Connect with us

Administrație

Cascavalul Lugojului pentru 2014 a fost impartit! Cheltuieli mari si bugete mai mici fata de anul trecut

Publicat

în

sedinta consiliu local extraordinara buget 2014 lugojeanul fotoȘedința extraordinară a consiliului local de astăzi a avut ca scop împărțirea bugetului local pe anul 2014, in valoare de 103 milioane de lei, adică în jur de 22 de milioane de euro. La ședință, începută la ora 14:00, au participat 18 din cei 19 consilieri. Trei puncte au fost înscrise pe ordinea de zi, acestea având legătură cu bugetul de cheltuieli pe anul în curs, acoperirea deficitului secțiunii de dezvoltare și aprobarea utilizării excedentului bugetar al anului trecut, pentru a fi cheltuit în secțiunea de dezvoltare aferentă bugetului anului 2014.

RETIM

Bugetul s-a aprobat fără prea mari probleme, sumele fiind împărțite între domeniile social, învățământ, sănătate, cultură și sport. Din cele aproximativ 22 de milioane de euro, la învățământ s-au alocat 24.188.000 de lei, dintre care 2.660.000 la Brediceanu, 2.500.000 la Hasdeu, 3.360.000 la Vlaicu și 2.959.000 la Braniște, restul bugetului fiind împărțit la școlile și grădinițele din oraș.

Spre sănătate se vor îndrepta 1.830.900 de lei, dintre care 1.000.000 spre mutarea și modernizarea secției de Urgențe și spre dotarea secțiilor de ATI și Chirurgie, cu sume în valoare de 800 și respectiv 200 de mii de lei, bani ce vor fi la final de proiect rambursați primăriei lugojene din fonduri europene. Cultura lugojeană va primi la rândul ei o sumă importantă, însă mai mică în acest an decât în 2013, de 6.296.000 de lei. Biblioteca primește 226.000, muzeul 306.000, galeria 535.000 de lei, iar Casa de Cultură 600.000 de lei.

Autoliv angajează

Sportul a primit una dintre cele mai mici sume dintre toate domeniile importante, de doar 988.010 de lei. Pe lângă această sumă, Clubul Sportiv Municipal Lugoj a primit, în total, 552.000 de lei. De asemenea, și anumite întreceri sau inițiative sportive au primit bani de la buget, cum sunt „Lugojulu Pedalează”, 5.000 de lei, Cupa Concordia, 1.000 de lei, premierea sportivilor de la finalul de an, 50.000 de lei, dar și formația CS Vulturii Lugoj, care a primit o sumă ce echivalează cu 70% din cea a întregului Club Sportiv Municipal, de 375.000 de lei.

Anul 2014 va fi unul mai sărac și pentru cultele lugojene, religia primind suma de 313.000 de lei pentru următoarele 12 luni. În schimb, asistența socială, unul dintre cele mai bogate domenii din acest an, a primit 7.471.000 de lei. Dintre sumele pe care le-am găsit interesante în această aprobare de buget, care s-a votat în unanimitate cu 18 voturi din 18 posibile, Ioan Ambruș fiind absent, amintim deplasările pentru anul 2014, în sumă totală de 60.000 de lei, informarea publică, tot în sumă de 60.000, dar și publicarea Monitorului de Lugoj, pentru care se vor plăti nu mai puțin de 50.000 de lei. Tot din seria sumelor interesante, trebuie amintită Ziua Lugojului, care, deși se va sărbători pentru a 25-a oară în acest an, a primit doar 20.000 de lei. În schimb, primăria va plăti 43.800 de lei pentru 4 imprimante și copiatoare, adică peste 10.000 de lei pe o singură bucată.

Joi, 30 ianuarie, tot de la ora 14:00, în Sala de Consiliu va avea loc ședința ordinară a acestei luni, unde se vor desfășura votări pentru nouă puncte ce vor fi înscrise pe ordinea de zi. Dintre acestea, cele mai importante sunt prelungirea contractului de concesiune dintre primărie și Meridian, pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare din oraș, stabilirea unităților școlare de stat și particulare pentru anul școlar viitor, dar și stabilirea unui loc de aterizare a elicopterului SMURD în cazurile de urgență sau aprobarea agendei sportive.

1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Fără covoare asfaltice noi, pe străzile Lugojului, pentru mai mulți ani. „Nu putem să ne batem joc de banii lugojenilor”

Publicat

în

RETIM

Fără covor asfaltic nou pe străzile Lugojului pentru ani buni, de acum încolo. Administrația locală se pregătește pentru o nouă achiziție publică doar pentru plombarea gropilor din asfalt. Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar, Bogdan Blidariu, spune că s-a ales această soluție din cauza problemelor existente la rețelele subterane, care trebuie înlocuite în totalitate.

„Până când nu vom rezolva problemele fundamentale ale Lugojului și nu vom schimba rețelele din subteran, nu vom face decât să întreținem drumurile. Adică o să reparăm gropile, așa cum avem și acum procedura în curs și o să începem să reparăm gropile. Covor de asfalt nu turnăm. Lugojul are două mari probleme. Una, rețelele subterane care nu sunt schimbate sau făcute prost și avem avarii pe ele toată ziua. Ați văzut că se sparge tot timpul câte o țeavă, inclusiv pe rețelele așa-zise noi. Și a doua mare problemă este că s-a asfaltat pe piatră publică. Orice asfalt pus peste piatră publică se deteriorează. Deci aruncăm toată ziua bani, să asfaltăm peste piatra cubică. Fosta administrație, în 12 ani, a asfaltat de 25 de milioane de euro. Vedeți și dumneavoastră care e calitatea străzilor. Ar fi iresponsabil să turnăm toată ziua covor de asfalt, doar pentru că dă bine. Nu putem să ne batem joc de banii cetățenilor, sub nicio formă. Mai bine merg acasă decât să fac așa ceva. O să reparăm gropile până când rezolvăm celelalte probleme.”, a afirmat Buciu, la podcastul „Direct la subiect”.

Autoliv angajează

Acesta a mai declarat că administrația locală se află în discuții avansate cu Aquatim, care se pregătește să preia serviciul de furnizare a apei și canalizării din Lugoj și a identificat o sursă de finanțare pentru schimbarea rețelelor și refacerea stației de epurare.

Citiţi mai departe

Administrație

Romania 2024: Mai mult de un sfert din drumurile țării sunt pietruite sau de pământ, conform datelor oficiale ale INS

Publicat

în

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), situația rețelei de drumuri publice în România la 31 decembrie 2023 dezvăluie o lungime totală de 86.388 km. Această rețea este alcătuită din diverse categorii de drumuri, inclusiv drumuri naționale, județene și comunale.

RETIM

Din totalul rețelei de drumuri, 20,4% (17.677 km) sunt drumuri naționale, 40,6% (35.046 km) sunt drumuri județene și 39% (33.665 km) sunt drumuri comunale. Un aspect semnificativ este reprezentat de starea acestor drumuri, dintre care 26,7% (23.025 km) sunt drumuri pietruite și de pământ.

Detaliind rețeaua de drumuri naționale, 35% (6.189 km) sunt drumuri internaționale, 5,6% (997 km) sunt autostrăzi și 0,4% (70 km) sunt drumuri expres. Dintre acestea, 12,2% (2.161 km) sunt drumuri cu 4 benzi, 1,8% (311 km) sunt drumuri cu 3 benzi și 0,2% (37 km) sunt drumuri cu 6 benzi.

Autoliv angajează

Structura rețelei de drumuri evidențiază că 49,4% (42.692 km) sunt drumuri modernizate, în principal cu îmbrăcăminte asfaltică de tip greu și mijlociu. Totodată, 23,9% (20.671 km) sunt drumuri cu îmbrăcăminte ușoară rutieră, iar 26,7% (23.025 km) rămân drumuri pietruite și de pământ.

Raportul INS mai subliniază că, din totalul drumurilor modernizate, 27,5% au durata de serviciu depășită, la fel și 39,4% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminte ușoară rutieră.

Densitatea liniilor la 1.000 km2 teritoriu era de 44,5‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (206,3‰), regiunea Vest (60‰), regiunea Nord-Vest (47,8‰) şi regiunea Sud-Muntenia (43,8‰). La aceeaşi dată, lungimea căilor principale era de 5961 km, reprezentând 56,2% din lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare.

Citiţi mai departe

Administrație

Ce salarii au angajații Primăriei Lugoj. Care sunt veniturile primarului, viceprimarului și city-managerului

Publicat

în

Primăria Lugoj a publicat, în urmă cu câteva zile, conform legii, salariile angajaților. Cele mai mari venituri le are primarul muncipiului, așa cum era de așteptat, dar salarii considerabile primesc și viceprimarul, city-managerul, secretarul, arhitectul-șef și șefii de direcții și servicii.

RETIM

La polul opus, puțin peste salariu minim au paznicii, muncitorii și o parte din îngrijitori. Iată, mai jos întreaga listă a salariilor plătite pentru posturile din organigrama Primăriei Lugoj.

Cat

Autoliv angajează

Citiţi mai departe

Administrație

Austriecii de la Trodat s-au apucat de construirea noii fabrici din Lugoj

Publicat

în

Trodat, fabrica de ștampile care are închiriat un spațiu de producție în Lugoj, pe str. Caransebeșului, construiește o hală nouă la Lugoj. Austriecii au solicitat Primăriei un teren, unde să ridice noua fabrică.

RETIM

În ședința Consiliului local, din 29 septembrie 2022, consilierii au aprobat vânzarea mai multor loturi de teren pe strada Timișoarei. SC Trodat Production SRL a achiziționat unul dintre cele mai mari loturi, în suprafață totală de 19.708 mp. Pentru acest teren Primăria Lugoj a încasat suma de 1,9 milioane de lei.  Conform declarațiilor anterioare date de reprezentanții administrației locale, cei de la Trodat vor să extindă zona de producție și doresc să facă și o zonă de depozitare. Pentru început, circa 200 de muncitori urmează să lucreze în noua fabrică.

Astăzi, Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar Bogdan Blidariu a anunțat că austriecii au început lucrările pentru ridicarea fabricii.

Autoliv angajează

„În urmă cu trei ani am demarat procedurile de atribuire de loturi de teren pentru investitorii interesați. Compania Trodat este primul investitor care a început construcția unei noi facilități de producție. Municipiul Lugoj a finalizat studiile de fezabilitate pentru introducerea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, urmând să demarăm licitațiile pentru proiectare și execuție. În același timp, licitația pentru introducerea rețelelor de energie electrică a fost încheiată, contractul de execuție a lucrărilor fiind deja semnat”, arată Buciu

 

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite