Connect with us

Educație

Cupa „Toţi diferiţi, toţi egali”, la Colegiul “Brediceanu”. Au participat elevi din mai multe ţări

Publicat

în

Energia participanţilor liceeni şi dorinţa lor de afirmare s-au completat bine cu experienţa dobândită în competiţiile naţionale şi internaţionale, de la care componenţii clubului „Maraton 93”se întorc cu zeci de medalii an de an. Liantul evenimentului au fost voluntarii brediceni, care au reuşit să creeze şi să menţină un cadru adecvat unei competiţii internaţionale, desfăşurate pe mai multe planuri. Ei au dovedit astfel că şi-au însuşit lecţia reducerii inegalităţilor, pe care au învăţat-o în cadrul atelierului de lucru „Digitally Yours”, desfăşurat la UED sub egida World’s largest lesson.

În turneul feminin de darts, victoria i-a revenit elevei lugojence Roxana Borlovan, urmată îndeaproape de Kristyna Rakova (Republica Cehă) şi Bianca Bredicean (România), iar la masculin s-au impus Leonard Lupaşcu (C. S: „Maraton 93”), urmat de Radu Tuştean (Brediceanu) şi Redei Aron (Ungaria).

Tenisul de masă a atras cei mai mulţi sportivi, împărţiţi pe categorii de vârstă şi niveluri de performanţă. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat Olga Pasenczuk (Polonia), Irina Puşcaş (C. S: „Maraton 93”), Kristyna Mrzenova (Republica Cehă), Dorina Vărgatu (C. S: „Maraton 93”), Doina Părăian (C. S: „Maraton 93”), Mărioara Stănescu (C. S: „Maraton 93”), Leonard Lupaşcu (C. S: „Maraton 93”) şi Horvath Balint (Ungaria). Medalia de argint a fost obţinută de Linh Ngo (Germania), Nagy Luca (Ungaria), Mărioara Grăbuescu (C. S: „Maraton 93”), Lucia Boldea (Brediceanu), Sophia Wirth (Germania), Vanessa Polumbo (Germania), Tudor Micu (C. S: „Maraton 93”) şi Marian Augustin (C. S: „Maraton 93”), iar cea de bronz de Veronika Zubova (Republica Cehă), Jessica Polk (Brediceanu), Julia Schmich (Germania), Szantai Dora (Ungaria), Julia Chat (Polonia), Nagy Reka (Ungaria), Racz Patrick (Ungaria) şi Grecu Georgian (Brediceanu)

Echipele de baschet, formate din câte un reprezentant al fiecărei ţări, au încins atmosfera la finalul unei zile cu mult sport şi multă prietenie fără bariere. Echipa clasată pe locul întâi a fost compusă din Jessica Polk (Brediceanu), Julia Schmich (Germania), Varga Hajnalka (Ungaria), Karolina Pysnzak (Polonia), Johana Dvorakova (Cehia) şi Micu Tudor (C. S: „Maraton 93”). Pe locul al doilea s-a clasat echipa internaţională formată din Alessia Costia (Brediceanu), Sophia Wirth (Germania), Redei Aron (Ungaria), Jedrzej Batyra (Polonia), Anna Kolinova (Cehia) şi Doina Părăian (C. S: „Maraton 93”). Festivitatea de premiere s-a încheiat cu echipa clasată pe locul al treilea şi compusă din Georgian Grecu (Brediceanu), Vanessa Palumbo (Germania), Racz Patrick (Ungaria), Julia Chat (Polonia), Pavla Buricova (Cehia), Leonard Lupaşcu şi Augustin Marian (C. S: „Maraton 93”).

Organizatori şi oaspeţi, parteneri români şi străini, adolescenţi şi adulţi, profesori şi elevi, … toţi au fost diferiţi şi toţi au fost egali în faţa sportului şi a clipei efemere ce ne-a unit în trecerea ei irepetabilă.

prof. Adriana Maris

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Educație

Șeful catedrei de limba română de la o universitate din Seul, în vizită la “Brediceanu”

Publicat

în

Jeong O Park, şeful catedrei de limba română de la Universitatea de Studii Internaţionale Hankuk din Seul s-a aflat pentru mai multe zile într-o vizită, în România. Profesorul din Coreea de Sud s-a întâlnit și cu elevii unei clase de la Liceul “Coriolan Brediceanu” din Lugoj.

“Liceul nostru a găzduit marti, 29 ianuarie, un eveniment, pe atât de discret, pe atât de deosebit, pentru care ne-am simţit foarte onoraţi.  Elevii clasei a XII-a D au beneficiat de o lecție de patriotism și un schimb de impresii, constructiv pentru ambele părți, prin prezenţa în mijlocul lor alături, bineînţeles, de profesorul de la clasă, dna. prof. Dr. Mihaela Bînă, a domnului profesor universitar Dr. Jeong O Park, şeful catedrei de limba română de la Universitatea de Studii Internaţionale Hankuk din Seul.
Domnul profesor este specialist în Civilizația și cultura română, cu peste 100 de articole despre cultura, literatura și civilizația noastră, cu 13 cărți pe aceeași temă, cu o enciclopedie de peste 500 de pagini despre România şi a ales să ne viziteze în cadrul unui turneu personal de documentare în partea noastră de ţară”, arată reprezentanții liceului.

Citiţi mai departe

Educație

Elevii au semnalat lipsa hârtiei igienice la un liceu din Lugoj, în plin sezon gripal

Publicat

în

rola hartie igienica

În timp ce gripa pune stăpânire pe România, în liceele din Timiș apare o criză referitoare la igienă scoasă la iveală chiar de către elevi. Este vorba despre lipsa hârtiei igienice și chiar a săpunului, importante pentru ca elevii să evite pe cât posibil contaminarea.

Situația, analizată de către cei de la Consiliul Județean al Elevilor Timiș, a dezvăluit că la Liceul Teoretic Gătaia, Liceul Teoretic William Shakespeare din Timișoara și Colegiul Național Coriolan Brediceanu din Lugoj, acum Liceul Coriolan Brediceanu, lipsa hârtiei igienice este deja o problemă. Tinerii au numit campania lor „Sistem murdar, căutăm hârtie igienică și săpun!”

„Aceste dotări care sunt necesare se fac de către școli din banii pe care îi primesc de la primărie. Noi vom transmite o adresă către unitățile de învățământ să fie atenți și la acest aspect. Suntem în perioadă de gripă așa că școlile sunt obligate să ia măsuri în plus în acest sens, pentru binele elevilor”, a declarat inspectorul școlar general adjunct de Timiș Halasz Ferenc pentru Tion.ro.

Situația la Brediceanu

Contactat pentru un punct de vedere, directorul de la Brediceanu a declarat că situația este sub control.

“Noi punem și săpun lichid de spălat pe mâini, și hârtie igienică. Acum că s-a întâmplat, da, se poate întâmpla să rămână fără. Pe mine mă anunță chiar elevii, domn director vedeți că nu mai e hârtie acolo, și punem. Și acasă se mai întâmplă să rămânem fără, dar nu, nu știu avem probleme”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Aurelian Sima, directorul Liceului Coriolan Brediceanu din Lugoj.

Situația este, spun elevii, la fel la Colegiul Economic F. S. Nitti din Timișoara și respectiv la Liceul cu Program Sportiv Banatul, acolo unde „minimul de resurse necesare asigurării igienei în toaletele școlilor timișene nu există”, situație ce se regăsește și la Liceul Pedagogic din Timișoara.

Citiţi mai departe

Educație

Liceu din Lugoj, lăsat de Inspectorat fără clase. Directorul şi-a dat demisia ca formă de protest

Publicat

în

Marcel Drăgan, directorul Liceului Tehnologic “Aurel Vlaicu” din Lugoj şi-a dat demisia, la sfârşitul săptămânii trecute. Gestul directorului este un act de protest după ce a aflat că unitatea şcolară pe care o conduce nu va mai avea nicio clasă de liceu, începând de anul viitor.

“E adevărat, mi-am dat demisia. Eu nu pot fi părtaş la ceea ce se întâmplă. Tăierea claselor de liceu vine exact când noi am obţinut nişte rezultate bune. Am obţinut două proiecte Erasmus, Rose, am adus sute de mii de euro cu proiectele astea, ne-am dotat atelierele cu investiţii de zeci de mii de euro. Astea toate doar în ultimii doi ani. Nu cred că e corect ce s-a întâmplat. Dacă aş rămâne în funcţia de director ar însemna să fiu complice la toată situaţia asta.”, a declarat profesorul Marcel Drăgan, pentru Lugojeanul.ro

Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu” avea trei clase de profesională şi două de liceu. Iniţial conducerea a fost anunţată că vor avea patru clase de profesională şi doar una de liceu, ca măsură impusă de Ministerul Educaţiei, care doreşte promovarea şcolilor profesionale. “Am zis că dacă e o măsura ministerului o acceptăm, dacă e o măsură care se aplică la toate liceele tehnologice. Când s-a întocmit planul de şcolarizare am văzut că ne-au tăiat toate clasele de liceu, iar la alte licee nu au tăiat nimic. Eu mi-am dat demisia ca formă de protest. Dacă aş rămâne director ar însemna că pun şi eu umărul la dărâmarea şcolii”, a mai spus fostul director.

Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu” va avea de anul viitor doar patru clase de profesională. Situaţia îi va afecta inclusiv pe profesorii care predau în această instituţie de învăţământ, mulţi dintre ei rămând fără ore. Am încercat să cerem explicaţii în legătură cu această situaţie de la inspectorul şcolar general al judeţului, Aura Danielescu, însă nu a putut fi contactată.

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: