Connect with us

Social

De sâmbătă, rămâneți fără permis și plătiți o amendă imensă dacă atingeți telefonul în timp ce vă aflați la volan

Publicat

în

De sâmbătă, 12 octombrie, intră în vigoare ordonanța care le interzice conducătorilor auto nu doar să utilizeze, dar chiar să ţină în mână telefonul mobil. Șoferii, dar şi bicicliştii, vor fi sancţionaţi cu 1.200 de lei dacă vor fi prinşi cu telefonul în mână, arată adevărul.ro

În plus, şoferii vor putea rămâne şi fără permis pentru o perioadă de 30 de zile dacă folosesc telefonul în timp ce încalcă şi alte reguli pentru circulaţia vehiculelor.

Astfel, şoferii pot rămâne fără permis dacă ţin în mână telefonul în timp depăşesc viteza maximă admisă în zona respectivă sau dacă intră într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată. Aceeaşi sancţiune primesc şi cei care nu respectă regulile depăşirilor sau cei care ating telefonul şi nu ţin distanţă corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precedă şi în urma acestei manevre s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. În fine, vor rămâne fără carnet şi cei care vorbesc la telefon şi „nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune”, se mai arată în noua reglementare.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Locuitorii de pe o stradă din Lugoj se revoltă din cauza unei stații de autobuz: “Parcă suntem la balamuc”

Publicat

în

De zeci de ani, pe strada Ștefan cel Mare, la numărul 18 există o stație de autobuz, unde cei care călătoresc spre Tapia-Măguri, cu autobuzele Meridianului așteaptă, de câteva ori pe zi, mijlocul de transport care îi duce spre casele lor. Aglomerația din zonă deranjează foarte mult locuitorii, sub geamurile cărora zilnic are loc un vacarm de nedescris.

După plecarea călătorilor se instaurează liniștea, dar în urma lor rămân gunoaiele. Oamenii cer administrației locale să găsească o soluție în rezolvarea acestei situații neplăcute. Maria Băieșu, o femeie în vârstă de 76 de ani este cea mai afectată de balamucul din zonă.

Eu sunt o femeie în vârstă, am 76 de ani și am nevoie de liniște. Oamenii ăștia fac o gălăgie de nedescris, parcă suntem la balamuc și lasă în urma lor un maldăr de gunoaie. Mi-au murdărit și fațada casei pe care eu cu greu am văruit-o. Mă cert zilnic cu ei. Recent au venit doi funcționari de la primărie, o doamnă și un domn și m-au luat la rost că de ce nu fac curat la stradă. Păi eu zilnic mătur dar nu răzbesc la atâtea gunoaie. Am spus că nu e obligația mea să fac curat după alții dar doamna mi-a spus că s-au făcut restructurări la măturători așa că tot eu trebuie să mătur. Am să-i spun domnului primar că eu nu mai pot și am să-l rog să facă ceva că am să mor cu zile și cu mătura în mână”, spune Maria Băieșu

Nici pentru cei care sunt nevoiți să aștepte zilnic autobuzul, fără un acoperiș deasupra capului nu este prea amuzant și așteaptă și ei vremuri mai bune.

„Iarna ne ninge, toamna și primăvara ne plouă iar vara ne bate soarele în cap ca pe niște vite. Suntem buni numai la vot, în rest nu se gândește nimeni la noi. Există atâta spațiu aici lângă autogara unde s-ar putea amenaja un acoperiș și câteva bănci și pentru noi. E drept că facem mizerie dar nu e niciun coș de gunoi în jurul nostru. Dacă tot vin alegerile poate ne rezolvă și pe noi domnu Boldea“ – spune Vasile P, navetist.

 

 

Citiţi mai departe

Social

O tânără din Lugoj este dispărută de mai bine de o lună de zile

Publicat

în

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei femei, de 35 de ani, dispărută de pe raza municipiului Lugoj, județul Timiș.

La data de 16 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizaţi despre dispariţia unei femei, de 35 de  ani, din municipiul Lugoj.

La data de 13 septembrie a.c., SÎRBU ALEXANDRA VALENTINA ar fi plecat voluntar de pe strada Tudor Vladimirescu  din municipiul Lugoj, iar până în prezent nu a mai revenit.

Semnalmente: înălțime 1.62 m, corpolență atletică, față rotundă, păr negru, tuns scurt, ochii negri.

La data dispariției, femeia purta un tricou alb, pantaloni și jachetă de blug de culoare albastru, adidași albi cu dungi verzi. Este cunoscută cu afecțiuni psihice.

Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Citiţi mai departe

Social

Ultima hotărâre a Guvernului Dăncilă aduce și la Lugoj trei milioane de lei

Publicat

în

Ultima Hotărârea a Guvernului Dăncilă aduce trei milioane de lei și la Lugoj. Ieri, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a alocat primăriilor 1,4 miliarde de lei, care vor merge la 1.600 de localități.

Banii erau necesari pentru plata asistenților persoanelor cu handicap. Suma alocată Lugojului acoperă restanțele, plătite de la bugetul local și ajunge până la sfârșitul acestui an.

“Am primit trei milioane de lei, pentru a rezolva plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap, pentru a asigura salariul până la sfârșitul anului. Banii alocați prin hotărârea de ieri au fost dați doar pentru funcționarea primăriilor și așa i-am primit și noi. Am cerut 3,4 milioane dar am primit doar trei. O să facem o ședință extraordinară în data de 31 octombrie, pentru rectificarea bugetului local”, a declarat primarul Lugojului.

 

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite