Connect with us

Actualitate

Amenzi usturătoare, miercuri dimineața, pentru șoferii prea grăbiți din Lugoj și împrejurimi

Publicat

în

12 pe oră, atâți vitezomani au prins polițiștii din Lugoj miercuri dimineața. În cele trei ore în care au acționat pe DJ 592, agenții de la rutieră au oprit zeci de vitezomani care au fost amendați pentru că au călcat prea tare pedalele de accelerație.

Acțiunea a avut loc între orele 09:00-12:00. La filtru au participat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Lugoj împreună cu cei din cadrul Secției 7 Rurale Lugoj, care au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente.

Astfel, au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.470 de lei, 37 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. Ca măsură complementară, a fost reţinut în vederea suspendării 1 permis de conducere pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Lemnele de foc pentru iarnă ale unei familii din Lugoj, distruse de un incendiu care se putea transforma într-o tragedie

Publicat

în


Lemnele de foc ale unei familii din Lugoj au fost mistuite, în noaptea de miercuri spre joi, de un incendiu devastator care a cuprins anexele casei în care locuiau membrii acesteia. S-a întâmplat pe strada Viorelelor, la câteva minute înainte de miezul nopții. Pe lângă lemnele de foc depozitate în anexe, au ars totodată și acoperișul unei terase, dar și 10 metri pătrați din acoperișul casei.

Alarma a fost dată imediat de către cei care au observat fumul gros și flăcările care cuprindeau tot mai mult din anexele casei. La fața locului au sosit imediat nu mai puțin de 3 autospeciale cu apă și spumă, dar și 17 salvatori.

Pompierii au reușit să scoată din încăperile cuprinse de foc două butelii care, dacă explodau, puteau transforma incendiul într-o adevărată tragedie. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit fizic în urma incendiului. Cauza probabilă a focului este un scurtcircuit.

sursa foto: ISU Timiș

Citiţi mai departe

Actualitate

FOTO Târgul de Crăciun din Lugoj, vedetă pe Facebook și Instagram. Cine a venit cu ideea amenajării Pieței “Drăgan”

Publicat

în

Sute de fotografii au apărut în ultimele câteva zile pe rețelele de socializare Facebook și Instagram din Lugoj, un oraș care nu excelează când vine vorba despre prezența în mediul online. Motivul îl reprezintă Târgul de Crăciun din Piața “Iosif Constantin” care anul acesta i-a impresionat pe internauți.

Pentru că luminițele și decorurile din piața lugojeană a fost pe placul lor, utilizatorii rețelelor sociale au pozat și postat imagini din piață pe Facebook și pe Instagram. Lugojeanul.ro a aflat de unde s-au inspirat cei care au pus la cale decorațiunile pentru târgul din acest an.

“Majoritatea decorațiunilor luminoase sunt de la Elba, care ni le-au dat și sunt ale noastre acum. Ce ține de decoruri, de brazi, de idei aparține în mare parte angajatei noastre Elena Olariu, designer și șefa Serviciului Sere și Spații Verzi din cadrul primăriei. Ea a amenajat majoritatea brazilor și a ceea ce vedeți în față la primărie, în piețe, peste tot”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Francisc Boldea.

Lugojenii au la dispoziție până pe 13 ianuarie 2020 să se pozeze cu luminițele din oraș.

sursa foto: Facebook.com – Marius Ștauber

Citiţi mai departe

Actualitate

Primarul Lugojului și-a deschis pagină de Facebook. Ce l-a determinat să ia această decizie

Publicat

în

Primarul Lugojului, Francisc Constantin Boldea, are pagină oficială pe Facebook. Pagina a fost deschisă la sfârșitul lunii trecute și are deja câteva postări. Până în momentul de față a strâns câteva zeci de aprecieri.

Edilul a explicat pentru Lugojeanul.ro că a luat decizia deschiderii acestei pagini din cauza unor „minciuni, aberații”, care se propagă prin intermediul acestei rețele de socializare. „Da, e pagina mea! Am făcut-o pentru că trebuie să existe și o informare corectă, ce poate fi verificată, în afară de minciuni, aberații scrise de unii. Trebuie să fie și un punct de vedere al celor care fac lucrurile în oraș, nu doar al celor care le critică. Apar tot felul de aberații, care depășesc orice limită”, a declarat Francisc Boldea.

Primarul Lugojului susține că pagina este administrată chiar de către el și promite că va răspunde personal la mesajele pe care le primește, cu condiția să fie decente și să nu depășească limita bunului simț.

Citiţi mai departe

Cele mai citite