Cultură
Corul Ion Vidu, invitat la una dintre cele mai importante manifestări festivaliere din România
În perioada 21 – 23 iunie 2019, Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de Lucian Oniţa, va participa la prestigiosul Festival Internațional de Muzică Corală și Instrumentală ,,D.G. Kiriac”, ediția a XXVII-a.
În cadrul acestui manifestări, unul dintre cele mai importante din țară, organizate de Consiliul Județean Argeș și Centrul Cultural Județean Argeș, renumitul cor lugojean va reprezenta artistic municipiul Lugoj și Banatul, prin susținerea a două concerte.
Primul concert va avea loc vineri, 21 iunie, începând cu ora 18.oo, în cadrul Galei de concerte de muzică universală, ce se va desfășura în Sala ,,Lumina”, din Pitești, iar cel de al doilea concert, prezentat în cadrul secțiunii de muzică sacră, va avea loc duminică, 23 iunie, de la ora 11.oo, în cunoscuta Mănăstire Curtea de Argeș.
Repertoriul coralei lugojene va fi unul de înaltă ținută, alcătuit din piese ale unor renumiți compozitori români, precum Anton Pann, George Musicescu, Gheorghe Popescu-Brănești, Alexandru Pașcanu, Ioan D. Chirescu, Gavriil Musicescu și, bineînțeles, Dumitru Georgescu Kiriak.
Soliștii coralei lugojene vor fi sopranele Ioana Mia Iuga și Maria Virginia Onița și baritonul Samuel Constantin.
Tot în cadrul acestui eveniment, delegația artistică lugojeană va participa la adunarea generală anuală a Asociației Naționale Corale din România, care va avea loc sâmbătă, 22 iunie, ora 10.oo, în Sala ,,Lumina” a Centrului Cultural Județean Argeș, sub prezidiul maestrului Voicu Enăchescu, președinte și al doamnei Alina Pârvulescu, secretar general.
Cultură
Muzeul de Istorie din Lugoj vă așteaptă cu o nouă expoziție inedită
Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj găzduiește, în perioada 19 martie – 20 aprilie 2024, expoziția itinerantă ”Miniaturi medievale de manuscris”(ediția a VI-a).
Manifestarea este rezultatul unei colaborări între muzeul lugojean, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Artă Sacră a Universității din Pitești și Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare.
Coordonați de doamna lector univ. dr. Elena Teodora Necula, curatorul expoziției, studenții vor expune miniaturi medievale de manuscris pictate pe hârtie de bumbac, decorate și îmbogățite cu foiță de aur.
Astfel, pe simezele instituției noastre vor fi expuse lucrări artistice cu scene religioase dar și laice, ale studenților de la secțiile de Artă Sacră (licență) și Restaurare Icoane, Pictură Murală și de Șevalet(master) din cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Artă Sacra a Universității Naționale de Știință și Tehnologie, Politehnica București, Centrul Universitar Pitești.
Vizitatorii vor putea admira, deopotrivă, lucrări ale unor artiști plastici consacrați: Dorina Zah, drd.Lacramioara Anton, Eva Veronica Sarga dar și cursanții acesteia de la Atelierul de pictură „Buna Vestire” din Timișoara.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 19 martie 2024, orele 18.00, la sediul Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, evenimentul fiind prezentat de directorul muzeului – Daciana Vuia.
DACIANA VUIA
Cultură
Evenimente pregătite de Casa de Cultură din Lugoj de Mărțișor și Ziua Femeii
Între 29 februarie și 2 martie, Piața Iosif Constantin Drăgan din Lugoj devine locul unde magia primăverii prinde viață. Artizani talentați, producători și comercianți locali îți pregătesc cele mai frumoase surprize, de la pictură pe față până la ateliere de confecționat mărțișoare și delicii dulci.
Pe 1 martie, de la ora 17:30, atmosfera va fi înălțată de magia „Mărțișorului Dansator”, într-un spectacol ce va include prestații ale Ansamblului „Lugojana” și Infinity Arts Lugoj.
În zilele de 7 și 8 martie, Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj devine gazda unui eveniment special, dedicat sărbătoririi femeilor și aducerii în prim-plan a artei sub diferite forme.
Pe 7 martie, Infinity Arts te îmbie la spectacolul „Dansul Etern”, iar Marius Bațu și Vasile Gondoci te invită la un concert folk emoționant intitulat „Cu tine încă 2000 de ani”.
Pe 8 martie, vei putea savura un recital cameral susținut de Patricia Roșca la pian și Andrei Cozma la clarinet, iar Ansamblul „Lugojana” al Casei de Cultură „Traian Grozavescu” va oferi un spectacol memorabil cu tema „Cânt și joc pentru mama mea”.
Cultura
Filmul Generației de Aur ajunge și la Cinema „Bela Lugosi”. Avanpremiera e la Timișoara
Miercuri, 28 februarie 2024, cu începere de la ora 19.30, la Cinema City (Iulius Mall Timișoara) are loc avanpremiera filmului dedicat Generației de Aur a României fotbalistice, echipa de excepție care ne-a dus în sferturi la Campionatul Mondial din 1994
Hagi, Popescu, Dumitrescu și coechipierii lor își spun povestea așa cum nu au mai spus-o niciodată și sunt actori în propriile lor roluri. Retrăim împreună momentele din urmă cu 30 ani în care fotbalul românesc era la un alt nivel, iar unitatea dintre echipa națională și suporteri se traducea în ieșiri în stradă cu miile până la orele dimineții.
Filmul ”Hai, România – Povestea Generației de aur” va începe să ruleze în cinematografe începând cu data de 1 martie. Programul complet al proiecțiilor și mai multe informații pot fi găsite pe site – https://hairomaniafilmul.ro/ sau pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/hairomania.filmul.
La avanpremieră vom avea parte și de o scurtă sesiune de discuții cu trei foști componenți ai echipei naționale a României: Emeric Dembroschi, Iosif Rotariu și Paul Codrea. Oameni care, deși au evoluat în perioade diferite, au făcut-o reprezentând cu mândrie fotbalul românesc la cel mai înalt nivel – Emeric Dembroschi marcând în poarta Braziliei lui Pele în 1970, Iosif Rotariu duelându-se la sânge cu Argentina lui Maradona la Mondialul italian din 1990 și Paul Codrea evoluând în toate meciurile României din grupă la turneul final european din 2008.
Cultură
A murit un mare critic și istoric literar, care s-a născut la Lugoj
Comunitatea culturală din Lugoj și din întreaga țară este în doliu după vestea tragică a trecerii în neființă a ilustrului critic și istoric literar Alex Ștefanescu.
Născut în Lugoj, la 6 noiembrie 1947, Alex Ștefanescu și-a dedicat întreaga viață literaturii, devenind unul dintre cei mai străluciți membri ai Uniunii Scriitorilor din România începând cu anul 1977. Cea mai notabilă contribuție a sa, lucrarea intitulată „Istoria literaturii române contemporane (1941-2000)”, premiată de Uniunea Scriitorilor în 2005, rămâne un monument al cercetării literare, explorând cu pasiune și profunzime evoluția literaturii române în contextul regimului comunist.
Criticul Ștefanescu nu doar că a analizat operele marilor scriitori, ci le-a și înțeles adânc, reușind să contureze o panoramă exhaustivă a lumii literare române contemporane. Numele său se alătură acum pantheonului celor mai iluștri critici literari români, într-o tradiție demnă de nume precum George Călinescu și Eugen Lovinescu.
Cu peste 5.000 de articole de critică literară publicate în diverse reviste și publicații, Alex Ștefanescu a fost o prezență constantă și influentă în peisajul cultural al țării. Opera sa complexă cuprinde piesele de teatru precum „Melania și ceilalți” și scenariul pentru serialul de teatru TV „Căsătorie imposibilă”.
Familia, prietenii, și admiratorii criticului Alex Ștefanescu își exprimă profundul regret și își aduc omagiul în fața memoriei sale.
- Sporto săptămână în urmă
CSM Lugoj bate fără drept de apel campioana și împarte primul loc cu Rapidul. Se anunță o ultimă etapă de foc VIDEO
- Actualitate7 zile în urmă
A făcut infarct la volan și s-a oprit cu mașina într-un parapet pe autostradă
- Actualitateo săptămână în urmă
Avertizare de vreme severă, de la Administraţia de Meteorologie. Cele mai multe precipitații vor fi în vestul țării
- Politicăo săptămână în urmă
Guvernul aprobă calendarul alegerilor. Când începe oficial campania electorală