordăm premii în cadrul acestei gale și asta este un lucru bun. Suntem la a noua ediție, pe care o realizăm împreună cu partenerul nostru tradițional, Fundația Europeană Drăgan și cu publicația Lugojeanul. Suntem convinși că și în acest an vom avea o sărbătoare, pentru că avem oameni de valoare care merită să fie apreciați”, a declarat Francisc Constantin Boldea, primarul municipiului Lugoj.

Gala Premiilor Lugojene se organizează în fiecare an, începând din 2008, cu excepția perioadei 2013-2016, la inițiativa Fundației Europene Drăgan din Lugoj. De-a lungul anilor au fost premiați lugojeni care au contribuit decisiv la dezvoltarea orașului și a imaginii comunității lugojene. Printre aceștia, putem să-i amintim pe: astronomul Cristian Maier, teologul Vasile Muntean, istoricul Victor Neumman, cercetătoarea Virginia Faur, mezzosoprana Aura Twarowska și sopranele Camelia Voin și Mirela Zafiri, scriitorul Gheorghe Schwartz etc.

Fiecare ediție se încheie cu un moment artistic deosebit. În edițiile anterioare au ajuns la Lugoj Maia Morgenstern, Johnny Răducanu și Ion Caramitru, Horațiu Mălăele, Nicu Alifantis, Marius Mihalache, Stela Popescu și Alexandru Arșinel etc. Și în acest an, Gala Premiilor Lugojene va găzdui un moment artistic de excepție. Este vorba despre concertul cunoscutului cântăreț Florin Chilian, care vine pentru prima dată la Lugoj.

Citiţi mai departe

Cele mai citite