Connect with us

Administrație

Consiliul Judeţean Timiş construieşte la Lugoj două case protejate pentru persoanele cu dizabilităţi

Publicat

în

Două case protejate pentru persoanele cu dizabilități au fost date în lucru de către Consiliul Județean. Acestea vor fi construite în Lugoj, finanțarea fiind asigurată pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Vă reamintim, CJ Timiș construiește asemenea locuințe și la Periam și Găvojdia. Investiția prevede și construirea unui centru de zi, cu săli de recuperare. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în această dimineață de către președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Astfel, se vor construi două case de tip familial cu o capacitate de 10 beneficiari fiecare. Interiorul este astfel gândit încât sa poată să deservească copii de vârste diferite și să poată adăposti copii cu deficiențe locomotorii. Fiecare casă are o suprafață construită de 300 m2.

În plus, contractul semnat astăzi prevede și extinderea unui centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, care urmează sa deservească un număr de 80 beneficiari din comunitate. Centrul este propus a fi amenajat într-o clădire existentă. Aceasta adăpostește în momentul de față câteva funcțiuni ce fac parte din programul de recuperare, dar se află într-o stare destul de avansată de degradare și necesită reparații atât la structura de rezistență, cât și la finisajele interioare și exterioare.

„Am intrat în linie dreaptă cu o nouă mare lucrare în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități. Casele protejate vor oferi șansă în plus în viață celor cu diferite deficiențe. Mediul în care vor trăi în aceste locuințe respectă recomandările specialiștilor din domeniu. În plus, centrul de zi va oferi servicii lugojenilor care au nevoie de diferite terapii specifice, capacitatea acestuia de 80 de persoane”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Centrul de zi este prevăzut cu săli de terapie cognitivă, terapie senzorială, atelier de covoare, atelier de ceramică, croitorie, dar și săli de socializare și de sport. De asemenea, sunt prevăzute cabinete de recuperare kineto, art-terapie, meloterapie, discriminare vizuală, terapie cognitivă, ludoterapie și logoterapie. Clădirea centrului, după extindere, va avea o suprafață construită de 1900 mp.

Contractul prevede trei luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuție, iar investiția se ridică la peste 4.5 milioane lei, fără TVA.

1 Comment

1 Comment

  1. Beni

    27 septembrie 2019 at 19:49

    Sa vina banii.Si 20%.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Primăria Lugoj anunță că suspendă audiențele. Care este motivul invocat

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj anunță că suspendă alegerile pe perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

“Având în vedere organizarea alegerilor prezidențiale, Primăria Municipiului Lugoj anunţă suspendarea audienţelor în perioada 14.10.2019 – 22.11.2019”, au comunicat reprezentanții primăriei, printr-un comunicat de presă.

Primarul Francisc Boldea susține că reglementările legale legate de campania electorală l-au obligat să ia această decizie.

„Așa spune legea, că în perioada campaniilor electorale nu se țin audiențe. Le vom relua imediat după turul al doilea. Vor fi ținute mai departe de primar, viceprimar și secretarul general al primăriei”, a declarat Francisc Boldea.

Citiţi mai departe

Administrație

Interzis la spart străzi în Lugoj! Doar până la primăvară

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj anunţă că, începând cu data de 01.11.2019, nu se mai eliberează acordul pentru  executarea lucrărilor de branşamente şi racorduri subterane pe domeniul public cu carosabil asfaltat şi pavat solicitate de persoanele fizice şi juridice pe baza autorizaţiilor de construire.

„E o decizie pe care o dăm în fiecare an. Până în 15 martie nu se mai fac intervenții în carosabil, pentru că în această perioadă sunt foarte greu de reparat”, a spus Francisc Boldea. Cei care doresc informații suplimentare pot obţine de la Primăria Municipiului Lugoj, Biroul Tehnic,  Avize, Control Urban, camera 211, etaj II, telefon 0256/352240, zilnic intre orele 8.00 – 16.00. Fax 0256/350393, e-mail :contact@primarialugoj.ro.

 

Citiţi mai departe

Administrație

Cazarma Lugojului, greu de reabilitat! Au trecut șapte ani de când a intrat în proprietatea orașului și tot în paragina a rămas

Publicat

în

FOTO tentv.ro

Din martie 2013, administrația locală nu reușește să reabiliteze una dintre clădirile simbol din Lugoj. Este vorba despre fosta cazarmă a Lugojului, cedată de Consiliul Județean în proprietatea Consiliului Local.  În prima fază, imobilul a fost dată în administrare unui ONG, care intenţiona să deschidă un liceu particular. Din cauza costurilor ridicate necesare reabilitării imobilului, proiectul a fost abandonat, clădirea revenind în proprietatea administraţiei lugojene.

În iunie 2017 s-a făcut marele anunț. Proiectul de reabilitarea în valoarea de 1,7 milioane lei a fost câștigat de o asociere între firmele SC Tehnocer SRL și SC Construct Lucio SRL. De acești bani, constructorul urma să amenajeze doar o parte din clădire, cea de lângă fosta Cooperativă „Munca”, unde ar trebui să funcționeze Direcția de Asistență Socială a Primărei Lugoj.

Conform proiectului, lucrările ar fi trebuit să fie terminate până la sfâșitul anului 2018. A trecut un an de la termenul final și nu există nicio șansă ca reabilitarea imobilului să fie încheiată nici măcar în 2019. Primarul Francisc Boldea susține într-o declarație dată la postul local de televiziune, că motivul este o decizie ANAF, care a suspendat activitatea pentru una din firmele care lucrează la cazarmă.

“Vine ANAF-ul și suspendă activitatea unei firme pe trei luni. Tu ce faci? Este cazul în Lugoj, la fosta cazarmă. Acum a primit hârtie. Acolo, trei luni de zile, nu mai poți să faci nimic! Contractul nu se supendă, dar constructorul a venit ANAF-ul și i-a găsit pe doi că nu i-a avut angajați bine și i-a suspendat activitatea pe trei luni”, a spus primarul la televiziunea locală TEN TV.

Surse din administrația locală susțin însă că proiectul este blocat de mai mult timp din cauza problemelor financiare pe care le-ar avea constructorul, iar povestea cu ANAF-ul, care e mult mai veche, ar fi scuza perfectă pentru blocarea lucrărilor. De altfel, Francisc Boldea nu a menționat care dintre firme a fost suspendată de ANAF și nici de ce lucrările nu au fost finalizate în 2018, așa cum prevedea proiectul.

Citiţi mai departe

Cele mai citite