Connect with us

Social

Sistem de identificare ca la spitalele mari din țară la Lugoj

Publicat

în

Pacienții care ajung la spitalul din Lugoj vor fi triați în curând cu ajutorul un sistem de identificare electronic. Acesta va avea la bază brățări cu cod de bare, care vor purta toate informațiile importante despre pacient. Fie că se află la Urgențe sau internat la o secție anume, pacientul va putea fi “citit” în câteva secunde.

Datele pe care aceste brățări le vor purta vor fi cele referitoare la analizele pacientului, fișa de internare, bilete sau note ale medicilor și așa mai departe. Faptul că medicii vor avea la dispoziție un sistem electronic de evidență a bolnavilor va reduce timpul de lucru la jumătate.

“Va fi același sistem pe care îl au spitalele mari din țară, în special județene. De exemplu Spitalul Județean din Timișoara are acest sistem. E simplu, e un cod de bare pe care pacientul îl primește la internare și tot ce se face, se face pe codul de bare al pacientului. În momentul în care îi faci o analiză, îi dai o injecție, un medicament, orice, se trece pe acest cod de bare. Va înjumătăți timpul, nu mai intri pe calculator, nu mai stai. Orice procedură o faci, o faci la jumătate de timp. Costul este de 50.000 de lei, aparatură, implementare și consumabile pe un an de zile”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Erwin Floroni, directorul Spitalului din Lugoj.

Chiar dacă sistemul este la faza de început în ceea ce privește implementarea, conducerea spitalului este optimistă. Dacă planul va reuși, implementarea sistemului ar trebui să fie realizată până în vara acestui an.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Gunoiul menajer nu se mai ridică la Făget de două săptămâni. Unii locuitori au început să-l arunce pe câmp

Publicat

în

Locuitorii din Făget sunt disperați pentru că în ultimele două săptămâni nu a mai fost ridicat gunoiul menajer. Situaţia este provocată de neînțelegerile dintre firma de salubritate Brai Cata și firma Polaris, care operează stația de transfer. Primăria a încercat să adune gunoiul stradal și cel din zona blocurilor cu un tractor și o remorcă, dar nu face față cu utilajele pe care le are la colectarea gunoiului menajer de la populație.

“Repercusiunile se văd deja în teren, pe câmp, la liziera de pădure, oamenii își urcă tomberoanele în mașină, se duc și le golesc. Am vorbit cu comisara șefă de la Agenția de Mediu, am rugat-o să îmi dea sprijinul ca firma Polaris, care are stație de colectare la Făget, să preia de la agenții economici și de la persoanele fizice care duc gunoiul de bunăvoie, contra prețului pe care îl au ei pe tonă, pentru că e mai bine să îl preia decât să îl arunce pe câmp și după aceea să mă chinui un an de zile să fac curățenie pe toate zonele astea”, spune viceprimarul oraşului Făget, Vasile Sita.

Vă reamintim, peste 40 de localități din Timiș au probleme în gestionarea gunoiului menajer, iar primarii au decis, de principiu, rezilierea contractului cu firma Brai Cata. Situația este, însă, incertă în continuare pentru că după reziliere, firma care nu a putut asigura serviciul până acum ar trebui să mai colecteze gunoiul încă trei luni.

Citiţi mai departe

Social

FOTO Un consilier local din opoziție vrea spital nou la Lugoj

Publicat

în

Un consilier local din opoziție vrea spital nou la Lugoj. Ideea lui, însoțită de pozele pe care le vedeți în acest articol, va fi supusă aprobării într-o ședință de consiliu local viitoare. Fedor Mașnița, consilier PMP, este de părere că actualul spital nu mai face față cererii.

Construirea spitalului ar urma să aibă loc, în viziunea lui Mașnița, peste drum de actualul spital. Acolo, până nu de mult, funcționa fosta Secție TBC a spitalului. Potrivit proiectului de hotărâre și a expunerii de motive, spitalul urmează să aibă 400 de paturi și să cuprindă, într-un singur corp de clădire, toate secțiile aferente.

În trecut, mai mulți consilieri locali au încercat să propună ideea unui spital nou la Lugoj. Aceștia nu au primit însă niciodată votul favorabil al majorității aleșilor locali.

Citiţi mai departe

Social

Şase decese din cauza gripei în Timiş, dintre care două în Lugoj. Numărul cazurilor a început să scadă

Publicat

în

În cadrul Sistemului de supraveghere a infecţiilor respiratorii şi a gripei, la nivelul judeţului Timis, în săptămâna  04 – 10 februarie au fost raportate de către furnizorii de servicii medicale mai puţine cazuri de viroze şi pneumonii.

“Serviciul de Epideomologie a primit raportările de la furnizorii de servicii medicale referitor la viroze şi penumonii. Se constată o scădere a cazurilor, respective. La viroze 2387 şi la pneumonii 354 de cazuri. Cazuri de gripă, confirmate cu analize de laborator, avem un singur caz.”, ne-a declarat Dana Spac, purtător de cuvânt DSP Timiş

Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu simptomatologie clinică de gripă sunt  40,  în scadere cu 8,3%. faţă de săptămâna anterioară, 17 necesitând internare. Toate acestea însă nu sunt confirmate prin analize de specialitate, în momentul de faţă. Număr total de decese până la ora actuală a ajuns la şase cazuri, în Timiş, două dintre aceste fiind la Lugoj

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: