Connect with us

Actualitate

Criza de locuințe crește. Număr mare de solicitări la Primăria Lugoj

Publicat

în

Numărul cererilor depuse la primărie pentru locuințe sociale, de către familiile care-și au domiciliul stabil pe raza Lugojului crește constant, mai ales că în mediul privat cu greu se găsesc apartamente libere, iar diferența de preț e semnificativă. În prezent, Primăria Municipiului Lu­goj are înregistrate 1300 de cereri pen­tru repartiția de locuințe. 760 sunt solicitări pen­tru spații din fondul de stat, iar 540 pentru obținerea u­nui apartament sau gar­so­nie­ră prin programul ce se a­dresează închirierii de că­tre tineri cu vârstele cu­prin­se între 18 și 35 de ani, în clădirile construite de Autoritatea Națională de Locuințe.

„Până în prezent în evidențele instituției sunt înregistrate 1300 de cereri pentru solicitări de locuințe. Dintre acestea 760 de solicitări sunt pentru locuințe din Fondul Locativ de Stat, iar 540 pentru locuințe prin programul Agenției Naționale pentru Locuințe pentru tinerii până în 35 de ani. Solicitanții care doresc să obțină o locuință prin Agenția Națională pentru Locuințe trebuie să îndeplinească niște condiții conform legislației în vigoare. Este obligatoriu să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, locul de muncă să fie în localitatea Lugoj și să nu fi avut și să nu aibă până în prezent proprietăți”, a declarat Angelica Rus, purtătorul de cuvânt al Primăriei Lugoj.

Toate cererile par im­posibil de soluționat de către edilii lu­go­jeni, în condițiile în care munici­pa­litatea mai are în construcție doar două blocuri de tip ANL, cu 60 de locuințe. La Făget, edilii locali au ”ar­hivate” aproape 100 de do­sare ale localnicilor care so­li­cită locuințe sociale, însă ti­nerii de-aici mai au speranțe că pe viitor vor primi un apartament sau o gar­so­ni­eră. Și primăria din ”orașul cas­tanilor” are aprobat un proiect de construire a unui alt bloc ANL, pe lângă cele trei realizate până în pre­zent.

SURSA TENTV

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Polițiștii organizează filtre la trecerile la nivel cu calea ferată, inclusiv la Lugoj

Publicat

în

bariera-lugoj-cfrIPJ Timiș aunță printr-un comunicat de presă că mâine, 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului Ordine Publică Timiș vor desfășura activități în cadrul acțiunii „ATENȚIE LA TREN “ în zona a 7 stații de cale ferată din județul Timiș.

Polițiștii timșeni vor acționa, în intervalele orare 06:00 – 10:00 şi 16:00 – 18:00 în P.P.T.F Lugoj, P.P.T.F. Jimbolia, P.P.T.F. Timisoara, P.P.T.F. Sânnicolau Mare, P.P.T.F Ronaţ Triaj, P.P.T.F. Timişoara Est, P.P.T.F. Buziaş pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

„Scopul acţiunii este reducerea victimizării populaţiei prin accidente produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Din analiza efectuată la nivelul Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș privind situaţia operativă din zona trecerilor la nivel cu calea ferată înregistrată în perioada celor 9 luni din anul 2019, comparativ cu perioada similară a anului 2018, a rezultat o creştere a accidentelor în aceste zone, soldate cu victime şi pagube materiale, fiind stabilite următoarele concluzii:

De la începutul anului și până în prezent la nivelul trecerilor de cale ferată au fost înregistrate 11 accidente, care s-au soldat cu o persoană decedată, 1 persoană rănită grav și 3 persoane rănite ușor, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, când s-au înregistrat 8 accidente soldate cu 2 persoane decedate și 3 persoane rănite grav.”, se arată în comunicatul IPJ.

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Amenzile pentru folosirea telefonului mobil pot duce la un val de contestații. Cum probează polițistul contravenția

Publicat

în

O modificare adusă Codului Rutier şi intrată în vigoare sâmbătă, 12 octombrie, prevede sancţiuni pentru şoferii care folosesc telefonul în timp ce conduc.

“În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”, arată reglementarea din Codul Rutier.

Amenda este cuprinsă între 800 şi 1.160 de lei, iar în primele două zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi, poliţiştii au dat peste 300 de amenzi în valoare totală de 200.000 de lei şoferilor prinşi cu telefonul la volan.

Având în vedere noile pevederi legale, o întrebare care se ridică este cum constată poliţistul săvârşirea contravenţiei dacă şoferul butonează telefonul în timp ce îl ţine în mână sub bord sau lângă schimbătorul de viteză.

Potrivit lui Nicolae Istrat, fost poliţist rutier, poliţistul aplică amenda pentru o contravenţie constatată cu propriile simţuri. În acest caz, poliţistul trebuie să îl vadă pe şofer că foloseşte telefonul şi să aplice sancţiunea doar dacă este convins că şoferul a comis fapta.

„Acolo unde are dubii, nu ia măsuri. Aceeaşi problemă a fost până acum şi cu centura sau telefonul mobil. Când poliţistul are dubii, nu aplică măsura. Poliţistul poate să facă ce vrea. Nu are de unde să ştie şi nici nu poate să vadă. Doar pe bănuială nu poate să aplice măsuri. Bănuieşte că am manevrat telefonul. Bănuiala nu e certitudine”, a arătat Istrat, pentru adevarul.ro

Potrivit fostului poliţist rutier, un agent de rea credinţă poate să comită un abuz şi să aplice o amendă, fără ca şoferul să poată demonstra contrariul. „E cuvântul tău împotriva cuvântului lui. Un poliţist poate să fie abuziv. Trebuie să dovedeşti că eşti nevinovat”, a spus Istrat.

La rândul său, avocatul Gabriel Olteanu a explicat că un şofer care se gândeşte să conteste în instanţă o amendă aplicată de un poliţist rutier trebuie să demonstreze că nu a săvârşit fapta pentru care a fost amendat, procesul-verbal bucurându-se de prezumţia de legalitate. „Procesul-verbal beneficiază de prezumţia de veridicitate (adevăr al celor consemnate de către agentul constatator). În instanţă, cei care vor contesta un proces – verbal de sancţionare trebuie să facă dovada că NU au folosit telefonul mobil în timp ce conduceau un autovehicul”, a declarat avocatul, pentru sursa citată.

Citiţi mai departe

Actualitate

Volkswagen a ales orașul din vestul României pentru noua fabrică Skoda. Nu e Lugojul așa cum își dorea Boldea

Publicat

în

Aradul este varianta din România luată în calcul de compania Volkswagen pentru a deschide o fabrica Skoda. Informația a fost confirmată de europarlamentarul Gheorghe Falcă, cel care conduce negocierile municipalităţii cu firma de consultanță care a reprezentat concernul german, conform Radio Timișoara.

“Compania Volkswagen a anunțat că întrerupe etapa de negociere cu Turcia pentru realizarea unei fabrici de automobile în Turcia. Așa cum se știe, compania Volkswagen a analizat mai multe state din estul Europei, printre care și România. România a făcut două oferte firmei de consultanță și primăria Aradului a făcut o ofertă pentru o locație. În final, locația propusă de primăria Aradului a fost acceptată de consultanți, am fost în procedură de negociere pe patru direcții la nivelul municipiului Arad[…] În acest moment sper ca cei de la Volkswagen să reia negocierea cu statele și, evident, la nivelul României locația Aradului este cea agreată”, spune Gheorghe Falcă, pentru sursa citată.

În urmă cu mai bine de un an, când nemții au anunțat că sunt în căutarea unui loc în vestul României unde să deschidă noua fabrică Skoda, primarul Lugojului își arăta disponibilitatea de a face o ofertă celebrei companii.

“Lugojul ar avea locul ideal pentru o astfel de uzină și suntem deschiși să primim la noi în oraș o asemenea fabrică, fie că e Skoda, Fiat, orice ar fi. Ne dorim de mult un asemenea investitor și credem că ar fi benefic. Avem 30 de hectare lângă centrul logistic Lidl, între acesta și sensul giratoriu de la Coșteiu. Credem că Lugojul este gata să primească o astfel de investiție”, a declarat, la aceea vreme, pentru Lugojeanul.ro Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Atuurile Aradului sunt că deţine, deja, o serie de fabrici pentru componente auto, iar orașul are legături directe cu sistemul de autostrăzi din toată Europa, are aeroport și acces la cale ferată de mare viteză.

Citiţi mai departe

Cele mai citite