Connect with us

Administrație

Cu cât se prelungește programul de funcționare la ștrandul din Lugoj

Publicat

în

Reacțiile negative în privința programului de funcționare al ștrandului au avut efectul scontat. Primăria va modifica programul, după ce acesta va fi aprobat de Consiliul Local Lugoj.

„Acum pregătim noul program și îl vom pune în discuție în ședința de joi. Sâmbătă și duminică vom deschide la ora 10 și se va închide la ora 20. Mai trebuie să stabilim ora de deschidere pentru zilele săptămânii: marți, miercuri, joi și vineri. De închis, tot la 20 se va închide și în acest zile, însă trebuie să nu încălcăm Codul muncii, pentru că angajații de acolo nu pot lucra mai multe ore decât permite legea”, a declarat primarul Francisc Boldea. Conform programului actual, de marți până vineri, ștrandul e deschis între orele 10.00 – 18.00, iar sâmbăta și duminică între orele 09.00 – 18.00.

Edilul șef s-a referit și la episodul de duminică, când o femeie a intrat îmbrăcată în bazin.

„Astfel de situații nu sunt permise. Primii sunt salvamarii care trebuie să ia măsuri. Aceștia trebuie să cheme Poliția Locală și dacă sunt probleme mai mari intervin și echipajele Jandarmeriei”, a spus Boldea, care a mai adăugat că toate persoanele care merg la ștrand, indiferent de etnie sau religie, trebuie să respecte regulamentul de funcționare.

Conform statisticilor Primăriei Lugoj, în cele patru zile de funcționare gratuită, la ștrandul din Lugoj au intrat peste 1.400 de persoane. De astăzi, intrarea la ștrand se face contra tarifului de 5 lei pentru copii, respectiv 10 lei pentru adulți

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Primarul Boldea nu iartă și nici nu uită! Directorul spitalului, blocat din nou de către administrația PSD

Publicat

în

Ultima ședință a Consiliului local a înregistrat un nou episod, în scandalul dintre administrația PSD a orașului și conducerea spitalului(vezi aici istoric). Un referat privind modificarea bugetului unității medicale nu a fost introdus pe ordinea de zi de către funcționarii conduși de Francisc Boldea, din cauză că ar fi ajuns prea târziu. Asta chiar dacă documentul are ca număr de înregistrare data de 11.09.2019, iar ședința s-a ținut marți 17.09.2019. Pe ordinea de zi a ședinței au ajuns însă proiecte întocmite și mult mai târziu, cum ar fi aprobarea raportului de expertiză la SPA Lugoj.

Erwin Floroni, directorul spitalului lugojean a cerut Primăriei Lugoj și Consiliului Local doar modificarea unor capitole de cheltuieli, fără să solicite sume suplimentare. Practic, o simplă formalitate care ar fi permis conducerii spitalului să cheltuie niște bani, care oricum vor rămâne necheltuiți la sfârșitul anului, pentru achiziția unor aparate strict necesare și pentru unele lucrări urgente.

“Unitate se află în plin proces de acreditare RENAR, pentru laboratorul de analize și pentru acest lucru este necesar deținerea de aparate mai noi de 5 ani, iar legea nu permite luarea acestora în comodat sau închiriere, vă rugăm să dispuneți de rectificare în vederea cumpărării celor 2 aparate absolut necesare acreditării”, arată reprezentanții spitalului, în referatul transmis Primăriei Lugoj.

Alte urgențe care aveau nevoie de rectificarea cerută de cei de la spital erau: achiziționarea sistemului de producere a oxigenului medical, reamenajarea spațiului în care trebuie să funcționeze tomograful și lucrări la centrala de termică a spitalului.

Solicitarea spitalului ar putea să intre pe ordinea de zi a ședinței din 26 septembrie, asta doar dacă primește avizul executivului condus de Francisc Boldea.

Citiţi mai departe

Administrație

Pasarelele pietonale din Lugoj sunt tot mai degradate. Ce şanse sunt să fie reabilitate

Publicat

în

Refacerea pasarelelor pieto­na­le din cartierul Cotu-Mic și de la gara CFR, prevăzută în obiectivele de investiții ale Lugojului și pentru acest an, este în impas. De zeci de ani acestea nu au mai fost reabilitate.

“Pasarela de pe strada Timișorii a fost vopsită o dată și atât, iar la pasarela care traversează calea ferată, de la gară, nu s-a intervenit deloc. Situația pasarelei de la gară este mai bună, în sensul că am găsit un proiectant care să se ocupe de ea. Am încheiat un contract cu o firmă din Brașov care urmează ca în trei săptămâni să ne aducă proiectul, studiul de fezabilitate, caietul de sarcini și tot ceea ce trebuie pentru a scoate la licitație, repararea absolut necesară atât a căii de rulare, a scărilor, a stâlpilor, într-un cuvânt credem că suntem în linie dreaptă”, spune primarul Francisc Boldea

În schimb sunt slabe șanse să se reabiliteze pasarele din Cotu Mic sau Leucuța, cum este cunoscută de către jugojeni. Aceasta este în stare avansată de degradare, iar soluțiile lipsesc, întrucât niciun constructor nu s-a prezentat la licitație, deși aceasta a fost organizată în repetate rânduri.

“Acolo trebuie reparare și vopsire, însă nu s-a prezentat nicio firmă. Este o suprafață mare, se lucrează la înălțime, este destul de mare pericolul deasupra apei, trec liniile de înaltă tensiune și e destul de periculos de lucrat, este destul de adevărat și asta, dar sperăm  să găsim un constructor care să vrea să lucreze”, afirm[ primarul Lugojului.

Pasarela din Cotu Mic necesită lucrări și la structura de rezistență, dar trebuie și vopsită, trebuie refăcută alea pietonală, dar și iluminatul nocturn.

Sursa TEN TV

 

Citiţi mai departe

Administrație

De ce trebuie să spargă administraţia locală drumurile noi din zona fostei autogări

Publicat

în

Doar ce a terminat constructorul de asfaltat drumurile din fostei autogări, că acestea vor trebui din nou sparte. În mai multe locuri, reţeaua a cedat iar apa a ieşit la suprafaţă. Asta se întâmplă într-o zonă în care s-a executat o lucrare complexă, inclusiv la reţelele de apă şi canal.

„A cedat reţeaua în trei locuri, din cauza utilajelor grele care au trecut pe acolo. A cedat şi s-a spart. Deja se lucrează la reparaţii, au început de azi de dimineaţă cei de la Meridian” a spus Francisc Boldea pentru Lugojeanul.

Lucrările de reabilitare pe Splaiul Morilor au început de un an de zile. Se reabilitează reţeaua de apă, cea de canalizare, se asfaltează drumurile şi se execută marcaje pentru 200 de locuri de parcare. Aici urmează să fie construită şi o zonă în care să fie mutate festivalurile din centrul oraşului.

Citiţi mai departe

Cele mai citite