Cultură
Capodopere romantice, recital de pian la Teatrul Municipal
Sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu“ va găzdui pe 23 aprilie de la orele 19,30, sub titlul Capodopere romantice, un recital de pian Sorin Petrescu.
Născut la Timişoara în anul 1959, pianistul Sorin Petrescu şi-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică „Ion Vidu“, continuându-le apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ (azi Universitatea de Muzică) din Bucureşti la clasa profesorului Constantin Ionescu Vovu.
A cântat în toată lumea
Din anul 1982, Sorin Petrescu este pianist (în prezent solist concertist) al Filarmonicii „Banatul“, desfăşurând o bogată activitate solistică. Este membru al Trio-ului Contraste, fiind un promotor al muzicii contemporane.
Sorin Petrescu a participat în cadrul mai multor festivaluri muzicale precum: Festivalul „George Enescu“ (1988, 1991, 2007), Festivalul internaţional de la Varna (Bulgaria), Festivalul pentru Europa de Răsărit de la Bergen (Norvegia), Festivalurile de muzică contemporană de la Darmstadt (Germania), Bogota (Columbia), „East-West Festival“ – Amsterdam (Olanda), „The New Music Festival“ – Huddersfield (Marea Britanie), „Musicorama“ (Hong Kong). A concertat şi în China, Polonia, Ungaria, fosta U.R.S.S., Germania, Olanda, Franţa, Elveţia, Taiwan.
Din programul recitalui: J. Brahms: Sonata nr.3, op.5 în fa minor, Fr. Chopin: Scherzo nr.1 op.20 în si minor; Nocturna op.48 nr.1 în do minor; Scherzo nr.3 op.39 în do dies minor; Mazurca op.30 nr.3 în do dies minor; Poloneza op.53 în la bemol major.
Prețul unui bilet este de 30 de lei pentru adulți si 15 lei pentru elevi și pensionari. Biletele se pot cumpăra în ziua recitalului, începând de la 18.30.
Cultură
Filmul „Cazul inginerului Ursu” rulează la Lugoj cu participarea fiului inginerului, care va rămâne să susțină un dialog cu publicul
De peste 30 de ani Andrei Ursu luptă pentru a face cunoscut adevărul despre moartea tatălui său. Gheorghe Ursu a fost ucis în arestul Securității după ce a denunțat decizia lui Ceaușescu de a opri consolidarea clădirilor afectate de cutremurul din ’77. Regizat de Liviu Tofan și Șerban Georgescu, Cazul inginerului Ursu este un documentar zguduitor despre căutarea dreptății într-un sistem care i se opune și a fost lansat în cinema în 29 martie. Trailer: https://bit.ly/CazulIngUrsu
În perioada 19 – 21 aprilie documentarul va fi proiectat în Banat, în prezența lui Andrei Ursu care va rămâne apoi să susțină un dialog deschis cu publicul prezent. Weekend-ul se deschide vineri, 19 aprilie, la Arad, unde Cazul inginerului Ursu va fi proiectat la Cinema ARTA, de la ora 19:00, intrarea fiind liberă. Următoarea proiecție are loc la Timișoara, sâmbătă 20 aprilie, de la ora 20:00, la Cinema Victoria, unde alături de Andrei Ursu va participa la discuție și dl. Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara – biletele au fost puse deja în vânzare: https://bit.ly/20apr_VictoriaTM. Călătoria lui Andrei Ursu prin Banat se încheie la Lugoj, duminică 21 aprilie, la ora 19:30, la Cinema Bela Lugosi – biletele se pot lua direct de la casieria cinematografului.
Produs de Kolectiv Film, în co-producție cu Fundația „Gheorghe Ursu”, Victoria Film, Asociația Follow Art și Societatea Română de Televiziune, documentarul a mai avut o serie de proiecții speciale în cursul anului 2023, în București, la Cinema Union, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului Român și Grădina cu Filme, precum și în cadrul unor Festivaluri de Film din țară (TIFF Sibiu și Oradea, Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov – FFIR, Fălticeni – Centenarul Monica Lovinescu) și în câteva orașe de pe traseul Caravanei TIFF. Majoritatea proiecțiilor speciale au fost însoțite de dezbateri la care au participat Andrei Ursu și cei doi regizori, dar și alți invitați importanți (Germina Nagâț, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS, istoricul Alexandru Groza de la Muzeul Ororilor Comunismului în România – MOCR, istoricul Cosmin Budeanca, Cristian Ghinea – deputat în Parlamentul României, Ovidiu Șimonca – jurnalist).
„Acesta este filmul lui Andrei Ursu, al luptei sale pentru dreptate în numele tatălui său. Cine a mai avut tenacitatea și forța lui Andrei, curajul lui de a-și risca viața de două ori făcând greva foamei pentru a forța autoritățile să nu-l mai obstrucționeze? Nu știu dacă mai există în lume un caz comparabil. La noi, el este cu siguranță unic, iar valoarea lui de model uman și reper moral este remarcabilă în dezolantul nostru peisaj social, și cu atît mai necesară.”, a declarat Liviu Tofan.
Preț de 100 de minute obiectivul camerei de filmat surprinde strânsa legătură dintre un tată și fiul său, o legătură care, asemenea unui stâlp de rezistență bine proiectat de un inginer constructor, a sfidat toate cutremurele ultimelor decenii. Din echipa de producție a filmului fac parte Oana Muntean – producător executiv, Bogdan Slăvescu – director de imagine, Alex Alexandru – sunet.
Prima proiecție a documentarului a avut loc anul trecut chiar cu câteva zile înainte de anunțarea sentinței definitive de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În ciuda cazului meticulos construit, inculpații au fost achitați definitiv, iar filmul rămâne singura formă de dreptate și recunoaștere în cazul dizidentului Gheorghe Ursu.
***Cazul inginerului Ursu este produs de Kolectiv Film în coproducție cu Fundația „Gheorghe Ursu”, Victoria Film, Asociația Follow Art și Societatea Română de Televiziune. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, cu participarea UPFAR ARGOA și al Agenției Naționale de Presă Agerpres.
Cultură
Spectacolul folcloric la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj. Locurile se pot rezerva online
Casa de Cultură ,,Traian Grozăvescu’’ Lugoj organizează, în data de 25 aprilie 2024, de la ora 19:00, spectacolul folcloric ,,Ritmuri străvechi din izvoare vii: bucuria jocului și a cântului la români”.
Evenimentul se va desfășura în sala Teatrului Municipal ’’Traian Grozăvescu’’, iar elementul surpriză este dat de faptul că în cadrul acestui spectacol vor avea loc două premiere: una a Ansamblului Folcloric ,,Lugojana” și cealaltă a Orchestrei Casei de Cultură ,,Traian Grozăvescu”, aflată la debutul său în fața publicului spectator.
Vor evolua instrumentiștii: Marian Jarja, Silviu Drăgan, Ovidiu Drăgan, Septimiu Gîlea, Ioan Odoba, Cristi Bălteanu, Leonard Groza, Bogdan Munteanu, Leonard Borojan, Alberto Pauca, Raul Petrescu, Mateo Adriano, Andreias Homoșdean, Adrian Balla, Cristian Vețan, Marcel Sâpcu, Andrei Mezei, Tavin Logoș, Manuela Sâpcu și George Buboiu, conducerea muzicală fiind asigurată de Ionel Groza.
În deschiderea spectacolului va evolua Formația Instrumentală de Tineret, alcătuită din tineri talentați, formați sub îndrumarea instrumentiștilor Casei de Cultură ,,Traian Grozăvescu” Lugoj. Scopul acestui eveniment artistic este de a valorifica patrimonial cultural imaterial și de a promova folclorul autentic românesc.
Ritmurile folclorice străvechi, dezvăluie într-o manieră sinceră și directă aspiraţiile şi sentimentele oamenilor, fiind strâns legate de viaţa şi istoria acestui popor. Dealtfel, folclorul exprimă caracterul, temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul neamului nostru.
Astăzi, dansul, alături de muzica și portul popular, reprezintă elementele culturii tradiționale, indicând atașamentul pe care românii îl au față de propria lor istorie culturală.
Accesul la spectacol este gratuit, pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Menționăm că, pentru prima dată, spectatorii își pot rezerva locurile online, pe https://www.entertix.ro/bilete/22139/ritmuri-stravechi-din-izvoare-vii-bucuria-jocului-si-a-cantului-la-romani-25-aprilie-2024-teatrul-municipal-traian-grozavescu-lugoj.html
De asemenea, invitațiile se pot ridica și de la sediul Casei de Cultură ,,Traian Grozăvescu” Lugoj, Spl. C. Brediceanu, nr. 5.
Cultură
Începe cel mai important festival de artă din Lugoj. Cuprinde șase secțiuni, pornind de la pictură, grafică, tapiserie, sculptură și fotografie
Cultură
Lugojul găzduiește primul spectacol dintr-un turneu unic, organizat de Filarmonica Banatul și Opera Națională din Timișoara
Începând cu data de 5 aprilie, Banatul va fi martorul unei explozii de muzică și cultură, odată cu debutul turneului de promovare riTM în Banat, anunțat de către Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”.
Acest turneu unic în regiune, conceput pentru a marca începerea celei de-a XLVIII-a ediții a festivalului, va oferi 11 recitaluri camerale susținute de talentații percuționiști ai Ansamblului Percutissimo al Facultății de Muzică și Teatru Timișoara, sub îndrumarea coordonatorului și solistului Doru Roman.
Programul turneului îi va purta pe iubitorii de muzică prin diverse locații pitorești din Banat, începând cu Lugojul pe 5 aprilie și încheindu-se la Recaș pe 28 aprilie. Între aceste date, recitalurile vor avea loc în diverse locații de la Casa de Cultură Buziaș până la Sala de conferințe a Primăriei Bocșa.
Reprezentând o varietate impresionantă de compoziții, programul evenimentelor va satisface toate gusturile, inclusiv lucrări precum „Music of Pieces of Wood” de S. Reich, „Mambo Africano” de A. Gomez și „Joropo” de M. Moleiro.
Pentru cei interesați să participe la această călătorie sonoră de excepție, biletele sunt disponibile la prețul unic de 5 lei/persoană și pot fi achiziționate online de la adresa: https://shorturl.at/dxyKY
Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” continuă astfel tradiția sa de a aduce muzică de înaltă calitate și cultură în inimile publicului.
- Administrațieo săptămână în urmă
Lugojul nu va avea ștrand nici în acest an. Cum ar putea avea orașul o astfel de facilitate
- Socialo săptămână în urmă
S-a adoptat legea funcționării sălilor de jocuri de noroc. Care sunt localitățile unde vor fi interzise
- Administrațieo săptămână în urmă
Se modifică numărul de consilieri locali, în mai multe comune și orașe din Timiș. Iată lista
- Administrație7 zile în urmă
Fostul ministru al Transporturilor: Lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva nu va fi gata în 2026, din cauza autorităților