Connect with us

Lugoj

Acesta este un editorial furat de la Redesteptarea. E prost, dar nu am găsit altceva mai bun!

Publicat

în

„Aș asemăna învățământul românesc cu un malaxor. O mașinărie voluminoasă și gălăgioasă care înghite an de an copii cu abilități diferite, cu sau fără cei 7 ani de acasă, entuziasmați sau nu de prima zi de școa­lă. Timp de 12 ani, siste­mul se ocupă de ”uni­formizarea” aptitudi­nilor și oarecum, de pier­derea identității elevului. Li se spune că trebuie să fie buni la toate materiile, să obțină note mari și să iubească matematica la fel de mult ca limba română.

În același timp, miniștrii se luptă să își lase amprenta asupra învățământului, ve­nind cu idei de reformă care, mai mult, îi bulver­sea­ză și pe copii, și pe părinți. Manualele sunt de multe ori proaste și pline de greșeli, iar condițiile din școli, în special în mediul rural lasă mult de dorit. Rata analfabestismului creș­te.

Apoi vine Bacalaureatul. Și dintr-o dată nota de trecere devine un deziderat pentru majoritatea elevilor, dar, culmea, și pentru pă­rinți. Tinerii absolvenți sunt felicitați cu surle și trâmbițe dacă reușesc să în­sumeze o medie puțin peste 6, iar dacă o fac, răsplata este pe măsură! Petreceri de majorat mai ceva ca nunțile din po­veș­tile copilăriei, mașini sport și vacanțe exotice.

Anul acesta, din 136.087 de candidaţi din toate pro­mo­țiile (116.316 candidați din promoția curentă, respectiv 19.771 de candidați din pro­moțiile anterioare), doar 86.794 au luat peste media 6, așa cum prevede meto­dologia. Asta înseam­nă că rata de promovare, rapor­tată la numărul celor pre­zenți este de 67,2%, în pri­ma sesiune a examenului.”

Textul de mai sus e o bucată dintr-un editorial, din Redeşteptarea. E modul prin care vrem să le atragem atenţia colegilor de la Redesteptarea, că atunci când ai preluat o ştire de pe alte site-uri e bine să dai şi sursa, altfel se numeşte furt. Mai ales dacă o faci în mod repetat! Atât şi nimic mai mult!

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lugoj

De ce s-au oprit brusc lucrările la noua zonă pietonală din Piața „Drăgan” din Lugoj

Publicat

în

Sistare inexplicabilă a lucrărilor de la noua zonă pietonală a Lugojului. De mai bine de o săptămână, lucrările în zonă au fost oprite fără nicio explicație, chiar dacă muncitorii mai aveau de pus cel mult câțiva metri de dale până să finalizeze lucrarea. Oprirea lucrărilor a fost observată de către locuitorii din zonă, care au semnalat fenomenul pe rețelele sociale.

“Aș dori și eu o explicație plauzibilă pentru faptul că de mai bine de o săptămână au sistat lucrările la zona pietonala. Cum să te împiedici pe ultima sută de metri? Pardon, pe ultimii 3 metri pătrați. Ați dat cu palma la rahat”, scrie revoltat Andrei Puținelu pe Facebook.

Lugojeanul a stat de vorbă cu reprezentanții Primăriei Lugoj.

“Aceeași firmă care lucrează acolo pune și bordurile pe Rarău și Mărășești, și ca să poată să asfalteze acolo, s-au mutat pentru câteva zile acolo. După ce termină acolo vor reveni pe centru și vor termina, și așa au termen până în octombrie. Mai au de făcut 10% din lucrare”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Francisc Boldea, primarul orașului Lugoj.

Investiția pentru noua zonă pietonală se ridică la aproape un milion de lei.

sursa foto: Facebook.com

Citiţi mai departe

Lugoj

Satul de lângă Lugoj în care ruga se ține o dată pe săptămână

Publicat

în

O dată pe an, în majoritatea satelor de lângă Lugoj are loc o rugă a sătenilor. Sărbătorită de obicei odată cu hramul bisericilor din comune, rugile au ca scop aducerea laolaltă a rudelor și prietenilor localnicilor, în jurul unei mese cu preparate tradiționale. Mai apoi, se pleacă spre rugă, acolo unde invitații petrec prin dansuri și voie bună până seara târziu.

Aceste evenimente au loc o dată pe an, însă într-un sat de lângă Lugoj, ruga, sau cel puțin o variantă mai restrânsă a sărbătorii, are loc cel puțin o dată pe săptămână. Este vorba despre satul Margina, acolo unde în zilele de weekend se organizează mese îmbelșugate, mici puneri în scenă a unor dansuri sau cântări populare, precum și alte activități care să-i facă pe invitați să simtă din bucuriile locului.

Invitații sunt și ei de seamă, turiști din toate colțurile lumii, din Europa, America, Asia și chiar Africa.

Citește continuarea pe Ghidul Banatului.

Citiţi mai departe

Lugoj

Mamă și fiu, dispăruți dintr-un sat de lângă Lugoj. Familia a apelat la polițiști să-i găsească

Publicat

în

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei femei, de 34 de ani, dispărută de pe raza localității Honorici, județul Timiș. La data de 07 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizaţi despre dispariţia unei femei, de 34 de ani, din Honorici. La data de 05 august a.c., TROCAN PETRONELA ar fi plecat de la domiciliul său din localitatea Honorici, iar până în prezent nu a mai revenit.

Semnalmente: înălțime 1.60-1.65 m, 60-65 kg, păr șaten cu șuvițe blonde, ochii negri, ten alb. La data dispariției, femeia purta un tricou roșu și pantaloni scurți, gri și șlapi colorați.

După o săptămână, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizaţi despre dispariţia unui minor, de 16 ani, din Honorici. La data de 14 august a.c., în jurul orei 04:00, fiul femeii dispărute, TROCAN NICOLAE PETRONEL ar fi plecat de la domiciliul său din localitatea Honorici, iar până în prezent nu a mai revenit.

Semnalmente: înălțime 1.50-1.60 m, 50-55 kg, păr șaten, ochii căprui, ten alb. La data dispariției, minorul purta un tricou negru și pantaloni de trening gri.

Oricine poate oferi detalii cu privire la persoanele dispărute sunt rugate să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite