Connect with us

Actualitate

Ce pot face copiii la Lugoj, de ziua lor. Programul manifestărilor

Publicat

în

Joi, 31 mai 2018, între orele 11.00-14.00, timp de 3 ore Parcul George Enescu se va transforma într-un spaţiu al distracţiei cu numeroase provocări şi surprize.

Aproximativ 200 de elevi, profesori şi voluntari reprezentanţi ai mai multor instituţii şi asociații care au ca activitate principală educația non formală (Clubul Copiilor Lugoj, Asociația Smart Kreativ, Asociația FOA, Asociația ProBaschet, Centrul Educativ Socio Sanitar “Sf. Ioana Antida”) și ai sponsorului Autoliv Romania SRL vor oferi câteva ore de distracţie, energie şi talent cu ocazia “Zilei Internaţionale a copilului”.

Activitățile se bucură de finanțare din partea Consiliului Local al Municipiului Lugoj.

Pe aleile parcului la umbra arborilor vor fi răspândite mai multe ateliere la care copiii sunt așteptați să participe activ. Nu vor lipsi reprezentații de dans modern, mini recitaluri de muzică ușoară și populară toate reunite în cadrul unui spectacol artistic.Copiii sunt invitați să participe activ și să devină parte a spectacolului de teatru interactiv “Albă ca zăpada și mai mulți pitici”. La toate acestea se adaugă multe surprize dulci oferite de Autoliv Romania.

Programul activităților:

11.00 – 12.00 – spectacol artistic susținut de elevii de la Clubul Copiilor Lugoj,

Centrul Educativ Socio Sanitar “Sf. Ioana Antida” și școala

Kölcsey Ferenc Általános Törökszentmiklós Ungaria.

12.00 – 13.00 – spectacol de teatru interactiv “Albă ca zăpada și mai mulți pitici”

cu actori profesioniști de la asociația “Degetu΄mic” Timișoara

13.00 – 14.00 – spectacol artistic susținut de FOA

11.00 – 14.00 – multă distracție și voie bună la atelierele creative, pictură pe față,

desene pe asfalt, jocuri și concursuri precum și în zona de

entertainment pentru copii.

„Banatul – Țara de la capătul țării”. Eveniment despre tradiții și obiceiuri locale

Clubul Rotary din Lugoj în parteneriat  cu Primăria Municipiului Lugoj organizează, în data de 1 iunie, începând cu ora 10.00, pe Platoul Casei de Cultură a Sindicatelor un eveniment „despre tradițiile și obiceiurile bunicilor” intitulat „Banatul – Țara de la capătul țării”.

Participarea la evenimentele din timpul zilei, care vor avea loc pe Platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, este gratuită”, anunță organizatorii.

Copiii care vor participa la eveniment vor fi întâmpinați de organizatori cu multe activități și surprize: pot învăţa să împletească coşuleţe din nuiele, podoabe din aţică şi mărgele, să deseneze pe asfalt, să împletească brățări ale prieteniei, dar vor fi și rasfăţaţi şi transformaţi în personajele lor preferate din desene

 

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cod Portocaliu de ninsori și vânt în Timiș și Caraș Severin începând cu această seară

Publicat

în

Administrația Națională de Meteorologie a emis o Avertizare de Cod Portocaliu pentru două județe ale țării, Timiș și Caraș Severin, pentru căderi masive de zăpadă și vânt puternic.

Avertizarea intră în vigoare astăzi, vineri, 14 decembrie, începând cu orele 18. Codul Portocaliu se va menține în vigoare cel puțin până mâine, sâmbătă, 15 decembrie, la orele 12 la prânz. 

Potrivit specialiștilor, în intervalul stabilit și în zonele menționate vor avea loc căderi masive de zăpadă, care vor acumula pe alocuri între 60-70 l/mp de precipitații. De asemenea, se vor semnala, mai ales în zonele muntoase, intensificări ale vântului ce pot ajunge și până la 70 km/h.

Județele Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova sunt sub Avertizare de Cod Galben în același interval de timp. 

Citiţi mai departe

Actualitate

O bancă ar putea să devină proprietarul bazei de agrement de pe Insulă, singurul ștrand funcțional din Lugoj

Publicat

în

FOTO Arhiva

Este vorba despre baza de agrement de pe insula din Cotu Mic, care a fost ipotecată de Meridian 22, pentru prelungirea unei linii de credit. Informația a fost dezvăluită de către președintele PNL Lugoj, care a anunțat că va sesiza organele de anchetă, deoarece Meridian22 a ipotecat ștrandul de pe Insula din Cotu Mic, pentru suma de 1.300.000 lei, fără aprobarea acționarului majoritar, adică Consiliul Local Lugoj.

“Nu știe nimeni pentru ce s-a luat acest credit, atâta timp cât conducerea Meridian susține că lucrurile merg bine. Mai mult, se pare căipoteca a fost instituită fără acordul Consiliului Local al Municipiului Lugoj,fapt ce ar duce la lipsa valabilității acesteia și la atragerea răspunderii penale a celor care au permis acest lucru.

Dincolo de acest credit, Meridianul a fost amendat pâna în prezent cu 2,7 milioane de RON – 27 de miliarde lei vechi, din cauza poluării produse de stația de epurare, modernizată de Boldea cu 6 milioane de euro, fapt pentru care își poate pierde patrimoniul respectiv imobilele care aparțin Lugojului. În prezent pentru o parte din amenzi s-a cerut executarea silită a Meridianului, procedura ce va putea duce la vânzarea tuturor activelor deținute (terenuri, clădiri, utilaje etc.). Astfel situația financiară a Meridian-ului este mai mult decât precară”, a arătat Claudiu Buciu.

Conducerea Meridian consideră că totul e legal

Florin Iovescu, directorul Meridian 22, spune că informația este adevărată, dar susține că nu avea nevoie de aprobarea Consiliului Local.

“În urmă cu mai mulți ani, e adevărat că orice modificare sau orice credit nu putea fi luat fără acordul Consiliului Local. Statutul nostru s-a modificat și orice modificare sau orice credit se poate face acum doar cu acordul Consiliului de Administrație, care, de altfel, este desemnat de către Consiliul Local. Banca nu ne-ar fi prelungit această linie de credit dacă nu îndeplineam condițiile legale”, a declarat Florin Iovescu, pentru Lugojeanul.ro

Directorul Meridian 22 a mai precizat că ipoteca va fi ștearsă din cartea funciară, de la începutul anului viitor, deoarece celalte bunuri cu care a girat pentru împrumut acoperă valoarea toatală a liniei de credit.

Primarul Francisc Boldea nu a dorit să comenteze legalitatea acestei situații. Edilul spus doar că Meridian 22 este o societate de sine stătătoare, care răspunde pentru deciziile luate.

Citiţi mai departe

Actualitate

Atenție la buzunare! O tânără din Lugoj a dat atacul la portofelul unei bătrâne aflate la cumpărături

Publicat

în

O tânără din Lugoj a fost reținută după ce, profitând de neatenția unei bătrâne, i-a sustras acesteia portofelul în timp ce își făcea cumpărăturile. La data de 11 decembrie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Municipiului Lugoj, au identificat-o pe tânără, în vârstă de 21 de ani, bănuită de comiterea furtului din buzunare.

“În fapt, la data de 11 decembrie, cea în cauză, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale, ar fi profitat de neatenţia unei femei, de 61 de ani, și i-ar fi sustras din poșetă, portmoneul care conținea documente personale și 160 lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial”, spun cei de la IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, bănuita fiind reţinută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celei în cauză, precum si pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: