Connect with us

Actualitate

Aquapark ca în Ungaria, de 10 milioane de euro, la 20 de kilometri de Lugoj

Publicat

în

Un aquapark ca în Ungaria, în valoare de 10 milioane de euro, va fi construit în curând la doar 20 de kilometri de Lugoj. În timp ce soarta ștrandului și a bazinului acoperit din oraș rămâne incertă, la Buziaș lucrurile încep să se miște înspre ridicarea unui complex de calibrul celor de peste graniță. Primăria din Buziaș vrea ca până la final de an să termine studiul de fezabilitate.

Potrivit opiniatimisoarei.ro, administrația orașului Buziaș și-a propus să construiască un aquapark pentru toată zona de vest. Acesta va avea bazine de înot interioare și exterioare, pentru adulți și copii. De asemenea, va fi dotat cu tobogane și zone de relaxare, dar și parcări. Deja a fost găsită o locație pentru construcția Aquaparkului, între Buziaș și Topolovățu Mare. Până la final de 2019 se va finaliza, spun autoritățile locale, studiul de fezabilitate.

Mai ceva ca în Ungaria!

”Ca proiect major de viitor, pentru Buziaș, rămâne proiectul pentru aquapark care are deja o localizare. Urmează ca studiul de fezabilitate să fie întocmit în prima parte a anului 2019. Ca suprafață construită la sol, Aquaparkul va fi de 40.700 metri pătrați. Va avea bazin cu apă termală de interior – 200 metri pătrați. Bazin exterior cu apă termală – 350 metri pătrați. Minibazine și băi – 5 pe interior și 5 pe exterior. Bazin exterior tip plajă – 600 metri pătrați. Bazine exterioare cu tobogane, în funcție de soluție. Bazine exterioare pentru copii – 80 metri pătrați. Bazine de apă interior – 200 metri pătrați, bazin interior – 80 metri pătrați și unul interior pentru copii, de 80 metri pătrați. Vor fi construite, evident, și locuri de parcare”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Sorin Munteanu, primarul orașului Buziaș.

Aquaparkul a intrat în planul de investiții al orașului încă din 2017, când a fost aprobat de Ministerul Turismului. Pentru obiectiv, se vor plăti în jur de 85% bani de la bugetul național. Restul de 15% vor fi suportați de la consiliul local.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Bărbat de 40 de ani din Lugoj, căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors acasă

Publicat

în

Un bărbat din Lugoj este căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors acasaă. La data de 12 noiembrie, Iga Marius-Dorin ar fi plecat de la domiciliul său din municipiul Lugoj, strada Caransebeșului, iar până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime aproximativ 1,80 m, 80 kg, constituție astenică, păr șaten, tuns scurt, ochii căprui.

La data dispariției, bărbatul purta pantaloni sport de culoare închisă și geacă îmblănită de culoare închisă. Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Se vinde una din primele afaceri private deschise după Revoluție la Lugoj. Prețul 100.000 de euro

Publicat

în

Unul din cele mai vechi magazine din Lugoj, printre primele afaceri private deschise după căderea comunismului, a fost scos la vânzare pe OLX. Este vorba despre locația cunoscută ca „magazinul Baldios”, în care astăzi se vând tot felul de acesorii auto și pentru gospodărie.

„De vânzare magazinul piese auto și accesorii, mobilier baie, uși și diverse unelte de finisaj. În suprafață de 240m2. Materiale de construcții cu suprafața de 400m2, cu preluarea stocului de marfa, cu vad comercial format și clientela formată”, este anunțul proprietarului.

Pe lângă magazin, proprietarul caută client și pentru închirierea altor spații din aceeași zonă. Prețul de vânzare pentru magazin a fost stabilit de proprietar la 100.000 de euro.

Citiţi mai departe

Actualitate

Incident la o secție de vot de lângă Lugoj

Publicat

în

Un singur incident important a fost raportat până la orele 13 de către cei de la Biroul Electoral Județean Timiș. Mai exact, la secția de la Traian Vuia, localitate aflată la câțiva kilometri de Lugoj, a avut loc o pană de curent. Potrivit BEJ, situația este în curs de rezolvare. Procesul de votare nu a fost suspendat, asta pentru că tabletele pe care se înregistrează voturile funcționează pe baterii.

Votanții vor fi înscriși în liste fizice, dacă bateriile de la tablete se termină sau internetul nu funcționează, urmând să fie introduse în sistem mai apoi, la soluționarea problemei. La câteva secții de votare din Timiș s-au cerut deja buletine suplimentare de vot.

UPDATE: La orele 15, ISU Banat a trimis la Traian Vuia un container suport logistic tip 4 de iluminat de la Detașamentul de Pompieri Lugoj și încă două containere care vor veni în sprijin din cadrul ISU Arad și ISU Hunedoara. Containerele de suport logistic tip 4 de iluminat vor rămâne în dispozitiv până când va fi reluată alimentarea cu energie electrică a localităților afectate.

Citiţi mai departe

Cele mai citite