Connect with us

Actualitate

Cum a ajuns un bărbat care a ieșit cu mașina de pe șosea să fie arestat pentru 24 de ore

Publicat

în

Un bărbat de 42 de ani, a fost reținut după ce ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Timiș.

Honeywell

La data de 08 august a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii Orașului Recaș au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DN.6.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 42 de ani, ar fi condus un autoturism pe DN 6, iar la un moment dat neadaptând viteza la condițiile de drum, a ieșit în decor în apropiere de parcarea de la Herghelia Izvin .

Bărbatul a fost condus la sediul poliției și în urma verificărilor în baza de date s-a stabilit că este recidivist, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în cursul aceleiași dimineți a sustras fără drept, de la un coleg de serviciu, autoturismul, pe care îl conducea.

Întrucât șoferul emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului,  bărbatul, de 42 de ani, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Autostrada A6 Lugoj-Balinț se redeschide circulației după reparațiile făcute

Publicat

în

Autostrada A6 Lugoj-Balinț se redeschide! Angajații DRDP Timișoara au comunicat presei că porțiunea de autostradă dintre Lugoj și Balinț, care face legătura între centura ocolitoare a orașului și Autostrada A1 dintre Margina și Nădlac, se va deschide începând cu această seară.

Honeywell

“Începând din această seară, marți, 14 august, se redeschide traficul pe Autostrada A6, între centura municipiului Lugoj și nodul rutier Balinț (Autostrada A1). În jurul orei 17, se va deschide și breteaua de ieșire (foto) de pe A1 spre A6 de pe sensul Deva – Lugoj, prin nodul rutier Balinț”, se arată în nota de presă a DRDP Timișoara.

Bucata de autostradă a fost închisă pentru mai bine de două săptămâni pentru reparații. În tot acest timp, traficul între Lugoj și Timișoara a fost îngreunat de autocamioanele transportatoare de marfă, de care șoferii s-au dezobișnuit odată cu deschiderea autostrăzii de acum câțiva ani.

Pe 30 iunie, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunța că accesul autovehiculelor pe Autostrada A6 a fost oprit, prima dată pe doar  unul dintre sensurile de circulaţie, pentru reparaţii, aceasta aflându-se încă în perioada de garanție.

Citiţi mai departe

Actualitate

Nemţii din Jena vor să marcheze parteneriatul cu Lugojul prin plantarea unui arbore, la ştrandul din oraş

Publicat

în

Marți, 14 august, la ora 10.00, în incinta noului Ștrand Municipal va avea loc un eveniment care va marca 35 de ani de parteneriat între municipul Lugoj și orașul Jena din Germania.

Honeywell

Delegația oficială a orașului Jena în frunte cu noul primar,  Thomas Nietzsche alături de fostul primar, Albrecht Schröter, prezentă în Lugoj cu prilejul Rugii Lugojene, a adus din Jena un arbore (stejar) care va fi plantat în incinta strandului și care va simboliza trăinicia relației de parteneriat între cele două orașe.

Cu acest prilej, oaspeții vor fi însoțiți de Francisc Boldea, primarul Municipiului Lugoj. În continuare, la ora 10.30 delegația din Jena va fi primită la sediul primăriei după care va vizita câteva instituții din Lugoj în care de-a lungul anilor orașul Jena a oferit diverse forme de asistență și ajutoare. Este vorba de Meridian 22, Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei, și Unitatea de Pompieri Lugoj.

Miercuri, 15 August, delegația din Jena va lua parte alături de celelalte delegații din orașele înfrățite Szekszard și Mako (Ungaria), Kriva Palanka (Macedonia), Veliko Gradiste (Serbia), Nisporeni (Republica Moldova) la manifestările prilejuite de Hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului, Ruga Lugojeană, tradiționala sărbătoare a orașului.

Citiţi mai departe

Actualitate

Supermarket nou la Lugoj în locul fostului restaurant Acapulco! Ce retailer ajunge în orașul de pe Timiș

Publicat

în

Un nou supermarket va ajunge în curând la Lugoj. În locul fostului restaurant Acapulco de lângă Parcul “George Enescu”, muncitorii au ridicat în ultimele luni o clădire care va adăposti, spun mai multe surse din administrația locală, un nou supermarket.

Honeywell

Conform surselor Lugojeanul.ro, la Lugoj ar urma să ajungă Auchan sau Mega Image, două lanțuri puternice de magazine cunoscute la nivel național. Deocamdată însă, nu se știe exact care dintre cele două își va deschide punct de lucru în orașul de pe Timiș sau când va avea loc inaugurarea noului magazin.

Înainte de a fi restaurant și sală de evenimente, la Acapulco funcționa o terasă. Clădirea ridicată de omul de afaceri Petru Groza are nu mai puțin de 1.000 de metri pătrați și a fost construită fără niciun stâlp de susținere interior, astfel că întreg spațiul poate fi folosit pentru un supermarket. Înălțimea totală a clădirii este de 8 metri.

Mega Image a deschis deja trei magazine în acest an la Timișoara, de tipul Shop&Go. Auchan au și ei nu mai puțin de trei hypermarketuri funcționale în orașul de pe Bega.  

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: