Connect with us

Sport

“David Luiz de România” e de la Făget și joacă la Dinamo București

Publicat

în

Celebrul jucător al lui Chelsea și în același timp un om de bază al naționalei Braziliei, David Luiz are o sosie în România, în persoana unui făgețean care nu de mult a semnat cu Dinamo București. Este vorba despre Sergiu Popovici, care a semnat cu echipa din Ștefan cel Mare la început de lună iulie.

Honeywell

Noul fundaș al celor de la Dinamo are 25 de ani și a luat prima dată contact cu formația câinilor roșii când a participat la stagiunea de pregătire a acestora din Polonia. Popovici a disputat deja 77 de meciuri în prima ligă de fotbal a României, dintre care 32 în sezonul trecut alături de Gaz Metan Mediaș.

Până la transferul la Dinamo, Sergiu a evoluat la nu mai puțin de 6 echipe de fotbal, Flacăra Făget, FC Vaslui, Voința Sibiu, Academica Argeș, FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș. Popovici a făcut junioratul la LPS Banatul Timișoara, reușind să adune un total de 3 selecții la naționala sub 19 ani a României.

„După primele două zile mă simt foarte bine, colegii m-au primit cum nu mă așteptam mai bine! Îmi doresc în primul rând să fiu sănătos, fără accIdentări, să îmi câștig locul în echipă și să realizez lucruri marețe la această echipă mare.”, a declarat Sergiu Popovici în pentru Doar Dinamo, la finalul stagiunii de pregătire din Polonia.

Fiind disponibil atât ca fundaș, cât și ca mijlocaș stânga și considerat unul dintre sportivii de elită de la Gaz Metan Mediaș, Sergiu Popovici e cotat de Transfermakrkt.de la o valoare de 450.000 de euro.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport

Trei piloţi noi pentru clubul lugojean de motocros Moto Extrem

Publicat

în

Clubul Moto Extrem Lugoj nu este doar în creştere de formă, dar şi în creştere a numărului de sportivi. Stoichescu şi compania vor mai primi în echipă, pentru etapa de la Lăzarea care va avea loc în perioada 1-2 septembrie, alţi trei piloţi, care vin cu un aer proaspăt, gata să dea un plus de valoare echipei lugojene.

Honeywell

Primul dintre aceştia se numeşte Eduard Gaşpar, în vârstă de 17 ani va participa la categoria MX2 juniori, iar pentru startul în Campionatul Naţional pe echipe şi-a cumpărat o Yamaha nouă, model 2019. Un alt sportiv care va întregi echipa lugojeană este chiar verişorul primar al lui Eduard. Se numeşte Andreas Balintoni în vârstă de doar şase ani, care va concura pe o motocicletă din anul 2018. De asemenea a revenit în club Alexandru Boran, care va concura la MX1 amatori.

“Mă bucur că piloţii s-a mobilizat, că au cheltuit bani ca să cumpere motociclete pentru a ne putea prezenta la concursul din 1-2 septembrie în efectiv mai mare. Clubul este în creştere ca număr de sportivi şi acesta este un lucru care pe mine mă bucură, pentru că dintr-o cantitate mare încep să se selecteze vârfurile”, a declarat Liviu Jgmond, antrenorul celor de la Moto Extrem Lugoj.

În total clubul lugojean are în acest moment 16 sportivi, incluzându-i pe cei care au venit recent. Embema clubului este Mihai Stoichescu, multiplul campion naţional, iar cel care îi calcă pe urme este Liviu Jigmond Junior, care se arată a fi noul talent al grupării lugojene.

Alina Damian

Citiţi mai departe

Sport

Ladanyi a obţinut locul al treilea la unul dintre cele mai puternice turnee de billiard din lume

Publicat

în

Biliardul lugojean obţine din nou rezultate de excepţie pe plan internaţional. Ioan Ladanyi a câştigat locul al III-lea la World Pool Series, una dintre cele mai puternice competiţii din lume, care de cele mai multe ori s-a desfăşurat în America şi care anul acesta a avut loc la Bucureşti.

Honeywell

La întrecere s-au prezentat peste 60 de participanţi, unii cu titluri europene în spate, însă lugojeanul Ioan Ladayi a reuşit să ajungă în semifinala concursului şi să-şi adjudece bronzul.

Până în acest stadiu al competiţiei Ladany a trecut de polonezii Marek Kudlik şi Konrad Juszczyszin, de ruşii Fedor Gorst şi Ruslan Chinahov, de bulgarul Stanimir Ruslanov şi de românul Nicolae Berendea. Unii dintre sportivii pe care jucătorul de biliard lugojean i-a învins au o carieră de excepţie.

De exemplu, Fedor Gorst a fost campion mondial la juniori, la fel şi Marek Kudlik. Kondrad Juszczyszkyn este recentul campion europan, titlu dobândit în urmă cu doar câteva săptămâni, iar Ruslan Chinahov deţine şi el în plamares un titlu de campion european.

“Nu am mai participat niciodată la un astfel turneu atât de important, cu excepţia Campionatului Mondial, dar competiţia mondială a fost de dublu. La individual acesta a fost cel mai important turneu la care am luat parte vreodată. Cred că rezultatul este unul foarte mare. Este într-adevăr o performanţă să te baţi cu cei mai tari jucători din lume şi să ieşi pe locul trei”, a declarat Ioan Ladanyi, campionul lugojean la billiard.

PALMARES: Dublu campion naţional

Ioan Ladnyi mai are în palmares două titluri naţionale în 2014 şi 2015 şi unul de vicecampion în 2016. Pe plan internaţional este de asemnea câştigător al competiţei Best of the East în doi ani consecutivi şi are două participări de succes la Campionatul Mondial, întrecere unde în anul 2015 a terminat în locurile 5-8, iar în 2017 a fost în primii 16. Pentru Ioan Ladanyi urmează un nou turneu internaţional de anvergură, Best of The East, care va avea loc în 24-25 august în Slovacia şi care se află la a treia etapă din acest an.

“Performanţa pe care am obţinut-o la Bucureşti, la World Pool Series mă motivează să obţin un rezultat pe măsură în Slovacia”, a încheiat Ioan Ladanyi.

Alina Damian

Citiţi mai departe

Sport

O lugojeancă, antrenor de fitness în Dubai, locul 5 la Spartan Race, una dintre cele mai solicitante curse din lume

Publicat

în

Loredana Niroda, lugojeanca plecată în Dubai pentru a-i învăța gimnastică pe arabi, a reușit să treacă a cincea linia de sosire de la Spartan Race din Brașov, una dintre cele mai solicitante curse din întreaga lume. Competiția a avut loc sâmbătă, sute de sportivi au plecat pe traseele din Poiană.

Honeywell

Cursa se organizează anual în toate colțurile lumii, fiind renumită pentru cele trei nivele de anduranță, Sprint, Super şi Beast. Cele trei curse au la bază o serie de obstacole pe distanţe de 5, 13 și respectiv 20 de kilometri. Chiar dacă întrecerile sunt destinate spartanilor, sportivii nu trebuie să aibă puteri supranaturale, ci doar să vrea să facă o cursă cât mai bună și să se simtă bine în mijlocul naturii.

Loredana a participat la cursa dedicată fetelor, având de trecut peste 20 de obstacole până la linia de sosire. Tânăra pasionată de sport spune că întrecerea a fost una grozavă, fiind de departe cea mai frumoasă experiență sportivă la care a participat până acum.

“Am luat locul 5 la categoria 24-29 Sprint unde au fost 79 de fete. A fost prima oară când particip la Spartan Race. Am făcut 8 kilometri dintre care 3 kilometri am urcat în pantă, ceea ce a fost mai greu. Dacă nu puteai face un obstacol, trebuia să faci 30 de burpees. Am făcut o singură daca burpees, când a trebuit să arunc cu sulița la o distanță de 7 metri, dar din păcate nu a ajuns la țintă. Restul obstacolelor au fost relativ ușoare pentru mine, urcat pe frânghie, cățărat pe bare sau inele, ridicatul unor greutăți, trecerea pe sub sârma ghimpată, trecerea unor ziduri înalte. Recomand tuturor celor pasionați de sport să participe la această competiție, e un concurs care într-adevăr îți testează limitele”, a declarat Loredana Niroda pentru Lugojeanul.ro

Loredana a plecat în Dubai în urmă cu doi ani și jumătate. În Emirate, lugojeanca îi inițiază pe copiii arabilor în tainele gimnasticii și sportului. Loredana spune că va participa și la cursa din Emirate organizată de Spartan, care este programată să aibă loc în noiembrie.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: