Connect with us

Actualitate

Cine sunt lugojenii pe care Francisc Boldea îi numeşte derbedei

Publicat

în

Francisc Boldea a avut un discurs electoral, vineri, la deschiderea de către Institutul Revoluţiei Române a unui centru de cercetare la Lugoj. Primarul Lugojului a urcat pe scenă şi după ce le-a făcut mai multe promisiuni celor prezenţi în  sala mare a Teatrului “Traian Grozavescu”, a vorbit despre viaţa sa şi realizările familiei sale.

Luat de avântul cuvântării, Boldea a ales să folosească un termen mai puţin politicos pentru cei care nu îi respectă pe revoluţionarii conduşi de Petrică Balint, La Lugoj.

“Chiar dacă sunt câţiva derbedei în oraş, care nu apreciază cea ce aţi făcut, care nu înţeleg. Şi dacă nu le răspundeţi, nu înseamnă că din laşitate nu le răspundeţi, ci pentru că sunteţi conştienţi că nu o să înţeleagă niciodată. De asta, în Anul Centenarului ar trebui să fim mai uniţi între noi, măcar acum. Nu înţeleg orice lucru pe care îl faci! Ce s-ar fi întâmplat dacă nu aţi fost voi în balconul primăriei atunci şi nu mai zic sau zic încă o dată, ce s-ar fi întâmplat cu mulţi dintre voi dacă revoluţia nu reuşea. Pentru asta vă mulţumesc!”, a spus Boldea.

Mai jos, întregul discurs ţinut de Boldea.

Citiţi mai departe
1 Comment

1 Comment

  1. Claudia

    11 septembrie 2018 at 11:38

    Penibil,adica marele revolutionar Petrica Balint care in noaptea evenimentelor era la puscarie doar ca si-a agresat sotia,este acum decorat si ar trebui sa-i adresam mari multumiri acestui infractor care isi cerea comisionul pentru fiecare dosar pe care il trimitea la Bucuresti,dar vine momentul sa plateasca si acest individ..

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Ucigașii taximetristului lugojean, pedepse finale date de Curtea de Apel Timișoara

Publicat

în

Ucigașii taximetristului lugojean, de loc din comuna Darova, și-au aflat pedepsele finale pentru fapta lor. La Tribunalul Timiș, tinerii au fost condamnați la 6 și respectiv 7 ani de închisoare. Cei doi au făcut recurs și au cerut pedepse mai ușoare.  Recursul s-a întors însă împotriva lor.

Curtea de Apel Timișoara a decis luni sentințele finale pentru cei doi criminali. Aceștia au fost condamnați la 10 și respectiv 9 ani după gratii. Sentința este definitivă și nu mai poate fi schimbată în niciun fel.

În noaptea dintre 13 și 14 iunie 2018, după ce au eșuat în a-și ucide vecinul, cei doi tineri din Darova au chemat un taxi în localitate. După ce au urcat în mașină, tinerii l-au ucis pe taximetristul de 77 de ani cu mai multe lovituri de cuțit.

Au furat mașina, cu care au transportat și cadavrul victimei. Ucigașii au aruncat trupul neînsuflețit în pădurea de lângă Buziaș. Mașina au dus-o la Timișoara, acolo unde au încercat să o vândă.

Citiţi mai departe

Actualitate

Când încep lucrările la magazinul Dedeman din Lugoj

Publicat

în

Magazinul Dedeman din Lugoj se construiește în sfârșit. După mai multe încercări eșuate de începere a ridicării magazinului la Lugoj, frații Pavăl care conduc lanțul de retail Dedeman se pregătesc de pornirea lucrărilor. Informațiile despre motivul pentru care s-a amânat atât de mult începerea lucrărilor sunt neclare.

De vină se pare că ar fi fost o investiție uriașă făcută de cei de la Dedeman la București. Din cauza acesteia, mai multe magazine care urmau să fie ridicate în țară în 2018 nu au mai primit finanțarea necesară. Aceste lucrări au fost amânate pentru 2019. Unul dintre primele magazine care se vor ridica este cel de la Lugoj.

“Eu am înțeles de la colegi, pentru că ei au vorbit cu directorul zonal, că vor începe construcția în luna martie-aprilie la Lugoj. Vă dați seama că e importantă lucrarea, va da valoare zonei aceleia a Lugojului. S-a amânat din cauza unei investiții mari a Dedeman la București. Asta nu s-a mai finalizat din câte știu. Acum se reiau construcțiile în toată țara”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Titu Bojin, patron la Lugomet.

Și magazinele Altex și Pepco urmau să se deschidă la Lugoj în 2018. Reprezentanțele trebuiau ridicate pe locul unei foste clădiri demolate de pe strada Timișorii, din vecinătatea clădirii Butan Gas. Despre cele două magazine nu se știe dacă vor mai fi sau nu deschise la Lugoj.

Citiţi mai departe

Actualitate

Zăpada a revenit la Lugoj. Cât va continua să ningă în oraș

Publicat

în

Zăpada a reînceput să cadă la Lugoj începând de marți seara. Acum aproape o lună, după mai bine de două zile de ninsori continue, orașul a fost paralizat din toate punctele de vedere. Oamenii au rămânând fără curent, apă caldă și chiar căldură. De această dată, meteorologii spun că omătul nu va cădea în cantități la fel de mari.

Totuși, progonoza meteo spune că ninsorile vor continua să cadă până sâmbătă inclusiv deasupra orașului de pe Timiș. Temperaturile nu vor trece de valoarea de -1 grad Celsius. Minimele vor coborî până la -8 grade Celsius în dimineața zilei de vineri.

Mai mult, ANM a emis o avertizare de Cod Galben de precipitații mixte și posibilitatea depunerii de polei pentru miercuri dimineața. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu grijă pe drumurile naționale și județene. Dacă pot, aceștia sunt îndrumați să evite deplasările care nu le sunt urgente.

Duminică se prognozează a fi prima zi fără căderi de ninsoare. De lunea viitoare, zăpada va mai apărea pe alocuri, însă căderile nu vor fi însemnate cantitativ. De marți încolo, vremea se încălzește. 

sursa foto: Seba Sabau

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: