Connect with us

Administrație

Cine este controversatul om de afaceri din spatele cartierului privat care se ridică la Lugoj

Publicat

în

Cartierul privat de 600 de locuinţe care se ridică la Lugoj, despre care am scris aici, este afacerea lui Neculai Miron, un apropiat al PSD Timiş.

Meridian 22 S.A. Luhoj

ProTV a difuzat un reportaj în care arată cum Niculae Miron, controversatul om de afaceri din Timișoara, a reușit să scape în premieră de închisoare, după ce a fost condamnat definitiv pentru corupție, la 2 ani şi jumătate.

Neculai Miron are afaceri şi în Italia și i-a convins pe judecători să mute pedeapsa acolo. Iar legea italiană îi permite să execute sentința și în libertate, arată protv.ro.

Omul de afaceri Neculai Miron a venit special din Italia la Parchetul General ca să îi reclame pe procurorii de la DNA care în urmă cu mai bine de 6 ani îl acuzau de corupţie într-un dosar legat de devalizarea sindicatelor. O afacere în care fusese anchetat şi sindicalistul Liviu Luca. Miron nu a avut nici o teamă că va fi încătuşat deşi în urmă cu un an şi jumătate era condamnat definitiv la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare.

În ziua în care a primit condamnarea, omul de afaceri, un cunoscut finanţator al PSD Timiş şi apropiat al fostului premier Sorin Grindeanu, se afla în italia. Acolo i-a convins pe judecătorii italieni să nu îl extrădeze în România, pentru a nu ajunge la închisoare. Iar magistraţii Curţii de Apel din Brescia i-au permis să execute în Italia pedeapsă primită în România.

Şi cum instanţele din România au fost nevoit să îi anuleze mandatul de executare a pedepsei, Neculai Miron nu mai este dat în urmărire internaţională. Aşteaptă însă că instanţele italiene să decidă definitiv dacă va executa pedeapsa sub control judiciar sau în arest la domicliu. În Italia, pedepsele de până în trei ani se pot executa şi în libertate.

Mai multe pe protv.ro

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Bani pentru culte, PUZ pentru un nou cartier și alte proiecte în următoare ședință a aleșilor locali

Publicat

în

Joi, 27 septembrie 2018, de la orele 14.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Lugoj se va desfăşura şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal Lugoj.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Consilierii locali au până în momentul de față opt puncte pe ordinea de zi. Printre aceste se află și aprobarea PUZ-ului pentru noul cartier privat de locuințe, care se va ridica pe strada Timișoarei, dar și acordarea unui sprijin financiar cultelor religioase din oraș.

Un alt proiect se referă la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Lugoj în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Lugoj pentru anul şcolar 2018 – 2019. În aceeiași ședință consilierii vor stabili costul mediu lunar de întreţinere şi a contribuţiei părinţilor/reprezentanţilor legali pentru copiii care frecventează creşele din subordinea Direcţiei de asistenţă socială comunitară în anul şcolar 2018 – 2019.

Tot în ședința de joi, se oficializează încetarea de drept a mandatului de consilier înainte de expirarea duratei normale, prin deces, a  mandatului a lui Marius Martinescu

Citiţi mai departe

Administrație

Proprietarii din Lugoj care nu au contract cu Retim vor plăti o taxă de salubritate de cinci ori mai mare

Publicat

în

Primarul Lugojului Francisc Boldea intenţionează să promoveze un proiectul de hotărâre privind aprobarea taxei speciale de salubrizare pe teritoriul administrativ al U.A.T. municipiul Lugoj și a Regulamentului de stabilire și aplicare a taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii serviciului public de salubrizare, persoane fizice-populație, operatori economici, instituții publice și altele, care nu au încheiat și refuză să încheie contractul de salubrizare cu operatorul serviciului – Retim.

Meridian 22 S.A. Luhoj

Francisc Boldea susține că taxa trebuie introdusă pentru că sunt lugojeni care refuză să încheie contractul cu Retim și a dat exemplul asociației din Micro 4.

“Pentru cei care nu vor să încheie contract, legea spune că în cazul în care refuză să încheie contract se stabilește un preț ca și taxă din partea administrației locale, noi am luat modelul Aradului, de cinci ori tariful. Dacă tariful pentru ridicarea deșurilor e de opt lei, cei care nu au contract vor plăti de cinci ori mai mult”, a declarat primarul Lugojului

    Persoanele interesate pot depune în scris propuneri, sugestii sau reclamaţii cu privire la proiectul de hotărâre mai sus menţionat până la data de 24.09.2018 orele 12.00 la Biroul relaţii cu publicul, parter, camera 7.

Citiţi mai departe

Administrație

Primarul Boldea anunță că Lugojul va depăși 50.000 de locuitori până în 2020

Publicat

în

FOTO eyeinthesky.ro

Francisc Boldea a declarat într-o emisiune a postului local de televiziune că, până în 2020, populația Lugojului va trece de 50.000 de locuitori. Contactat de Lugojeanul.ro pentru a explica pe ce s-a bazat când a făcut această afirmație, primarul și-a argumentat opinia.

Meridian 22 S.A. Luhoj

“La revoluție, Lugojul avea cam 54 de mii de locuituri, după cum știu eu. Da, eu preconizez ca în 2020 să ajungă la 50 de mii. În primul rând, este o diferență între nașteri și decese. În al doilea rând, dezvoltarea pe care o are Lugojul și faptul că aproape 2.000 de oameni sunt aduși zilnic la lucru în oraș, spun că e plauzibil acest lucru. Eu îmi doresc să devenim oraș cu peste 50.000 de locuitori. Știți că municipiile sunt între 20 și 50 de mii și între 50 și 100 de mii. Orice om peste 50 de mii contează, e în folosul nostru ca municipalitate”, a spus Boldea.

Primarul Lugojului a mai declarat că această creștere demografică ar fi încă un argument solid pentru transformarea municipiului în capitală regională. La utimul recesământ, Lugojul avea puțin peste 40.000 de locuitori, însă din 2011, populația a scăzut mulți dintre lugojeni fiind plecați în străinătate.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: